spot_img

The Guitar Lab/ ICon Arts Transilvania 2022

„The Guitar Lab”, un proiect al Asociaţiei Culturale Kitharalogos, se alătură pe perioada vacanţei de vară prestigioasei Academii „ICon Arts Transilvania 2022”, avîndu-l ca invitat, în perioada 24-31 iulie, pe chitaristul belgian Johan Fostier. Câştigător în 2001 al celebrului concurs „Guitar Foundation of America”, Johan Fostier este unul dintre numele importante ale chitarei contemporane, un muzician rafinat, a cărui forță expresivă stă sub deviza „sunetul este oglinda sufletului”. Acesta se va alătura chitaristului Costin Soare la Biertan, pentru o săptămână de cursuri de masterclass, un concert la Biserica Evanghelică Sf. Margareta din Mediaș (28.07, ora 19), alături de Duo HESPERUS (Costin Soare & Ioan Bănescu), și o conferinţă, în ambianţa unică creată de una dintre cele mai frumoase biserici fortificate din Transilvania, parte a patrimoniului UNESCO. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului

Concertul de la Mediaş va fi transmis online pe paginile de facebook şi youtube ale enjoytv.ro. Bilete pot fi cumpărate la intrare.

Proiectul Kitharalogos mai cuprinde două concursuri, unul internaţional, „The Guitar Lab International Competition – Discovering Romanian Contemporary Music”, dedicat chitariştilor născuţi după 1.01.1992, cu finala în octombrie, la Bucureşti, iar celălalt, un eveniment de tradiţie organizat sub egida UNMB, Concursul de compoziţie „Ştefan Niculescu”, dedicat studenţilor compozitori, care anul acesta are ca temă ansamblul flaut-chitară.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm accesaţi: www.iconarts.ro,  www.guitarlab.ro , www.facebook.com/kitharalogos , https://www.facebook.com/TheGuitarLab.Kitharalogos/  .

 

Organizator: Asociaţia Culturală Kitharalogos

Parteneri principali: Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Asociaţia UCIMR (Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România), ICon Arts Transilvania 2022.

Cu sprijinul: Hora S.A., Reghin, Fabrica de Instrumente Muzicale; Savvy Finance; Tecnoservice Equipment SRL; Savarez; Institutul Italian de Cultură; Primăria Mediaş.

Parteneri media: Observator Cultural, Radio România Muzical, Radio România Cultural, RFI România, Radio Trinitas, Agerpres, IQads, BookHub.ro, Liternet.ro, AgenţiadeCarte.ro, Cimro.ro.

Proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

Johan Fostier (Belgia) este unul dintre cei mai importanţi chitarişti clasici contemporani, muzician a cărui artă interpretativă este apreciată pe întreg mapamondul. Acesta susține concerte ca solist și muzician de cameră (Take Four Guitar QuartetAlmaviva DuoEstrellitas Duo), fiind solist al celor mai cunoscute concerte pentru chitară; turneele sale l-au purtat prin Rusia, Statele Unite, Canada, Chile, Brazilia, Mexic, Columbia, Argentina, Germania, Franța, Belgia, Italia, Elveția, Olanda, Spania, Portugalia, Maroc, Estonia, Albania, Afganistan.

Interpretarea sa se remarcă printr-un discurs muzical puternic și generos, susținut, în primul rând, de relația corp-instrument, mereu în căutarea armoniei și a libertății, iar în al doilea rând, de abordarea angajată, lirică și foarte colorată, în care predomină dragostea profundă pentru melos.  De altfel, îi place să acompanieze soprane și mezzosoprane, în timp ce pregătirea sa vocală îl face să se alăture cvintetului vocal Wappa Tonic.

Tehnica sa solidă, profund legată de muzică, i-a permis să câștige mai multe concursuri internaționale prestigioase (printre care Guitar Foundation of America în 2001, Mottola, De Bonis, Tromp Muziek etc.).

Lingvist de formație universitară, pasionat de cuvinte, a colaborat cu mai mulți comedianți, cântăreți și regizori, ceea ce i-a diversificat și îmbogățit percepția asupra scenei.

Purtat și transformat de studiile sale la Bruxelles (dirijorul Guy van Waas), Paris (maestrul Alberto Ponce, Ecole Normale) și în Elveția (Joaquim Freire, Susane Mebes, idolii săi chitaristici), și-a perfecționat arta în cadrul cursurilor de măiestrie ale lui Nigel North și Eduardo Isaac.

Predă în cadrul programelor de licență și masterat din Tilburg (Fontys Hogeschool voor Kunsten AMPA) și este invitat în întreaga lume pentru a susține cursuri de măiestrie.

 

Ansamblul cameral Duo HESPERUS (Costin Soare & Ioan Bănescu) își propune pe de-o parte, să exploreze repertoriul contemporan şi să comande lucrări noi pentru această formulă instrumentală, iar pe de altă parte, să aducă în faţa publicului atât lucrări consacrate şi transcripții inedite.

Cei doi membri ai duo-ului sunt prezențe active pe scena artistică românească. Pe lângă activitatea sa muzicală, Costin Soare este cunoscut și ca director artistic al Festivalului Internaţional „Serile de chitară”, un proiect în cadrul căruia concertează chitarişti de top din întreaga lume, dar și ca profesor. A susținut 11 turnee în țară și în străinătate, care au înglobat peste 80 de concerte. De asemenea, a lansat 3 CD-uri solo, primul în 2014, „Nocturne şi dansuri”, cel de-al doilea în 2020, intitulat „Oglinzi”, al treilea, „Oraşe invizibile şi fiinţe imaginare” – Muzică contemporană românească pentru chitară (2021) şi unul cameral în 2017, „Twenty Shades of Music” (alături de Ion Bogdan Ştefănescu).

Ioan Bănescu este student în anul I la masterat în cadrul Universității de Muzică din București, fiind unul dintre tinerii chitariști români cu o intensă activitate concertistică, pasionat deopotrivă de repertoriul tradițional al instrumentului și de muzica contemporană. După ce în anul 2020 a beneficiat de o bursa Erasmus care i-a permis sa studieze la facultatea “Bela Bartok” din Szeged, Ungaria alături de prof. David Pavlovits, Ioan Bănescu a devenit bursier al programului “Tinere Talente” al Fundației Regale Margareta a României. A participat la numeroase concursuri naționale și internaționale , obținând premii importante, printre care: premiul I la “King’s Peak International Music Competition”, SUA, Premiul II la “10th International Music Competition Belgrade”, Serbia, Premiul I la concursul “Bursa Kitharalogos”, și multe altele. De asemena, a susținut recitaluri solo sau în cadrul unor ansambluri camerale în ţară, pe scene importante cum ar fi: Muzeul Național “George Enescu” (București și Sinaia), Castelul Peleş, Sala Thalia din Sibiu, Palatul Suțu etc., dar și în străinătate (Elveția și Ungaria).

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508