AcasăPostcard

Postcard

Universitatea de Arte din Târgu-Mureș aniversează 75 de ani de existență

Universitatea de Arte din Târgu-Mureș aniversează 75 de ani de la momentul în care Majestatea Sa Regele Mihai I de România semna decretul nr. 276 de înfiinţare a Conservatorului Maghiar de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj, precursorul legal al UAT Târgu-Mureş. Cu această ocazie, între 28 iunie – 4 iulie 2021, studenții, absolvenții și cadrele didactice ale universității organizează în spațiile din Cetatea Târgu-Mureș (spații puse la dispoziție de Primăria Municipiului Târgu-Mureș) o serie de evenimente: examene de măiestrie, expoziții foto și de arte plastice, lansări de carte, concerte, mese rotunde, întâlniri cu personalități ale teatrului românesc.

Jubileu de diamant la Hipodromul Ploiești

Duminică, 27 iunie 2021, de la ora 10:00, la Hipodromul de la Ploiești este programată ce de-a cincea reuniune hipică din Calendarul de curse al anului 2021. Evenimentul se va desfășura cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la refondarea hipodromului destinat alergărilor de trap după mutarea întregii activități hipice de la Hipodromul Băneasa în urma demolării sale din anul 1961. În contextul pandemic, accesul publicului va fi permis cu până la 25% din capacitatea tribunelor, însemnând 300 de locuri disponibile, cu condiția ca fiecare participant să facă dovada vaccinării sau a testului negativ.

Remember Garabet Ibrăileanu – 150

Joi, 1 iulie 2021, ora 13.00, în Sala Perpessicius, Muzeul Național al Literaturii Române din București vă invită la evenimentul ”Remember Garabet Ibrăileanu – 150”. Evenimentul își propune marcarea a 150 de ani de la nașterea lui Garabet Ibrăileanu, teoretician, promotor al criticii literare științifice, eseist, redactor literar, profesor remarcabil, romancier. Este autorul unor importante cărți de critică literară, printre care  ”Spiritul critic în cultura românească”, ”Scriitori români și străini” și ”Creație și analiză”, precum și al bine-cunoscutului roman ”Adela”, pentru care a primit Premiul național de proză în 1933. La eveniment vor participa: acad. Răzvan Theodorescu, Cristina Popescu, director Romfilatelia, criticul literar Paul Cernat, precum și Victor Durnea, cercetător ştiinţific gr. I. Institutul de Filologie Română “A. Philippide” din Iaşi. Moderator: prof. univ. dr. Ioan Cristescu.

Conferința ”Trei planuri inedite rusești pentru orașul București și împrejurimile sale (1828 – 1850)”

Miercuri, 30 iunie 2021, ora 18:00, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi (MNHCV) vă invită la o nouă conferință online, gratuită: „Trei planuri inedite rusești pentru orașul București și împrejurimile sale (1828 – 1850)”, susținută de dr. Laurențiu Rădvan, dr. Toader Popescu și dr. Mihai Anatolii Ciobanu.

Narada împreună cu Smiley și HaHaHa Production lansează un manifest pentru Educație

Anul școlar care se încheie azi pentru mai bine de jumătate dintre elevi marchează un eveniment fără precedent – este anul în care, din cauza pandemiei, aproximativ 259 000 de copii au avut acces redus sau deloc la cursurile școlare. În contextul închiderii școlilor în format fizic, într-o primă fază, iar ulterior, odată cu saltul forțat la educația în format digital sau hibrid, sute de mii de copii români au fost privați de accesul la educație în mod exponențial, pentru că acesta a fost condiționat de dotarea cu tehnologie și/sau conectivitate. În acest moment, fără o intervenție amplă pentru sprijinirea educației remediale – la care să participe atât instituții oficiale, organizații, companii și societatea civilă – există riscul ca generația elevilor care au trecut prin pandemie să fie una „pierdută”.

Dublu eveniment la Biblioteca Metropolitană București

Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București a găzduit marți, 22 iunie 2021, ora 16:00, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, Festivitatea de premiere a elevilor participanți la Concursul de creație literară „Lumea de mâine”. Elevii merituoși și profesorii îndrumători și-au primit cu emoție răsplata efortului depus. Ca la precedenta ediție, concursul implementat de Biblioteca Metropolitană București în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București s-a adresat exclusiv liceenilor bucureșteni.

Luminița Potîrniche: ”Piaţa de păsări”

Continuând seria amintirilor din „Tanti Clara, madam Sand şi alte câteva femei”, apărută tot la Editura „Detectiv literar” Bucureşti, 2020, Luminiţa Potîrniche publică anul acesta, în acelaşi registru, o nouă carte cu un titlu scos parcă din albumul cu poze sepia: „Piaţa de păsări”. Ca şi în „Tanti Clara...”, ea deblochează „sertăraşele” memoriei, unul după altul, scoţând la lumină chipuri ciudate, uitate, tipuri umane specifice „mahalalei” din jurul Pieţei Centrale a Galaţiului, oameni simpli dar cinstiţi, curaţi cu inima, pe fruntea cărora nu scria „român”, „evreu”, armean”, „grec” sau „turc”. Oameni care trăiau împreună într-o bună vecinătate în curţi comune, în case comune, nu se certau, nu se invidiau, ba dimpotrivă, se vizitau, se ajutau la nevoie şi dacă se despărţeau păstrau legătura ani mulţi, cu afecţiune şi melancolie.

Teatrul Național din Timișoara : ”DON JUAN” după o idee de Max Frisch, pe un scenariu de Ion-Ardeal Ieremia

O nouă premieră își așteaptă spectatorii la Teatrul Național din Timișoara sâmbătă, 26 iunie și duminică, 27 iunie 2021, de la ora 19, în Sala Mare: DON JUAN după o idee de Max Frisch, pe un scenariu de Ion-Ardeal Ieremia care semnează, de asemenea, regia artistică și ilustrația muzicală a spectacolului.

Kira Hagi a anunțat finaliștii Concursului de Scenarii ”Write a Screenplay for…”

Au fost anunțați cei șase finaliști ai Concursului de scenarii Write a screenplay for… care anul acesta a avut-o ca ambasador pe actrița Kira Hagi. Prezentă la deschiderea American Independent Film Festival, aceasta a anunțat proiectele selectate din cele peste 130 de creații înscrise în concursul organizat de Asociația Cinemascop cu sprijinul HBO Europe.

”Chimonoul întâlneşte ia”- expoziție unică la Arcub

Vernisată de Ziua Internaţională a Iei la ARCUB, expoziţia „Chimonoul întâlneşte ia” curatoriată de Iulia Gorneanu prezintă în oglindă simboluri ale culturii nipone şi culturii autohtone şi marchează 100 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Japonia şi România. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 24 iunie – 22 iulie 2021 la ARCUB, în sălile Gabroveni şi Lipscani şi este organizată sub auspiciile Ambasadei Japoniei în România, de Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural Expo Arte şi ARCUB. La evenimentul de lansare de joi, 24 iunie, de la ora 17:00, vor participa Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în România, Excelența sa Domnul Hiroshi Ueda, și reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Culturii și Primăriei Municipiului București, precum şi membre ale comunității Domnițe cu Altițe, îmbrăcate în costume tradiționale românești și japoneze.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508