AcasăPostcard

Postcard

Robin and the Backstabbers lansează noul album ”Vladivostok”, la Doors Club

Robin and the Backstabbers lansează pe data de 13 decembrie 2019, la Doors Club, în Constanța (str. Traian nr. 68A) cel de-al treilea album, Bacovia Overdrive III – Vladivostok.

Volumul „Orbitor – aripa dreaptă” de Mircea Cărtărescu, tradus în maghiară, prezentat în cadrul evenimentului „Jos Ceaușescu!”

Luni, 16 decembrie 2019, ora 18.00, la Cafeneaua Három Holló din Budapesta, cel de-al treilea volum al trilogiei „ Orbitor- aripa dreaptă”, tradus în limba maghiară , al scriitorului Mircea Cărtărescu, va fi prezentat în cadrul evenimentului „Jos Ceaușescu!”. Dezbaterea este ocazionată de comemorarea a 30 de ani de la evenimentele din 1989. Cu ocazia întâlnirii organizate de Institutul Cultural Român la Budapesta împreună cu Editura L’Harmattan, scriitorul Dragomán György, cel care a scris postfața volumului , va face o prezentare a cărții „Orbitor” – aripa dreaptă – Káprázat – a jobb szarny”, ce urmează să apară la editura L’Harmattan . Traducătoarea Gabriela Koszta, prezentă la eveniment, va citi câteva fragmente din roman. La începutul evenimentului, publicul va fi introdus în atmosfera acelor vremuri prin proiectarea scurtmetrajului regizorului Andrei Cohn „Înainte și după 22/12/1989”.

Concurs de creaţie literară – ”Iubesc orașul București! Premiul Literarium”

Joi, 12 decembrie 2019, ora 11.30, în Sala de spectacole „Eusebiu Ștefănescu'' a Cercului Militar Național (cu acces direct din Bulevardul Regina Elisabeta), Biblioteca Metropolitană București (BMB) vă invită să luați parte la festivitatea de premiere a Concursului interliceal „Iubesc orașul București! Premiul Literarium”, În cadrul festivității va avea loc lansarea antologiei „ Literarium”, în care apar textele elevilor bucureșteni participanți în concurs, alături de schițele artiștilor din gruparea Romanian Urban Sketchers. Programul cuprinde un recital de muzică folk a trupei Omnis, interpretarea piesei de teatru „ Exploziv” a trupei de adolescenți „Start” și o surpriză din partea actorului George Mihăiță.

Synthethic Poetry în D’arc cu Andrei Dósa și V.A.G.

Joi, 12 decembrie 2019, începând cu ora 19:00, Cenaclub vă invită la D’arc the Club pentru o seară poezie și muzică experimentală.

1989. Annus mirabilis

Corina Untilă a murit... Un erou al lui decembrie 1989 şi-a scos aripile din sertar şi a plecat în cerurile unde îngerii îi vor apăra visele. Avea pe-atunci 17 ani şi fusese împuşcată în spate de armata română. A trăit. A trăit 30 de ani cu speranţa că libertatea închisă după gratiile ideologiei totalitare va fi descătuşată total şi onorată ca martir. N-a fost să fie aşa. Criptocomuniştii au confiscat idealurile eroilor din 1989 şi s-au aşezat în fruntea noii lumi. „O lume nouă, nu vouă!”, persiflăm în spiritul care ne-a ajutat să supravieţuim după eşuarea punctului opt de la Timişoara. Corina Untilă (1971-2019) a murit cu o lună înainte de ziua în care, la Timişoara, s-a ţinut doliu pentru victimele Revoluţiei din 1989. Fastuosul Decembrie, pe lângă sărbătorile sale creştine, comemorează şi celebrează anual victimele evenimentelor de acum 30 de ani. De fiecare dată, se aduc omagii, se ţin discursuri politice, se simulează emoţii, dar la Cimitirul Eroii Martiri ai Revoluţiei nu vin decât părinţii, soţiile, copiii, nepoţii celor care au murit împuşcaţi de fraţii lor români. Crucile albe de marmură, cu tricolorul ce îmbrăţişează fiecare monument, se gătesc cu coroniţe de Crăciun şi zeci de candele aprinse. Lacrimile se ascund în faţa marmurei albe. „Pentru ce?”, strigă cu sufletul părinţii care mângâie fotografiile de pe crucile copiilor lor.

„Șapte” artiști într-o expoziție colectivă inedită de pictură, sculptură și artă decorativă la Artoteca BMB

Marţi, 10 decembrie 2019, începând cu ora 18.00, Biblioteca Metropolitană București vă invită la vernisajul unei expoziții colective inedite de pictură, sculptură și artă decorativă, care face parte din Stagiunea Permanentă de Artă Plastică „Temeiuri”, intitulată sugestiv „Șapte”.Artiștii care semnează expoziția, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, sunt nume afirmate ale simezelor actuale și vor putea fi întâlniți la deschiderea evenimentului: Gheorghe Butnaru, Georgeta Hlihor, Mihai Hlihor, Dan Munteanu, Gheorghe Mosorescu, Cristian Olteanu și Vasile Soponariu. Expoziţia este curatoriată de reputatul critic de artă, domnul dr. Radu George Serafim și de doamna Carmen Olteanu, pictor și doctor în arte plastice, care vor prezenta publicului un nou val de artiști români. Expoziţia de artă poate fi vizitată în perioada 10 decembrie 2019 – 6 ianuarie 2020, gratuit, conform programului Artotecii BMB, la adresa Șoseaua Mihai Bravu, nr 4 (vizavi de Primăria Sectorului 2).

Premieră: ”Prin oglindă”, un spectacol despre Nina Cassian

Luna decembrie este o lună încărcată de sensuri. Treizeci de ani de căutări, reușite și eșecuri se sublimează în prezent, atât la nivel individual, cât și colectiv. Pe acest fond, Teatrul Național din Timișoara pregătește două noi spectacole: ”Prin oglindă” și ”Și caii se împușcă, nu-i așa?”.

Conferință „Cornel Medrea, un destin artistic de excepție” – găzduită de Muzeul de Artă Ligia și Pompiliu Macovei

Sâmbătă, 7 decembrie 2019, ora 11.00, Muzeul Municipiului București vă invită să participați la conferința cu tema „Cornel Medrea, un destin artistic de excepție”, care va fi susținută de Felicia Raetzky, muzeograf în cadrul Muzeului Municipiului București. Evenimentul se va desfășura la Muzeul de Artă Ligia și Pompiliu Macovei (Str. 11 lunie, nr. 36-38). Cuvântul de deschidere al conferinței va aparține doamnei Elena Olariu, director adjunct al Muzeului Municipiului București, Departamentul de Artă, inițiatoarea seriei de conferințe periodice, care tratează subiecte legate de istoria artei românești și a artei universale.Conferința își propune să readucă în discuție moștenirea culturală lăsată de maestrul Cornel Medrea. Cine a fost acest sculptor? Cât de mare este impactul formării sale la Budapesta? Care sunt cele mai importante influențe în viața artistului și cum își pun acestea amprenta în creația sa? De ce Cornel Medrea este un pilon important în dezvoltarea artei românești? Cât de importantă este contribuția sa în formarea noilor generații de sculptori care îi succed? Câteva dintre întrebările directoare de la care vor pleca discuțiile noastre.

Emisiunea de mărci poștale „Uniformele regalității românești (I)”

În semn de recunoaștere a importanței familiei regale românești pentru istoria României atât din punct de vedere politic cât și militar, Romfilatelia îi dedică emisiunea de mărci poștale „Uniformele regalității românești (I)”, ce va fi introdusă în circulație joi, 5 decembrie 2019, alcătuită din 4 timbre și o coliță dantelată, reunindu-i pe toți regii României. Promotor și ambasador al țării, timbrul este mai mult decât un produs, reprezintă imagine, tradiție, istorie, identitate culturală, iar călătoriile prin intermediul acestui simbol oferă povești fascinante despre trecut, prezent și de ce nu, despre viitor. Cea mai nouă emisiune de mărci poștale prezintă o parte impresionantă a istoriei naționale – respectiv cea a regalității în România și felul în care tradiția militară s-a împletit cu monarhia.

„Jos Ceaușescu!”- Proiecție de film, prezentare de carte și masă rotundă

Luni, 16 decembrie 2019, începând cu ora 18.00, Institutul Cultural Român la Budapesta, împreună cu Editura L’Harmattan, organizează, la Cafeneaua Három Holló (Piarista köz nr. 1) din Budapesta, un eveniment dedicat celebrării a 30 de ani de la Revoluția română. În cadrul evenimentului, scriitorul Dragomán György va prezenta cel de-al 3-lea volum al trilogiei „Orbitor” - Aripa dreaptă a scriitorului Mircea Cărtărescu. Volumul urmează să apară la editura L’Harmattan, în traducerea Gabriellei Koszta.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508