AcasăPostcard

Postcard

”Anul care nu a mai fost la fel…” – Expoziția-eveniment care vă invită într-un periplu interior –

Casa Memorială a lui Stan Ioan Pătraș, fondatorul Cimitirului Vesel din Săpânța, găzduiește pentru prima dată o expoziție-eveniment în curtea și atelierul meșterului. Expoziția – eveniment ”Anul care nu a mai fost la fel...” are loc în perioada 4 -5 mai 2021 și este o invitație la introspecție. Un adevărat periplu interior care surprinde paleta de emoții a momentelor pe care le-am trăit și simțit împreună în anul 2020. Un an plin de emoții fel de fel, de temeri, de griji, de cifre, de statistici, întrebări, îndoieli, planuri anulate, durere și, totuși, atâta speranță. S-au spus multe și se vor mai spune, însă, fiecare a trăit, a văzut și a simțit anul acesta în felul lui.

130 de tineri muzicieni din 27 de țări s-au înscris la competiția internațională „YOUTH OF MUSIC” 2021

În cadrul competiției Internaționale ”Youth of Music 2021” organizată de Muzeul Municipiului București și Asociația MuseArt s-au înscris 130 de tineri artiști cu vârste cuprinse între 9 și 30 de ani, fiind împărțiți pe 3 categorii de vârstă. Competiția este destinată muzicii clasice, în concurs fiind înscriși instrumentiști pentru 15 categorii de instrumente și artiști lirici. Perioada de înscriere s-a încheiat pe data de 25 aprilie 2021, urmând perioada de jurizare.

TNT se redeschide publicului

Din nou împreună în sălile de spectacol! Teatrul Național Timișoara se redeschide publicului după mai mult de jumătate de an în care, într-un context epidemiologic dur, întâlnirea cu spectatorii a avut loc exclusiv în spațiul virtual, prin transmisiuni în direct ale spectacolelor din repertoriul său. Teatrul Național s-a pregătit pentru această întâlnire, prin urmare, în egală măsură cu bucurie și emoție, anunțăm spectacolele lunii mai: M-am hotărât să devin prost, după celebrul roman al lui Martin Page deschide publicului Sala Mare a Teatrului Național sâmbătă, 8.05, fiind urmat duminică, 9.05, de spectacolul Cercurile încrederii de Radu Popescu, cu care se deschide Sala 2. În continuare, vineri, 14.05 tot la Sala 2, Teatrul Naţional vă dă întâlnire cu spectacolul Freak show, un one-man show semnat de Florin Piersic jr. Duminică, 16.05, la Sala Mare, Teatrul Național continuă cu spectacolul Mătușa Julia și Condeierul după Mario Vargas Llosa, fiind urmat vineri, 21.05, la Sala 2 de spectacolul Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese de Radu Iacoban, spectacol prezentat publicului pentru prima dată în formula live.

Se redeschide librăria „Marin Preda” din cartierul ieșean Alexandru cel Bun

Luni, pe 26 aprilie 2021, în preajma Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor, după un an nu tocmai ușor, care ne-a pus tuturor la încercare rezistența idealurilor, în semn de respect față de ieșeni și prezervându-ne entuziasmul de a le putea oferi cititorilor ‒ așa cum facem de zeci de ani ‒ posibilitatea de a se bucura în continuare de întâlnirea cu cartea în locuri frumoase, plăcute, pline de lumină și căldură, am redeschis ‒ într-un spațiu modern și atractiv ‒ Librăria „Marin Preda” într-unul dintre marile cartiere ale Iașului, Alexandru cel Bun (Piața Voievozilor nr. 26).

Narada începe proiectul de digitalizare integrală a materiei pentru clasele 0-8

Narada și Global Vision dau start unei acțiuni care vizează urgența numărul 1 din învățământ în acest moment: educația remedială. Scenariile în care a funcționat învățământul din cauza pandemiei de coronavirus au condus nu doar la imposibilitatea unui număr important de elevi de a frecventa școala online, ci și la pierderea cunoștințelor neconsolidate. An de an, 9 din 10 profesori dedică o lună recapitulării materiei anului precedent, după perioada vacanței de vară. Studiile din domeniu indică faptul că frecventarea discontinuă și absenteismul de la cursuri pe o perioadă de 6 până la 12 luni au ca rezultat o scădere a nivelului de pregătire cu până la 2 ani sub nivelul clasei urmate.

JAZZT VIVALDI ONLINE TOUR LA FINAL

Concertul final a turneului internațional online JAZZT Vivaldi susținut de renumita soprană Rodica VICĂ (România-Austria), alături de ImpRoWien Ensemble (Austria-România): Cristian SPĂTARU pian și orchestrator, Cristian RUSCIOR - vioară 1, Gratiela ARANYOSI - vioară 2, Hannah BERGHOFER – violă și Florian Cristian DRAGOMIR – contrabas, va avea loc marți, 4 mai 2021, de la ora 19:00 (18:00 ora Austriei), data nefiind aleasă întâmplător ci marcând cei 66 de ani de la moartea marelui violonist, compozitor și dirijor George Enescu.

Translation Café No 213: ”Poeme de, și interviu cu Penelope Shuttle”

eZine of Modern Texts in Translation Café No 213 sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din București, The British Council, Institutul Cultural Român și Uniunea Scriitorilor din România anunță publicarea volumului Poeme de, și interviu cu Penelope Shuttle traduse în limba română de absolventa MTTLC Jessica Sandu.

The Jazz Cave Festival: peste 50 de artiști vor concerta la vară în Peștera Ialomiței

Arta sunetelor improvizatorice va avea un nou acoperiș prin cel mai nou festival de jazz din România. Prima ediție The Jazz Cave Festival va avea loc în perioada 2 - 4 iulie 2021 și se va desfășura la intrarea în Peșterea Ialomiței din Masivul Bucegi. După o lungă perioadă lipsită de concerte live, publicul va avea parte de o experiență acustică aparte întinsă pe trei zile, programul fiind însoțit de proiecții de film, videomapping, expoziții de istorie și artă contemporană, dar și acțiuni de responsabilitate socială pentru promovarea turismului sustenabil.

Framing the Change: Retrospectivă de film documentar românesc la Londra

Prima retrospectivă de film documentar românesc contemporan din Marea Britanie, organizată de ICR Londra în parteneriat cu festivalurile românești Astra Film Sibiu și One World România și două dintre cele mai mari și cunoscute festivaluri britanice, Sheffield Doc Fest și Open City Doc, va avea loc în perioada 26 aprilie - 31 iulie 2021. Intitulată,, Framing the Change”, retrospectiva va cuprinde peste 30 de filme și evenimente speciale relevante pentru publicul britanic/internațional, pentru cinefili și pentru iubitorii festivalurilor de film. Deosebit de ambițios, proiectul își propune o incursiune în universul românesc al ultimelor două decenii, documentarele sondând teme actuale pentru societatea românească: efectele emigrației masive, intersecția dintre perspectiva religioasă și seculară, relația complicată dintre școală și educația la domiciliu.

Despre vibrația culorilor sinestezice

“După 20 de ani”, PAULA ALEXANDRESCU și-a readus vibrația culorilor într-o expoziție proaspătă, găzduită de ICEMENERG. Tablourile cu peisaje “vivaldiene” sau inspirate din turcoazul mediteranean, câteva portrete și icoanele pe lemn au alcătuit nu doar bucuria estetică a VERNISAJULUI din 21 aprilie, ci și izbânda unui artist autentic: de-a dizolva orice amenințare asupra frumosului, scoțându-l, măcar pentru câteva zile (expoziția se va închide la sfârșitul lunii!), dintre parantezele “pandemice” ale prozaismului cotidian.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508