AcasăEveniment

Eveniment

Turneul național “Impressions de voyage en jazz: Enescu, Ellington, Ravel”

În perioada 14 – 22 septembrie 2021, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, în parteneriat cu Radio România Cluj, Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca, Vibrate Festival Brașov, Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, Asociația Culturală „Paul Constantinescu” din Ploiești, Libris Brașov, Classic for Teens Festival Focșani, Hubart Agency Focșani, Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” din Focșani, Asociația ABCDown din Focșani, Muzeul Municipiului București și Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din București, organizează turneul național “Impressions de voyage en jazz: Enescu, Ellington, Ravel”, turneu susținut de pianista de jazz Ramona HORVATH și contrabasistul francez Nicolas RAGEAU. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

Premieră de Gigi Căciuleanu: ”A fi ȘI a nu fi” – spectacol de dans inspirat din poezia lui Caragiale

Gigi Căciuleanu, cel mai cunoscut coregraf român, prezintă pe 4 septembrie, ora 18:00, la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia, premiera „A fi ȘI a nu fi CARAGIALE, un MEREU ALTUL”, pornind de la poemele lui I.L.Caragiale. Spectacolul, realizat de Fundația Art Production, Gigi Căciuleanu Romania Dance Company cu sprijinul JTI, va fi prezentat în cadrul Galei Hop, avându-i în distribuție pe Gigi Căciuleanu, Paul llea, Ana și Bogdan Iacob, iar asistent coregrafie Lelia Marcu -Vladu.

Astra Film Festival lansează Bărcile de Salvare

Experiență inedită pentru publicul Astra Film Festival 2021. Pentru al doilea an consecutiv, spectatorii sunt chemați să ia loc în bărci care plutesc pe lac și să se lase duși de valul filmului documentar. Pe un ecran imens, amplasat între mori de vânt, în mijlocul Muzeului Astra din Sibiu, vor fi proiectate în serile zilelor de 7, 8, și 9 septembrie trei filme de excepție realizate de jurnaliști români, care prezintă ravagiile lăsate în urmă de acțiunile de-a dreptul criminale ale oamenilor asupra naturii. Programul BĂRCILE DE SALVARE AFF este realizat în parteneriat cu emisiunea „România, te iubesc” (Pro TV) și cu Recorder. Publicul va avea ocazia să vadă în premieră reportajul „În zodia codului roșu”, despre recentele incendii de păduri din Grecia, realizat de Paul Angelescu și Mihai Bucșa, jurnaliști la „România, te iubesc!”. Proiecția va avea loc în prezența autorilor.

Conferința ,,Limba română, o problemă de securitate națională”

Marți, 31august 2021, ora 11:00, în Salonul Carol I al Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I” din București, Fundația Colegiului Național de Apărare organizează conferința cu tema ,,Limba română, o problemă de securitate națională”. Dr. Cristian PETCU, Președintele Fundației Colegiului Național de Apărare, îi va avea ca invitați pe acad. Valeriu MATEI – Chișinău, prof. univ. dr. Silviu ANGELESCU, prof. Nicolae I. NICOLAE și actorul Marius BODOCHI. În cadrul evenimentului va fi prezentată publicului o Expoziție în cinstea lui Alexei Mateevici, realizată de Muzeul Național al Literaturii Române din București. Coorganizatorii evenimentului: Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I” și Muzeul Național al Literaturii Române din București. Partener principal: Alexandrion Group. Evenimentul se înscrie în linia manifestărilor menite să celebreze Ziua Limbii Române.

„Caravana filmului românesc” ajunge, pentru prima dată, la Târnăveni

„Caravana filmului românesc”, cu ale sale Capodopere ale cinematografiei naționale soseşte pentru prima oară între dulcile coline ale Târnăveniului, cu cântec şi voie bună. La această întâlnire de gală cu publicul, pe 1 şi 2 septembrie 2021, de la ora 19.30, la Casa de cultură „Mihai Eminescu” vor răsuna glasurile zglobiei Lizuca şi cele ale liceenilor îndrăgostiți. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

Suită de manifestări organizate cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la nașterea lui George Enescu

Cei 140 de ani de la nașterea marelui compozitor român George Enescu au fost marcați, de Institutul Cultural Român de la Stockholm, printr-o serie de activități care a debutat cu expoziția outdoor „Enescu 140”, prezentată la Ambasada României în Regatul Suediei. Evenimentele au fost organizate de ICR Stockholm și Ambasada României în Regatul Suediei, în parteneriat cu Festivalul Internațional „George Enescu” și Muzeul Național „George Enescu” din București.

„Caravana filmului românesc”, din nou la Adjud

„Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale„ revine la Adjud cu trei filme pentru toate vârstele. Şi toate gusturile. Unde altundeva decât în Piațeta „Ion Dichiseanu„? Când altcândva decât la sfârşitul verii, la 9 seara fix? AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

Gala de deschidere Promenada Operei, în faţa Operei Naţionale Bucureşti

De 11 ani, la sfârşitul lunii august, bucureştenii aşteaptă… Promenada operei. Devenită reper, gong inaugural, avanpremieră a sezonului, Promenada Operei vă aşteaptă şi în 2021, cu Gala extraordinară din 27 august, ora 20:00, care anunţă prin glasurile a 14 dintre soliştii Operei Naţionale Bucureşti revenirea la viaţă a artelor spectacolului, şi îşi propune să deschidă apetitul bucureştenilor pentru muzica bună, oriunde va putea fi ea degustată în sezonul 2021-2022: la Festivalul „Enescu”, la Stagiunea aniversară a Operei, la Sala Radio, la Ateneu, în parcurile bucureştene sau chiar pe Esplanada Operei, între 27 august şi 12 septembrie, în aer liber.

Gala Ruxandra Donose 30 la Opera Aperta 2021, în Piața Unirii din Cluj-Napoca

Sub sloganul Opera așa cum nu ai mai văzut-o vreodată!, Opera Națională Română din Cluj-Napoca vă invită pe 28 august de la ora 20.30 în Piața Unirii din Cluj Napoca să participați în contextul proiectului Opera Aperta la Gala Ruxandra Donose 30. Evenimentul, o încununare a 30 de ani de activitate artistică pentru îndrăgita mezzo-soprană, se va desfășura sub conducerea maestrului David Crescenzi, deschizând seria evenimentelor desfășurate în Piața Unirii.

Online-Offline: trei zile și nouă concerte de muzică clasică, la Sibiu

Prima ediție a happening-ului cultural „Online-Offline” va avea loc între 3 și 5 septembrie 2021 în trei localități din jud. Sibiu, unde publicul va experimenta un mix de muzică de cameră, cultură locală și un timp de calitate petrecut între prieteni, în comunitate sau în familie. Evenimentele se vor desfășoară simultan, atât în spațiul real, cât și în cel virtual, sub conceptul „Online-Offline”, inspirat de perioada pandemiei, iar intrarea va fi liberă.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508