AcasăProiecte

Proiecte

Marcel Iureş şi George Mihăiţă au oferit Premiile „Jos Pălăria”

Duminică, 8 mai 2011, de Ziua Adolescenţilor, juriul Festivalului de Teatru pentru Liceeni JOS PĂLĂRIA (ediţia a XIV-a), format din Gabriela Hurezean (preşedinte), Cornelia Maria Savu şi Teodora Câmpineanu, a anunţat câştigătorii celor douăsprezece premii ale festivalului. Sala Mică a Teatrului de Comedie a fost arhiplină, reprezentanţii celor 20 de trupe de liceu din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Ploieşti şi Botoşani au aşteptat să afle, cu sufletul la gură, cine au fost cei mai talentaţi actori, regizori şi autori de texte dramatice. Într-o Gală multimedia prezentată de scriitorul Dan Mircea Cipariu, în care au fost prezentate mai multe clipuri cu imagini din cele 20 de spectacole în concurs, spectacole ce s-au jucat la Colegiul Naţional „Mihai Viteazu” din Bucureşti, între 6 şi 7 mai 2011. Iniţiatorul festivalului, Maestrul George Mihăiţă, a venit la Gală direct de la repetiţiile pentru „O scrisoare pierdută” în regia lui Alexandru Dabija însoţit de... Nae Caţavencu, spre uluirea şi bucuria spectatorilor marele actor Marcel Iureş. „Sunteţi primii care mă vedeţi în costumul de spectacol unde îl interpretez pe Agamiţă Dandanache”. Marcel Iureş i-a salutat pe adolescenţi de Ziua lor şi a oferit Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină în rol principal: Paula Cioată din trupa „The Hooleelogans” a Colegiului „C. D. Loga“ din Timişoara. George Mihăiţă a fost bucuros să se revadă cu adolescenţii din toată ţara, într-un festival dedicat special lor şi pe care îl merită pentru starea lor permanentă de entuziasm. Maestrul George Mihăţă a oferit de Ziua Adolescenţilor Premiul Special Adolescenţii: Trupa „Arlechino” a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu“ din Bucureşti pentru spectacolul „Doamna Deleanu” de Gabriel Pintilei. George Mihăiţă a mulţumit susţinătorilor festivalului – ARCUB, Primăria sectorului 2 Bucureşti, în mod special marelui prieten al artiştilor şi acum al adolescenţilor, primarul Neculai Onţanu, Primăriei sectorului 3 Bucureşti.

„Deania neagră” de Alexandru Petria

La Editura Herg Benet a apărut volumul „Deania neagră” de Alexandru Petria. "O carte pe care am citit-o „dintr-o bucată” şi pe care am recitit-o imediat, dar tot am rămas sur ma soif – mi-ar fi plăcut să fie măcar de două-trei ori mai voluminoasă! Prin ce m-a cucerit? Prin micile „poveşti” atroce, gingaşe sau gingaş-atroce, câteodată chiar „crude şi insolite”, prin caracterele excelent schiţate în două trei pagini, prin calitatea stilului, excelent adaptat de autor micilor spaţii explorate. Nu mă îndoiesc că voi deschide adesea această „casetă de bijuterii”, pentru a revedea un inel, o agrafă, un colier. Şi, de bună seamă, aş fi foarte bucuros dacă autorul ar recidiva cât de repede." (Liviu Antonesei)

Gabriela Adameşteanu, Adriana Babeţi, Nora Iuga, Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici, la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, ediţia a XXIV-a

În perioada 12-16 mai 2011 va avea loc cea de-a XXIV-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte de la Torino, cea mai importantă manifestare de profil din Italia. Tema ediţiei din acest an este "Memoria. Il seme del futuro (Memoria, sămânţa viitorului)". 16 scriitori români vor fi prezenţi la acest important eveniment. Participarea României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino are ca obiective promovarea relaţiilor bilaterale în domeniile literaturii, traducerilor şi politicii editoriale, stimularea interesului specialiştilor, editorilor şi traducătorilor pentru literatura română, contactele directe între scriitorii invitaţi şi publicul larg, precum şi păstrarea legăturii comunităţii româneşti cu valorile culturale ale ţării de origine.

MCPN lansează sesiunea de selecţie pentru susţinerea financiară a taberelor de creaţie naţionale şi internaţionale

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional anunţă organizarea sesiunii de selecţie a ofertelor culturale pentru Programul Cultural Naţional pentru susţinerea financiară a taberelor de creaţie plastică naţionale şi internaţionale, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 51 din 11 august 1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor şi proiectelor culturale, cu modificările şi completările ulterioare.

20 de trupe de liceeni sărbătoresc Ziua Adolescentului

Vineri, 6 mai 2011, de la ora 11.30, la Colegiul Naţional „Mihai Viteazu” din Bucureşti, debutează a XIV-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru pentru Liceeni „Jos Pălăria”. Iniţiat şi coordonat de George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie din Bucureşti, „Jos Pălăria” aduce anul acesta în concurs 20 de trupe de liceeni din Botoşani, Bucureşti, Cluj-Napoca, Ploieşti, Iaşi şi Timişoara. Vor fi prezentate 20 de spectacole cu adaptări după texte clasice şi moderne de I. L. Caragiale, William Shakespeare, Eugène Ionesco, Molière, A. P. Cehov, Neil Simon, Carlo Goldoni, Ion Creangă, George Călinescu şi Matei Vişniec, dar şi spectacole scrise şi regizate de elevi. Din juriul acestei ediţii fac parte jurnalista Gabriela Hurezean (preşedinte), scriitoarea Cornelia Maria Savu si regizoarea Teodora Câmpineanu. Organizatorii festivalului sunt Clubul UNESCO-Adolescenţii, ArCub, Primăria Sectorului 3 Bucureşti, Primăria Sectorului 2.

“Celălalt” corp”, la Victoria Center for Contemporary Cultural Production

Miercuri, 4 mai 2011, ora 19:00, la Victoria Center for Contemporary Cultural Production (Calea Victoriei nr 12, Bucureşti), va avea loc vernisajul expoziţiei “Celălalt” corp”, curator: Petru Lucaci. Expun: 2 Meta, George Anghelescu, Maria Bordeanu, Daniel Brici, Cătălin Burcea, Traian Boldea, Irina Broboană, Francisc Chiuariu, Larisa David, Darie Dup, Daniel Djamo, Carmen Dobre, Loredana Dragne, Iosif Kiraly, Petru Lucaci, Flavia Lupu, Bogdan Mateiaş, Romana Mateiaş, Valeriu Mladin, Marina Oprea, Christian Paraschiv, Vlad Petri, Dan Raul Pintea, Alexandru Rădvan, Bogdan Raţă, Marilena Preda Sânc, Petra Sitaru, Albert Sofian, Bogdan Teodorescu, Roman Tolici, Roxana Trestioreanu, Diana Tropoe, Mihai Zgondoiu. Expoziţia este deschisă în perioada 4-24 mai 2011.

Dan Mircea Cipariu citeşte „FACEBOOK, MON AMOUR”, la Iaşi

Miercuri, 4 mai 2011, ora 18:00, în Sala Cavalerilor a Palatului Beldiman din Iaşi (str. Păcurari nr.11), va avea loc o nouă ediţie a Colocviilor Apolloniene. Evenimentul este organizat de Universitatea “Apollonia” din Iaşi. Invitaţi speciali sunt scriitorul Dan Mircea Cipariu şi doctorul stomatolog Radu Călin Georgescu, cunoscut comentator şi colecţionar de artă.

“D`ale carnavalului” în regia lui Silviu Purcărete, la Teatrul Naţional “Radu Stanca” din Sibiu

Luni, 2 mai 2011, ora 19:00, la sala Teatrului Naţional “Radu Stanca” din Sibiu va avea loc spectacolul “D`ale carnavalului” de I. L. Caragiale, în regia lui Silviu Purcărete şi scenografia lui Dragoş Buhagiar, pe muzica originală a lui Vasile Şirli. Din distribuţie: Nicu Mihoc, Constantin Chiriac, Adrian Matioc, Marius Turdeanu, Liviu Pancu, Cristian Stanca, Cristina Ragos, Raluca Iani, Serenela Mureşan, Ofelia Popii, Pali Vecsei, Mihai Coman, Florin Coşuleţ, Adrian Neacşu, Cătălin Pătru, Edi Pătraşcu, Viorel Raţă, Cristina Stoleriu, Codruta Vasiu, Liviu Vlad, Eva Ungvari.

Festivalul Internaţional Lucian Blaga – 50 de ani de posteritate blagiană, la cea de-a XXI-a ediţie

În perioada 12-14 mai 2011, la Cluj-Napoca are loc cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional Lucian Blaga – 50 de ani de posteritate blagiană (aniversare UNESCO). Ediţia din acest an este una româno-maghiară. Invitaţi: Szentmártoni János (preşedintele Uniunii Scriitorilor din Ungaria), Balázs F. Attila (traducătorul volumului bilingv Lucian Blaga, “Poezii/Versek”), Katalin Ladik, Zalán Tibor, Laura Iancu. Ei vor lua parte la Recitalul de poezie de la Muzeul de Artă (Sala Tonitza), alături de poeţi din ţară (printre invitaţi: Ioan Moldovan, Dan Mircea Cipariu, Nicolae Băciuţ, George Vulturescu, Ioan Pintea, Gheorghe Pârja) şi din Cluj (moderator Ion Cristofor). Evenimentul este organizat de Societatea Culturală Lucian Blaga Cluj-Napoca.

Spectacolul „6 mai: harta corpului”, conceput de Cosmin Manolescu, dedicat Zilei Internaționale a Dansului

Vineri, 6 mai 2011, ora 20:00, la ArCuB - Centrul de proiecte culturale al Municipiului București (strada Batiște nr. 14), va avea loc spectacolul “6 mai: harta corpului”, conceput de coregraful Cosmin Manolescu. Ziua Internațională a Dansului este sărbătorită în toată lumea pe 29 aprilie. Spectacolul „6 mai: harta corpului” este realizat cu participarea unor spectatori, participanți la cursuri de dans, tineri dansatori și coregrafi, fiind rezultatul unei perioade de lucru intens de zece zile. În cadrul spectacolului „6 mai: harta corpului” vor performa: Irina Alexa Banea, Ana Colțatu, Mihai Dragomir, Bogdan Drăgănescu, Erzsébet Gazdag, Ioana Hudiță, Cristina Lilienfeld, Cristian Nanculescu, Mihaela Pegulescu, Alina Porumboiu, Maria Toader, Mihai Țuțu

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508