AcasăPostcard

Postcard

Musicalul “Micuța Dorothy” revine cu 11 reprezentanții în luna martie, la Opera Comică pentru Copii

După 11 reprezentații cu sala plină, în luna februarie, Opera Comică pentru Copii readuce pe scenă musicalul “Micuța Dorothy”, regizat de Antoaneta Cojocaru, după un scenariu de Silvia Kerim și muzica lui Marius Țeicu. La cele 11 reprezentanții programate pentru finalul lunii martie, o mare parte dintre bilete sunt deja epuizate. Inspirat din romanul de succes “Vrăjitorul din Oz”, scris de Lyman Frank Baum, musicalul “Micuța Dorothy” i-a fascinat atât pe copii, cât și pe părinți, datorită transpunerii în scenă a acestei povești celebre. Spectacolul a avut premiera pe 11 februarie 2017 și de atunci s-au jucat 11 reprezentații cu casa închisă. Succesul musicalului a convins conducerea Operei Comice pentru Copii să programeze încă un set de reprezentanții, începând cu 25 martie.

Expoziția „Azulejo, în viziunea artiștilor români“, la Viana do Castelo

Vineri, 10 martie 2017, ora 18.00, la Muzeul de Arte Decorative (Largo de S. Domingos, Viana do Castelo), Institutul Cultural Român de la Lisabona și Primăria orașului Viana do Castelo vor inaugura expoziția ”Azulejo, în viziunea artiștilor români”, alcătuită din lucrări de pictură, grafică, sculptură, ceramică și fotografie, ale unor artiști români consacrați sau în curs de afirmare.

A patra ediție a Concursului de Debut în Poezie „Alexandru Muşina”

Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov şi S.C. Aula Magna (Braşov), în parteneriat cu Editura Tracus Arte, invită poeții nepublicați în volum să participe la a patra ediție a Concursului de Debut în Poezie „Alexandru Muşina".

UNATC recomandă spectacolul ”Urma Pașilor Tăi…”

UNATC recomandă spectacolul „Urma pașilor Tăi...” adaptare după jurnalul de călătorie în Țara Sfântă al Olgăi Greceanu, „Pe urma pașilor Tăi, Iisuse...”

Caravana EUB, două zile la Fizică

Pe 9 și 10 martie 2017, începând cu ora 9.30, Caravana EUB va fi prezentă în holul mare al Facultății de Fizică (Măgurele, Jud. Ilfov, Str. Atomiștilor, nr. 405).

Gaudeamus Craiova 2017, bilanț final

Caravana GAUDEAMUS 2017, organizată de Radio România, a debutat la Craiova sub cele mai bune auspicii. Zeci de evenimente literare, peste 13.000 de vizitatori, zeci de mii de titluri, au transformat primele zile de primăvară într-un adevărat răsfăţ cultural pentru craioveni, iar foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” a devenit principala atracţie pentru cei plecaţi în căutarea unor cadouri cu totul şi cu totul speciale. Gaudeamus Craiova, evenimentul care inaugurează în mod tradiţional Programul ”Lectura”, s-a derulat în intervalul 1 – 5 martie şi a fost organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media şi Radio Oltenia – Craiova. Preşedintele de onoare GAUDEAMUS Craiova 2017 a fost domnul Gabriel Coşoveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Craiova.

Despre ”Bucuria vizibilului și a invizibilului”, cu pictorul Sorin Scurtulescu, la Timișoara

Joi, 30 martie 2017, ora 20.00, în Sala A13 a Universității de Vest din Timișoara (Bulevardul Vasile Pârvan 4), Liga Studenților din Timișoara vă invită la întâlnirea cu tema: ”BUCURIA VIZIBILULUI ŞI A INVIZIBILULUI”. Invitat: pictorul Sorin Scurtulescu.

Concert ”Omul cu Șobolani”, la Doors Club

Vineri, 10 martie 2017, băieții de la OCS revin pe scena Doors Club din Constanța. Cu o experiență de 20 de ani pe piața muzicală din România și trei generații de fani cuceriți iremediabil, OCS aduce la Constanța atmosfera de care ai nevoie!

Expoziție ieșeană, la Biblioteca Națională a României

În perioada 7 martie – 8 mai 2017, la Biblioteca Națională a României, în spațiul expozițional Podu Vechi, Mezanin (Aripa Mircea Vodă), Muzeul Național al Literaturii Române Iași, în parteneriat cu Biblioteca Națională a României, prezintă expoziția „Artiști români pe scenele lumii, artiști străini pe scenele românești”. Expoziția cuprinde fotografii şi afişe din secolul al XIX lea din arhiva Muzeului Național al Literaturii Române Iaşi.

„TOMA ȘI AI LUI”, expoziție de scuptură și desen GETA CARAGIU, la Rotonda TNB

Marți, 7 martie 2017, ora 18.00, se deschide în Rotonda din foaierul Sălii Mici a Teatrului Național ”I.L.Caragiale” o amplă expoziție de sculptură și desen a cunoscutei artiste GETA CARAGIU. Vernisajul va avea loc în prezența artistei și va fi prefațat de Ion Caramitru, directorul general al TNB.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508