1989. Annus mirabilis

dec. 8th, 2019 | By | Category: Postcard

Corina Untilă a murit… Un erou al lui decembrie 1989 şi-a scos aripile din sertar şi a plecat în cerurile unde îngerii îi vor apăra visele. Avea pe-atunci 17 ani şi fusese împuşcată în spate de armata română. A trăit. A trăit 30 de ani cu speranţa că libertatea închisă după gratiile ideologiei totalitare va fi descătuşată total şi onorată ca martir. N-a fost să fie aşa. Criptocomuniştii au confiscat idealurile eroilor din 1989 şi s-au aşezat în fruntea noii lumi. „O lume nouă, nu vouă!”, persiflăm în spiritul care ne-a ajutat să supravieţuim după eşuarea punctului opt de la Timişoara. Corina Untilă (1971-2019) a murit cu o lună înainte de ziua în care, la Timişoara, s-a ţinut doliu pentru victimele Revoluţiei din 1989. Fastuosul Decembrie, pe lângă sărbătorile sale creştine, comemorează şi celebrează anual victimele evenimentelor de acum 30 de ani. De fiecare dată, se aduc omagii, se ţin discursuri politice, se simulează emoţii, dar la Cimitirul Eroii Martiri ai Revoluţiei nu vin decât părinţii, soţiile, copiii, nepoţii celor care au murit împuşcaţi de fraţii lor români. Crucile albe de marmură, cu tricolorul ce îmbrăţişează fiecare monument, se gătesc cu coroniţe de Crăciun şi zeci de candele aprinse. Lacrimile se ascund în faţa marmurei albe. „Pentru ce?”, strigă cu sufletul părinţii care mângâie fotografiile de pe crucile copiilor lor.

„Pe acea stradă am intrat cu coloana de manifestanţi, ţinându-ne de braţe şi cântând Deşteaptă-te, Române!, am înaintat, pe pod erau soldaţii (ne aşteptau) şi TAB-ul în spatele lor. Oamenii din coloană strigau Suntem fraţii voştri!, Noi vrem, ca şi voi, o viaţă mai bună!, Şi părinţii voştri trăiesc greu!”.

A murit Corina Untilă… Trebuie să ştim pentru ce.

 

The Wall

 

În urmă cu 30 de ani, lumea comunistă fierbea. După o lungă agonie, sistemul politic se afla într-o situaţie critică şi a început să se prăbuşească brusc, odată cu căderea Zidului Berlinului, simbol al divizării Europei între blocul capitalist şi blocul comunist. Rând pe rând, ţările socialiste de pe bătrânul continent au marcat paşnic sfârşitul unei epoci totalitare, cu excepţia României unde înlăturarea regimului ceauşist şi dobândirea libertăţii s-a produs cu vărsare de sânge, cu  sacrificiul a 1166 de oameni şi a mii de răniţi, în toată ţara. Printre cele câteva cauze importante care au dus la declinul comunismului s-au numărat nivelul slab economic, social şi ideologic, monopolizarea puterii, reformele lui Gorbaciov, alegerea cardinalului polonez Karol Józef  Wojtyla drept papă (Ioan Paul al II-lea), la 16 octombrie 1978 etc. În România, frigul, foamea, greva minerilor din Valea Jiului (1977) și protestele muncitorilor brașoveni (1987) au fost evenimente de amploare ce anunțau direcția spre care se îndrepta ţara. Toate acestea şi multe altele au schimbat istoria Europei.

 

La 11 ianuarie 1989, Ungaria devenea primul stat socialist care permitea legal înfiinţarea de partide politice şi organizarea de adunări publice, începând astfel cea mai paşnică revoluţie din blocul comunist. Acum este proclamată Republica Ungară (23 oct.1989) şi sunt eliminaţi din Constituţia sa termenii „populară” şi „socialistă”.

Prin organizarea primelor alegeri democratice într-o ţară comunistă, la 4 iunie 1989, Polonia marchează astfel victoria sindicatului Solidaritatea al lui Lech Walesa, iar la 19 august se formează primul guvern necomunist.

Germania. „Când eşti în întârziere, eşti pedepsit pe viaţă”, i-a spus Mihail Gorbaciov lui Erich Honecker, şef al statului est-german din 1976, în legătură cu situaţia politică a ţării sale. Pe fondul unei mari manifestaţii publice, în 18 octombrie, liderul german renunţă la funcţie şi este înlocuit de Egon Krenz pentru doar două luni. Un amplu protest cu peste trei sferturi din populaţia Berlinului de Est duce la căderea guvernului, iar în 9 noiembrie cade şi Zidul ce împărţea acest oraş şi cele două ţări, încă din 13 august 1961, între comunişti şi democraţi.

Ţările satelit ale Uniunii Sovietice – Estonia, Letonia şi Lituania – şi-au câştigat independenţa, de asemenea, paşnic. La 23 august 1989, peste două milioane de oameni au format un lanţ uman de 600 de kilometri ce traversa cele trei state, afirmându-şi astfel dorinţa de libertate şi forţând Rusia să-şi retragă trupele din ţările baltice.

Revoluţia de catifea. Cehoslovacia a devenit independentă tot prin ample manifestaţii publice ca răspuns la intervenţia brutală a poliţiei asupra protestatarilor ce comemorau Primăvara de la Praga şi pe Jan Opletal, studentul omorât de trupele naziste în anul 1939. Scriitorul Vaclav Havel, aflat la conducerea Forumului  Civic, o mişcare a forţelor de opoziţie a artiştilor şi studenţilor, a susţinut protestele zilnice, urmate de arestări, inclusiv a disidentului Havel, ce au condus ulterior la organizarea de alegeri libere, în iunie 1990.

Bulgaria a devenit liberă cu sprijinul formaţiunii Ecoglasnost, adversară a regimului comunist încă din anii ’80, şi a altor opozanţi precum câţiva gorbaciovişti din P.C. Bulgar, care au reuşit printr-o lovitură de stat, în 10 noiembrie 1989, să-l înlăture de la putere pe Todor Jivkov. Scânteia care a aprins aceste manifestări a fost hotărârea lui Jivkov de a asimila şi slaviza numeroasa minoritate turcă de pe teritoriul Bulgariei, obligându-i pe aceşti etnici să-şi schimbe numele şi să nu-şi mai folosească limba maternă în public. Tot astfel au procedat cu minoritatea română (vlahă), înlocuindu-le numele până la bunici ori străbunici. Ion Gheorghe a devenit Ivanov Stefanovici (tatăl) Gheoghevici. Aceşti români aproape uitaţi de statul român se uită peste Dunăre cu speranţă, aşa cum privesc peste Prut basarabenii.

Comuniştii din Iugoslavia au pierdut puterea în anii 1990, în fața partidelor separatiste, ca urmare a alegerilor multipartite, desfăşurate în statele satelit, care şi-au declarat independenţa paşnic sau prin conflicte armate, cu excepţia Serbiei şi Muntenegrului. Preşedintele Milošević, ales în 1990, a fost una dintre figurile marcante ale războiului din Iugoslavia şi a războiului din Kosovo. Fiind un stat federativ multietnic, fiecare provincie s-a desprins de trunchiul iugoslav, perioada fiind marcată prin ceea ce istoricii numesc Războaiele Iugoslave (Croaţia, Bosnia Herţegovina, Kosovo).

Ultimul bastion comunist l-a reprezentat Albania, dominată de regimul dictatorial al lui Enver Hogea, personaj sinistru care a părăsit scena politică printr-o moarte liniştită în 1985, puterea fiind preluată de un comunist apropiat, Ramiza Alia. În 1990, încep demonstraţiile politice studenţeşti la Tirana, ducând la declararea Albaniei ca republică, în 1991, şi la pierderea alegerilor de către partidul comunist, în 1992, an care marchează intrarea ţării într-o nouă eră.

 

Pro memoria: O portocală

 

România reprezintă un capitol aparte, un episod terifiant şi sângeros, aflat într-o permanentă zonă crepusculară, a interogaţiilor fără răspuns legate de pedepsirea „fraţilor” români care au tras în români. Mormintele din Cimitirul Eroii Martiri ai Revoluţiei îşi reclamă dreptul de a şti pentru ce se află acolo. Numai atunci, libertatea pentru care şi-au dat viaţa va fi absolută. Despre cum s-a desfăşurat Revoluţia în direct la TVR, diferită de masacrul din stradă, se cunosc multe lucruri, s-au scris cărţi, s-au realizat filme pline de mărturisiri, dar autorii reprimării violente a demonstraţiilor din 1989 sunt liberi şi răsplătiţi cu sinecuri politice. Zeci de foşti revoluţionari sau rude ale celor care au murit la Revoluţie au dat statul român în judecată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), iar România a pierdut procesele intentate. În cei 30 de ani care s-au scurs de la evenimentele din decembrie, idealurile românilor au fost viciate de mineriade, FNI, impostură, umilirea justiţiei, crize economice şi sociale, de alterarea sistemului medical şi educaţional, de guvernări nefaste, corupţie, emigraţia a peste cinci milioane de români, de denaturarea sistemului de valori, Colectiv, păduri, Roşia Montană. Iată şi partea plină: intrarea în NATO şi Uniunea Europeană, DNA, politicieni după gratii, revenirea în ţară a Regelui Mihai, Raţiu, Coposu, Deveselu, Piaţa Victoriei şi Piaţa Universităţii, muzee, Cannes, Silviu Purcărete, Simona Halep, olimpiade internaţionale etc. Acum, în decembrie 2019, lună în care este sărbătorită şi Ziua Naţională a României, sunt organizate numeroase festivităţi dedicate Revoluţiei, printre care simpozioane, expoziţii, concerte, slujbe de pomenire a eroilor-martiri. Acest drum de 30 de ani a fost unul ipocrit, plin de capcane şi de minciuni, dar a reprezentat şi era dezvoltării libere, cu sincope, desigur, în toate domeniile economice şi culturale, alinierea la valorile europene. În ceea ce mă priveşte, eu sărbătoresc revoluţia simbolic cu o portocală şi o banană şi cu câteva garoafe roşii pe care le duc la Cimitir. Portocala era singurul cadou, alături de o gumă, un creion, un caiet şi o ciocolată Pitic, pe care o primeam la serbarea lui Moş Gerilă. Atunci, o dată pe an, mâncam o portocală din marea bunăvoinţă a statului meu. Imediat după Eliberare, primul fruct pe care l-am mâncat, total necunoscut copilăriei mele, a fost o banană. De aceea, istoria de peste 70 de ani, împărţită în două epoci de Revoluţia din1989, poate fi redusă simbolic pentru mine la o portocală şi o banană.

Corina Untilă a murit… pentru…

 

 

Maria Dobrescu

 

 

Corina Untilă: „Cred că noi toţi cei care am supravieţuit evenimentelor din Decembrie 1989 avem o datorie morală faţă de cei care au murit şi trebuie să avem în vedere tot timpul acest lucru pentru ca sacrificiul lor să nu fie în zadar… În propria mea ţară am fost împuşcată de armata propriei mele ţări. După atâţia ani de la Revoluţie, nu am auzit niciodată ca armata să-şi fi cerut scuze faţă de noi, răniţii şi familiile Eroilor-Martir. Am câştigat libertate, o nouă identitate ca popor, demnitate şi patriotism. Văd toate acestea la noua generaţie, generaţia “Facebook” şi mă bucură faptul că ei duc mai departe idealurile Revoluţiei Române din Decembrie 1989”…

 

 

Număr de vizualizări :814


2 Comments to “1989. Annus mirabilis”

  1. Îmi amintesc…îmi amintesc Maria, prietena mea, de acel decembrie de acum treizeci de ani… În provincie (Horezu) era aproape de neconceput ideea că am putea avea alt traseu decât…De fapt, nici nu ne gândiserăm vreo-dată. În București, soacra mea locuia în blocul Caragiu, soțul meu plecase cu copiii acolo din ziua de 19 decembrie. Decembriele sângeros a căzut peste mine ca un cutremur. Am încercat să iau legătura cu ei. N-am putut. Am vrut să plec la București. N-am putut. Nu-mi găseam actele, în principal buletinul. Mi se spusese clar că fără buletin ești ca și condamnat de „gărzile patriotice”. Abia pe 12 ianuarie am reușit să convig familia unor prieteni să mergem după copii mei. Am intrat în București trecând (și oprindu-ne proape o oră) pe lângă tancul sau TAB-ul pe care se agita Mazilu. Am auzit atunci și acolo pentru prima dată pe cineva strigând: „jos Iliescu”.
    În piața Universității, vis-a vis de teatru, pe toate zidurile și pe jos ardeau lumânări. Zidurile erau mușcate de gloanțe, pe jos încă mai era sânge uscat. Lumea era agitată, se formau grupuri de câte cinci, maxim șase oameni care mai întâi se legitimau reciproc…Majoritatea erau muncitori…
    Am plecat în seara aceea la rugămintea fiului meu de doisprezece ani, pe străzi, spre Romană. Se formaseră grupuri din ce în ce mai agitate. Ici-colo se scandau chemări „în agora”. Cred că ajunsesem pe jos până în dreptul fostului magazin „Eva”, când un zgomot care ridica toate spaimele rămase în memoriile generațiilor ante, ne-a făcut să ne oprim și să ne uităm în spate. Dintr-un capăt în altul al bulevardului, umăr lângă umăr, cu brațele înlănțuite, pe trei sau patru rânduri compacte, o mare de oameni înainta în pas de marș, din care nu se auzea decât o răpăială sinistră: rap! rap! rap!… În spatele lor. alineate mergeau câteva mașini de tonaj mare, RABA, cu oameni în bene.
    Pe lângă mine și copilul meu mai erau câteva persoane. Cred că am fi putut pleca de acolo, dar n-am făcut-o. Am râmas paralizați. Coloana s-a oprit în drepul nostru. Un individ cu bandană s-a înfipt în fața noastră întrebându-ne insolent :
    – „Cu cine sunteți? Cu noi sau cu Ei?” Ce puteai răspunde?
    -Cu voi!…
    -Sus mâinile!
    Le-am ridicat toți, instantaneu, fără să șovăim. În același moment câteva mâini s-au aplecat asupra noastră, ne-au prins de mâinile pe care le ridicaserăm și ne-au tras sus, în benă. Benele erau pline cu tineri exaltați, aproape toți cu bandane, care strigau scandat :LI-BER-TA-TE!. S-au îndreptat câtre piața Palatului. Mulțimea devenea periculos de agitată. Atunci un om a propus mulțimii să se ducă să pună flori pe locurile unde au murit copii. Nu s-a precizat unde să se pună flori: la cimitir sau la locurile unde au murit. Atunci lumea s-a împărțit în două grupuri, iar pericolul de a se constitui o masă critică trecuse mâcar pe moment. Unul din grupuri,(se pare dirijați de dl Roman, cel puțin așa se spunea) au plecat către sud, spre Universitate sau spre Cimitirul eroilor. Ceilalți în mașini s-au îndreptat către piața Palatului Regal. Au parcat toate mașinile RABA în fața fostului CC. Au început scandări : Libertate, jos comunismul, chiar jos FSN-ul!
    Deja era ora douâsprezece noaptea; nu coborâse nimeni din mașini și totuși pe jos erau mulți oameni. Tinerii strigau cât puteau: LI-BER-TA-TE! zbânțuindu-se sus în bene . Deja, vedeam limpede că deveniserăm o masă de manevră care striga fără să asculte , chiar fară să se asculte, care nu mai vedea și nu mai auzea nimic urlând ca-ntr-o transă…
    Jos, pe lângă mașini, se tot învărteau persoane în paltoane lungi cu pălării trase pe ochi, care vorbeau cu o voce calmă în gulerele paltoanelor. Cineva a strigat: „Să iasă, să vină jos Iliescu!” Câțiva din cei cu paltoane lungi au ajuns lângă ușile CC-ului, au intrat, au ieșit, au discutat între ei îndelungat despre această doleanță, iar noi am înțeles că „Cineva ” va veni. Era pe la ora unu după miezul nopții…
    Pe la ora unu și jumătate spre două, lumea deja obosise. Mașinile s-au retras una câte una… Am ajuns acasă pe la ora două noaptea…
    În afară de lumânările și sângele de la Universitate, n-am mai putut, la două săptămâni de la marele sacrificiu al celor care au murit pentru Libertate (și de-atunci niciodată) să-i mai arăt fiului meu o întrupare a ideii de Libertate…
    Maria Doberscu, prietena mea. atunci pentru ce a murit Corina Untilă? Realizezi că de fapt, atunci am murit toți, Toți cei care ne-am zidit viața pe altarele acestei Patrii prea bună, prea îngăduitoare, prea râbdătoare.
    Atunci mă întorc și zic: Pentru ce am murit noi??? Nu mă pot opri să nu aduc în fața voastră cântecul lui Grigore Leșe: „Nu-i lumină nicări, Or murit toți oamenii…”???
    Mariei Dobrescu, cu dragoste de la Ligia Zaprațan

    09.12.2019 / Horezu / Ligia Eugenia Nicolescu Zaprațan

  2. Maria Dobrescu spune:

    Mi-au dat lacrimile, Ligia. Tulburătoare şi terifiante momentele din ianuarie 1990, când serviciile repliate îl instauraseră deja pe Iliescu. De-atunci, visurile noastre au fost făcute praf, sistemul de valori a fost distrus iar unii dintre noi trec, metaforic vorbind, nepăsători pe lângă crucile de la Universitate. Nu toţi, pentru că mulţi am continuat lupta în Piaţa Universităţii şi Piaţa Victoriei în toţi aceşti ani. Întotdeauna, decembrie fastuos şi festivist va fi unul trist. Oare se termină profeţia lui Brucan şi începe o nouă eră? Mă îndoiesc. Neamul este din ce mai alterat, oamenii sunt agresaţi de un regim politic impotent şi corupt, iar mulţi dintre noi încă scuipă pe stradă, aruncă gunoaiele pe jos şi în viaţa noastră. „Nu ne mai facem bine” spune titlul unei cărţi scoase de echipa ProTv a emisiunii „România, te iubesc!”. Dar tot aceşti tineri ai emisiunii respective au publicat un nou volum cu titlul „Ne facem bine” pentru că directorul editurii (Humanitas) a spus că e nevoie de alternativă şi echilibru.

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro