AcasăPostcard

Postcard

CNDB le mulțumește celor peste 4.000 de spectatori din 2016!

În 2016, Centrul Național al Dansului București (CNDB) a difuzat peste 30 de spectacole vizionate de peste 4.000 de spectatori și a găzduit cursuri de dans contemporan pentru profesioniști și amatori, copii și adulți, pe parcursul a 110 zile. În acest an au avut loc peste 20 de dezbateri cu publicul, mai mult de 30 de evenimente conexe și 10 conferințe despre dansul contemporan și coregrafie.

Cadouri de Crăciun pentru 400 de copii din Arhiepiscopia Iașilor

Cu ocazia Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor a adus săptămâna aceasta daruri și bucurie pentru 50 de familii cu peste 8 copii din județele Iași și Botoșani.

Copii din programele ”Hope and Homes for Children” au împodobit bradul de Crăciun, la Muzeul Național de Artă al României

Luni, 19 decembrie 2016, a fost lansat parteneriatul educațional dintre Fundația Hope and Homes for Children România și Muzeul Național de Artă al României în cadrul unui eveniment organizat la muzeu. Copii din programele organizației din București și Baia Mare au creat ornamentele pentru bradul tradițional amplasat la parterul Galeriei Naționale, iar personalități din domeniul cultural-artistic, reprezentanți ai muzeului și ai autorităților, vedete, sponsori, jurnaliști și susținători ai organizației i-au ajutat să-l decoreze. Printre aceștia s-au numărat Dragoș Bucurenci, purtător de cuvânt al Fundației Hope and Homes for Children, Călin Stegerean, director general al Muzeului Național de Artă al României, violonistul Alexandru Tomescu, Vladimir Drăghia, Omid Ghannadi, arhitect în echipa emisiunii ”Visuri la cheie” de la PRO TV, Otniela Sandu și Andrei Zamfir, concurenți în emisiunea ”Supraviețuitorul” de la PRO TV, Marius Pancu (Digi 24) și Cristian Botan, consilier în Cancelaria Prim-Ministrului României.

”Obiceiuri de Anul Nou”, patru mărci poştale ce redau o parte din tradiţiile sfârşitului de an

Cultura oricărui popor este în mod puternic influențată de obiceiurile tradiționale specifice. Frumusețea, ineditul și bogăția datinilor noastre sunt adesea o combinație între realitatea agrară și forme de sacralitate. Obiceiurile de Anul Nou aduc încă o dovadă că românii sunt statornici, credincioși, optimiști și plini de creativitate. Manifestările de Sărbători reunesc adesea practici arhaice, din timpuri precreștine și creștine, când, orice moment de început avea o încărcătură simbolică deosebită. Lista tradiţiilor şi a obiceiurilor româneşti este numeroasă și cuprinde pe lângă colinde, jocuri cu măşti, alaiuri, teatru popular şi dansuri specifice finalului de an. Dintre toate acestea, Romfilatelia prezintă, în cadrul emisiunii ”Obiceiuri de Anul Nou”, patru mărci poştale ce redau o parte din tradiţiile sfârşitului de an, esenţe ale tezaurului nostru spiritual.

Concurs de debut organizat de Editura Polirom, ediția 2017

Editura Polirom organizează Concursul anual de debut, ediția 2017, la secțiunile Poezie și Proză.

A apărut noul număr al revistei de cultură contemporană ”TIMPUL”, nr. 212-213, din noiembrie-decembrie 2016

Revista de cultură contemporană TIMPUL vă aduce în atenție un număr special, dublu, în format caiet, ediție de lux. Nr. 212-213 (noiembrie-decembrie 2016) al revistei va fi disponibil în scurt timp în toată țara prin rețeaua de distribuție Inmedio, rețelele de librării Humanitas, Cărturești (București, Cluj, Timișoara, Iași, Brașov) și Librarium (Timișoara, Cluj și Iași) și în format digital pe elefant.ro. Online, pe www.revistatimpul.ro, se regăsesc articolele din arhivă, precum și articolele ediției curente. Pentru a fi la curent cu toate noutățile, vă recomandăm să accesați și pagina de facebook a revistei TIMPUL și să vă abonați.

Record de audiență la cel de-al 53-lea concert de Crăciun al Corului Madrigal

Pentru al 53-lea an consecutiv, glasurile celui mai longeviv și renumit ansamblu coral din România au vestit sărbătorile de iarnă pe scena Ateneului Român. Cele două Concerte Extraordinare de Crăciun ale Corului Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, au stabilit atât recorduri de audiență, cât și repere noi în domeniul cântului coral autohton. Ambele concerte – programate pe 17 și pe 18 decembrie 2016– s-au desfășurat cu casa închisă, publicul având ocazia să-l urmărească pe al doilea online, în transmisiune directă pe pagina oficială de facebook a Corului. Astfel, pe lângă cei 1800 de spectatori prezenți în Sala Ateneului Român, peste 300 000 de persoane au urmărit evenimentul în mediul virtual.

DADA BRANCUSI, între arta sovietică şi valiza lui Duchamp

Hazardul e o formă de cercetare a realităţii şi chiar a interiorităţii. Astfel, am putut ajunge la DADA BRANCUSI, în ultima şi cea mai mică sală a unei galerii din Bruxelles (situată chiar în cartierul studenţesc, vis-a-vis de zidurile impozantului cimitir d’Ixelles), trecând prin spaţiile ample ale artei sovietice pe care Galeria MB-XL le-a oferit graţie unei colecţii unicat (patruzeci de tablouri şi afişe de propagandă dintr-o colecţie de 158 de lucrări realizate de elita Academiei de Artă de la Moscova, între 1956 şi 1989, până la căderea Zidului Berlinului). Şi iată cum DADA BRANCUSI stă până pe 8 ianuarie 2017 în antecamera din care Lenin priveşte cu coada ochiului la Coloana Rubik al lui Mihai Zgondoiu. Istoria ne (re)vizitează, de la Zurich la Berlin, în acelaşi loc, cu Lenin şi Tristan Tzara drept personaje principale. De data aceasta, părintele popoarelor sovietice, după 100 de ani, nu dă greş! Este în prim plan, parcă spunându-ne hâtru că nu e important faptul că nu ai închiriat casa ce avea să fie Cabaret Voltaire, că nu e important faptul că ai locuit chiar pe strada unde s-a născut mişcarea DADA, mai important e că hazardul poate lua oricând feţele şi gândirea sovietică. Într-o instalaţie de şapte oglinzi pictopoeme, Tristan Tzara şi Brâncuşi se reflectă ubicuu, peste mode şi timp, ca un (alt) triumf de a privi şi citi arta şi poezia după 100 de ani de experimente şi ideologii. O artă în care genurile când dispar, când devin interşanjabile, când se pot plia în valiza lui Marcel Duchamp pe care am admirat-o, în cartierul regal, acolo unde ING Art Center a amenajat un hotel pentru „Full Abstraction” – Colecţia Guggenheim, cu lucrări semnate de Max Ernst, Jackson Pollock, Willem de Kooning, Robert Motherwell, Marc Rothko, Jean Dubuffet, Asger John, Alberto Burri, Frank Stella, Ellsworth Kelly, Cy Twombly.

Concursul „Cea mai bună piesă românească a anului 2016”

Uniunea Teatrală din România – UNITER anunţă că ediţia 2016 a Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului” primeşte piese de teatru pentru înscrierea în competiţie până la data de 30 ianuarie 2017 (data poştei). Autorii vor trimite piesele prin poştă sau prin depunere individuală la Secretariatul UNITER în format electronic (salvate pe un CD, nu prin e-mail), într-un singur exemplar.

Aproape 4000 de persoane au participat la “Poveste de Crăciun”

Aproape 4000 de persoane au urmărit aseară spectacolul “Poveste de Crăciun”, prezentat de Opera Comică pentru Copii la Sala Polivalentă din București. Evenimentul a fost transmis live și pe pagina oficială de Facebook a instituției, ajungând la peste 100 000 de spectatori într-un timp record. Pe scenă au urcat peste 300 de artiști, care au susținut împreună, cu mult talent, un spectacol-eveniment, în regia maestrului Cristian Mihăilescu.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508