AcasăProiecte

Proiecte

4500 mii de lei anual, prin lege, pentru revistele de cultură reprezentative din România

Parlamentarii PNL Traian Dobrinescu, Varujan Vosganian şi Gigel Sorinel Ştirbu au depus, în martie 2014, un proiect de Lege pentru subvenţionarea revistelor de cultură reprezentative din România. Acestei iniţiative parlamentare i s-au alăturat 82 de deputaţi şi senatori din toate partidele parlamentare. Prima cameră sesizată, Senatul, a aprobat proiectul pe 2 septembrie 2014 (rezultat vot: pentru -109, contra-2, abţineri-2). Camera Deputaţilor, cameră decizională, a votat proiectul de lege în plen, pe 3 decembrie 2014, cu unanimitate (279 pentru, 0 contra, 0 abțineri). Legea ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2015, dacă ar fi fost promulgată de către Preşedintele României şi publicată în Monitorul Oficial. Pe 16 decembrie 2014, Preşedintele Traian Băsescu a formulat o cerere de reexaminare a legii, menţionând faptul că "distribuirea sumei pentru finanţare nu este făcută într-un mod echitabil între revistele cultural româneşti". Argumentul Preşedintelui a preluat o sintagmă din scrisoarea trimisă la Cotroceni de către academicienii Augustin Buzura, Nicolae Breban şi Eugen Simion. Pe 20 mai 2015, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat legea, după reexaminare (333 de voturi pentru, 2 abţineri, niciun vot împotrivă). Finanţarea a rămas nemodificată, 4500 mii de lei, sumă indexabilă anual. A fost modificat procentul cuvenit revistelor care nu fac parte din Alianţa Naţională a Uniunilor de Creatori,ANUC. Astfel, înainte de reexaminare, aceste reviste aveau repartizat un procent de 10% din suma totală de finanţare. După reexaminare, procentul acestor reviste care nu fac parte din ANUC a crescut la 25%. "Aş dori să salut acest moment. Am spus-o de nenumărate ori, că, din perspectiva Guvernului nostru, susţinerea revistelor culturale este o prioritate strategică. Revistele de cultură, revistele de tradiţie au avut o contribuţie intelectuală şi politică remarcabilă în dezvoltarea României moderne şi mă bucur că este această solidaritate", a declarat Ionuţ Vulpescu, Ministrul Culturii. AgenţiadeCarte.ro vă prezintă textul Legii trimis pentru promulgare.

Tracus Arte şi câteva cărţi eveniment, în cadrul Bookfest 2015

Editura Tracus Arte propune, aşa cum ne-a obişnuit în ultimii ani, noi titluri ale autorilor români, în cadrul celei de-a X-a ediţii a Salonului Internațional de Carte Bookfest, program cultural ce va avea loc între 20-24 mai 2015. O carte eveniment, "Album Teatru Masca 25 de ani", va fi lansată sâmbătă, 23 mai 2015, ora 14.30, cu prezentări făcute de regizorul şi profesorul de teatru David Esrig, maestrul Mihai Mălaimare, fondatorul Teatrului Masca, şi criticul şi istoricul teatral Ioan Cristescu, fondatorul Editurii Tracus Arte. Joi, 21 mai 2015, de la ora 16.00, scriitorul Dan Mircea Cipariu va fi moderatorul lansării unei restituiri istorice de marcă - Gustav Weigand – "ARMÂNII. Cercetări etnografice – filologice – istorice asupra poporului așa-numiților macedo-romani sau țânțari", vol. I, Leipzig, 1895, traducere din limba germană şi note de Cristian Bandu, ediţie îngrijită de Mariana Bara (revizia traducerii în limba română, studiu critic, note, bibliografie), o carte ce va fi prezentată de Mariana Bara şi George Vrana. Vineri, 22 mai 2015, de la ora 13.00, vor fi lansate cărţile a trei poeţi din generaţii diferite: Felix Lupu – "Gândul și Gândacul", Valentin Iacob - "Poker cosmic" şi Emilia Zăinel –" În afara timpului". Cei trei poeţi vor fi prezentaţi de Dan Mircea Cipariu, Ioan Buduca şi Paul Vinicius. Cartea Emiliei Zăinel este un debut despre care Dan Mircea Cipariu a scris pe coperta a IV-a următorul text: "Emilia Zăinel reuşeşte să transforme biografia şi penumbrele unei existenţe de azi pe mâine într-o poezie care întrevede salvarea sufletească şi salvarea individului prin actul profund al (auto)mărturisirii, cu credinţa că transcendentul ne poate schimba destinul numai dacă ne (re)descoperim pe sine. O voce distinctă ne atrage atenţia că "suferinţa e nemuritoare şi asta o face unică"! "În afara timpului" este o carte despre fragilitatea fiinţei care îşi asumă timpuri interioare!". Un alt debut în poezie va fi prilejuit de lansarea cărţii "Colecționarul de sunete" scrisă de Cora Botezatu, eveniment ce va avea loc sâmbătă, 23 mai 2015, ora 15.30, cu participarea criticului literar Alex Ştefănescu. Tot sâmbătă, de la ora 16.15, Maria Timuc va lansa "Iubire de nisip". O carte de referinţă, "Radicalitate şi nuanţă", a criticului şi teoreticianului literar Mircea Martin, va fi lansată sâmbătă, de la ora 17.00,moderator Vasile Mihalache, prezintă Paul Cernat. Duminică, 24 mai 2015, de la ora 17.00, Alexandru Sincu lansează "La câinele fidel", apariţie editorială ce va fi prezentată de Ion Bogdan Lefter şi Mircea Cărtărescu. AgenţiadeCarte.ro vă prezintă programul de lansări Tracus Arte la Bookfest 2015.

„Scrisori de la Polul Est” de Bogdan Suceavă, la Librăria Open Art

Marți, 19 mai 2015, la orele 18, la Librăria Open Art din București (str. Pitar Moș nr.12, intrarea de pe str. Arthur Verona), Editura agol lansează volumul "Scrisori de la Polul Est" de Bogdan Suceavă. Volumul reunește o serie de articole publicate în Observatorul cultural în ultimul deceniu, și aduce în discuție contradicțiile și problemele de natură etică din diverse sfere ale vieții sociale românești, în particular din mediul universitar și din mediului literar. Despre volum vor vorbi: Dan Mircea Cipariu, Mugur Grosu, Florin Iaru, Claudiu Komartin, Paul Vinicius, editorul Dan Iancu și autorul. AgenţiadeCarte.ro este partenerul media al evenimentului. „Este extraordinar de greu să fii scriitor de limba română. Pe lângă faptul că îți scrii cărțile (un act întotdeauna plin de dificultăți lăuntrice), trebuie să studiezi, să te ții la curent cu ce se întâmplă în lume, și, pe deasupra, să te confrunți cu dificultățile majore ale spațiului literar românesc. Drumul tău se intersectează cu politicieni, cu tot felul de personaje frus­trate care simt nevoia să-și exercite autoritatea asupra ta. Merita descris cât de greu este și paginile următoare dau măsura acestei tensiuni, poate mai mult decât ori­ce pagini de jurnal.” - Bogdan Suceavă.

”Poezia noului val” și prima seară de poezie și jaz din cadrul Festivalului Internațional de Poezie București, ediția a III-a

În perioada 13-17 mai 2015, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii şi al Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN), organizează trei proiecte culturale dedicate poeziei: Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti, ediția a III-a, Târgul Național al Cărții de Poezie (TNCP), ediția a VI-a, şi Maratonul de Poezie şi Jazz, ediţia a VII-a, acesta din urmă fiind unul dintre evenimentele importante ale proiectului Noaptea Europeană a Muzeelor (16 mai 2015). Cele trei proiecte fac parte dintr-un program comun de promovare a culturii scrise, în special a unui gen de nişă: Poezia. Vineri, 15 mai 2015, la librăria Open Art din București (str. Pitar Moș nr.12, intrarea de pe str. Arthur Verona) vor avea loc următoarele trei evenimente: de la ora 13.00, un recital ”Poezia noului val”, lecturi publice susţinute de: Luminiţa Amarie, Justin Dumitru, Cătălina Matei, Raluca Neagu, Emilian Pal, Emilia Zăinel, moderator: Dan Mircea Cipariu; de la ora 17.00 – Poezie poloneză contemporană, lectură publică: Jaroslaw Klejnocki, Aleksander Nawrocki, Aleksy Wróbel; moderator: Nicolae Mareș; de la ora 18.00 – lansarea colecției ”Buzunarul cu poezii”, Editura Conta, coordonator Adrian Alui Gheorghe. În Sala Studio a Teatrului Odeon din București (Calea Victoriei 40 – 42), de la ora 19.00, va avea loc, în cadrul Festivalului Internațional de Poezie București, o Seară de poezie și muzică. Invitați: Magda Cârneci, Dan Mircea Cipariu, Caius Dobrescu, Teodor Dună, Nora Iuga, Doru Mareș, Ion Mureşan, Ioan Es Pop, Robert Şerban (România), Annelisa Alleva (Italia), David Constantine (Anglia), Richard Dalla Rossa (Franța), Jane Duran (Anglia), Jean-Michel Espitallier (Franța), Jaroslaw Klejnocki (Polonia), Petar Matovic (Serbia), Aleksander Nawrocki (Polonia), Fiona Sampson (Anglia), Sandra Santana (Spania), Kinga Tóth (Ungaria), Aleksy Wróbel (Polonia). Muzica: Maria Răducanu (voce) & Krister Jonsson (chitară), Suedia. Moderator: Cosmin Perța. Cu acest prilej, va fi lansată Antologia Festivalului Internațional de Poezie București, Editura Muzeului Literaturii Române.

Cele mai bune cărţi de poezie ale anului 2014, în Gala „Poezie de 10!”

În perioada 13-17 mai 2015, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii şi al Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN), organizează trei proiecte culturale dedicate poeziei: Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti, ediția a III-a, Târgul Național al Cărții de Poezie (TNCP), ediția a VI-a, şi Maratonul de Poezie şi Jazz, ediţia a VII-a, acesta din urmă fiind unul dintre evenimentele importante ale proiectului Noaptea Europeană a Muzeelor (16 mai 2015). Cele trei proiecte fac parte dintr-un program comun de promovare a culturii scrise, în special a unui gen de nişă: Poezia. Joi, 14 mai 2015, de la ora 19.30, la Teatrul Odeon, Sala Studio (Calea Victoriei 40 – 42), în cadrul TNCP, va avea loc a treia ediţie a Galei „Poezie de 10! Cele mai bune cărţi de poezie ale anului 2014”. Au fost selectate cărţile scrise de următorii poeţi: Domnica Drumea, Gabi Eftimie, Adela Greceanu, Ioan Moldovan, O. Nimigean, Bogdan O. Popescu, Merlich Saia, Octavian Soviany, Bogdan-Alexandru Stănescu şi Miruna Vlada. Selecţia celor 10 cărţi a fost făcută în urma unei sinteze în care au fost cuprinşi critici şi comentatori literari care şi-au exprimat punctul de vedere despre cele mai bune cărţi de poezie apărute anul trecut. Au fost luate în calcul topurile şi bilanţurile publicate în revistele “Cultura”, “Observator Cultural”, “România literară” şi AgenţiadeCarte.ro. Au fost luate în considerare, de asemenea, premiile la poezie pentru anul editorial 2014 acordate la Gala Tinerilor Scriitori, Gala Radio România Cultural şi Gala revistei “Observator cultural”.Selecţionerul şi amfitrionul Galei „Poezie de 10!” este scriitorul Dan Mircea Cipariu. Invitați speciali: Pedro Negrescu și Ioana Crăciunescu.

”Art & Fashion for Education”

În perioada 14 mai – 12 iunie 2015, la Atelier 030202 (Sfânta Vineri nr. 11, București, Sala Nouă, Teatrul de Comedie), va avea loc prima ediție a evenimentului de caritate ”Art & Fashion for Education”. Vernisaj & recepție: 14 mai 2015, 20.00 - 23.00. "Art & Fashion for Education" este un proiect inițiat și curatoriat de către Pavilion Curatorial Office (Răzvan Ion, Eugen Rădescu și Gergő Horváth) și Bucharest Biennale - Bucharest International Biennial of Contemporary Art. Project consultants: Noemi Meilman & Anca Nuță. Exhibition design: Robert Marin / NUCA Studio. Graphic design: Teoharie Zugravu. Participanți (în ordine alfabetică): Smaranda Almășan, Andreea Bădală, Lucian Broscățean, Ioana Ciolacu, Andrei Dudău, Răzvan Firea, Olah Gyárfás, Adelina Ivan, Irina Marinescu, Marina Moldovan, Sabina Pop, Lucian Rusu, Carmen Secăreanu.

Festivalul Filmului European, în București, Craiova, Iași, Tîrgu Mureș și Hunedoara

Filmul românesc ”Acasă la tata” al regizorului Andrei Cohn va fi proiectat în premieră la Gala de deschidere a Festivalului Filmului European, joi, 7 mai 2015, de la ora 19.30, la Cinema PRO. Cea de a 19-a ediție a Festivalului se va desfășura în București (7-14 mai 2015) și în patru orașe din țară – Craiova (15-17 mai 2015), Iași și Tîrgu Mureș (22-24 mai 2015), și Hunedoara (29-31 mai 2015) – oferindu-le cinefililor 56 de producții (drame, comedii, biografii, scurtmetraje, documentare, filme de animaţie) provenind din 26 de țări europene. Festivalul este organizat de Institutul Cultural Român și Reprezentanţa Comisiei Europene în România, sub egida EUNIC, cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor europene. „Oferim, și în acest an, o adevărată sărbătoare a cinematografiei europene. Mă bucur că prezența românească este una remarcabilă: debuturile în lungmetraj ale regizorilor Ana Lungu și Andrei Cohn, ziua filmului românesc, selecția de scurtmetraje realizate de studenții UNATC”, declară Liviu Jicman, vicepreședintele Institutului Cultural Român.

Turnirul Scriitorilor de la Sighişoara, ediția a II-a

Joi, 30 aprilie 2014, și vineri, 1 mai 2015, în Sala Barocă a Primăriei din Cetatea Sighișoarei se va derula ediţia a II-a a Turnirului Scriitorilor. Proiectul cuprinde un program dens de dezbateri, seminarii şi întâlniri ale scriitorilor cu cititorii, printre care amintim “Contribuția etnicilor germani la viața culturală și socială a Transilvaniei”, un Remember al Norei Iuga la Festivalul Național de Poezie care s-a desfășurat în acest mic oraș medieval în anii ’80, un Turnir al Poeților (Dan Mircea Cipariu, Ioana Crăciunescu, Magda Cârneci, Simona Grazia-Dima, Alice Valeria-Micu, Ion Mureşan, George V. Precup, Vasile George-Dâncu, Radu Vancu, Marco Di Pasquale), cu ”ambuscade” actoricești și muzicale, o ”asediere” a Gabrielei Adameșteanu de către tinerii cititori, o confruntare a scrierii creatoare cu scrierea jurnalistică și, nu în ultimul rând, aducerea în atenție a traducătorilor ca personaje principale ale câmpului de interschimb cultural. Steinar Lone, Gabriella Koszta, Lora Nenkovska, Dan Shafran, Florica și Jean Louis Courriol, Dana Ligia Ilin sunt cei care vor dezbate actul traducerii perceput ca act de intermediere între culturi. Inițiatorul și coordonatorul Turnirului Scriitorilor: Mariana Gorczyca. AgenţiadeCarte.ro este partenerul media al evenimentului.

Versiuni originale Bach la Palatul Mogoșoaia

Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia găzduiește sâmbătă şi duminică, 2 și 3 mai 2015, de la ora 12.00, două recitaluri eveniment, în cadrul Mogoșoaia ClasicFest. Publicul va avea posibilitatea de a ascuta în versiuni originale integrala sonatelor pentru vioară barocă şi clavecin de Johann Sebastian Bach, concert prilejuit de împlinirea a 330 de ani de la naşterea acestui geniu al artei sunetelor. Protagonistele recitalurilor sunt Melinda Béres la vioară barocă și clavecinista Raluca Enea. Mogoşoaia ClasicFest, ediţia a IV a, este un eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Asociatia Pro Valores şi Radio România Cultural. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

Finaliștii Galei „Bun de Tipar”

Anunţarea câştigătorilor va avea loc joi, 14 mai 2015, începând cu ora 18.00, în Aula Bibliotecii Naţionale a României (Splaiul Unirii nr. 22, intrarea prin aripa Ministerului Culturii). AgențiadeCarte.ro, partener media al evenimentului, vă prezintă lista integrală a finaliștilor.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508