AcasăEveniment

Eveniment

”BOLTA CEREASCĂ”, o poveste emoţionantă despre empatie, crimă şi maternitate

Teatrul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti anunţă premiera spectacolului Bolta cerească de Lucy Kirkwood, care va avea loc în data de 10 decembrie 2022, ora 19.30, la Sala Atelier. Piesa regizată de Gelu Colceag spune o poveste plină de suspans, despre o condamnare, în Marea Britanie a secolului XVIII, pe care autoarea o transformă într-un comentariu relevant și acut asupra societății de astăzi, asupra prejudecăților, inegalității, discriminării și luptei pentru putere. Deşi admiratoare convinsă a filmului lui Sidney Lumet, Lucy Kirkwood respinge din start orice asemănare cu faimosul „12 oameni furioşi”, chiar dacă şi piesa ei tratează vinovăţia unei persoane în jurul căreia se strâng alte 12 - toate femei, numite la acea vreme matroane (femei respectabile, măritate, mame şi moaşe iscusite).

Povestea de dragoste din ”Tristan și Isolda” de Richard Wagner se cântă la Ateneul român

Leo Hussain, dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu‟, unul dintre cei mai importanţi interpreţi din generaţia sa ai muzicii lui Mozart, precum şi ai celei de-a doua şcoli vieneze şi ai capodoperelor secolului XX, prezintă publicului în 24 și 25 noiembrie 2022, de la ora 19.00, spectacolul extraordinar de la Ateneul Român cu duetele de dragoste din opera „Tristan și Isolda” de Richard Wagner. În rolurile titulare vor apărea pe scenă tenorul australian Samuel Sakker și soprana norvegiancă Birgitte Christensen, distribuția fiind completată de soprana româncă Laura Tătulescu. Muzica vrăjită a lui Wagner va fi precedată de Uvertura Hebridele de Felix Mendelssohn și de premiera românească a poemului simfonic Tintagel, scris de compozitorul englez Arnold Bax.

”Pacea eternă” – un nou spectacol 9G la TNB

Un nou spectacol creat de artiști tineri are premiera în cadrul Programului 9G la TNB. Lansat în anul 2014 și ajuns la a opta ediție, 9G oferă artiștilor independenți sprijinul de a-și realiza producțiile la Sala Mică a Teatrului Național, spațiu destinat în exclusivitate acestui demers. ”Pacea eternă” - Juan Mayorga (în traducerea Luminiței Voina-Răuț), regia Alejandro Duran, scenografia Delia Ghizdăveț, va avea primele reprezentații pe 3, 4 și 20 decembrie 2022, ora 20:00, la Sala Mică a TNB. Piesa lui Mayorga face trimitere la celebrul eseu politic al filosofului Immanuel Kant, al cărui titlu îl împrumută, și devine un prilej de reflecție asupra dilemelor etice ale gândirii și acțiunii umane: „Justifică scopul orice mijloace? Este cuantificabilă viața unui singur om? Unde se termină măsurile de prevenție și securitate și unde începe abuzul?”.

Sociologul Gelu Duminică, scriitorul Vasile Ernu și experta în politici de gen și minorități Fatma Yilmaz dezbat pe tema identității etnice

La finalul acestei săptămâni, vineri, 25 noiembrie 2022, de la ora 18.00, Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) organizează la sediul său din strada Nicolae Crețulescu nr. 8 dezbaterea cu tema „Celălalt | trasee ale cunoașterii” care încheie seria evenimentelor lansate sub umbrela proiectului „Casa cu literaturi literaturi – interculturalitate și multiculturalitate”. La eveniment vor lua parte sociologul Gelu Duminică, scriitorul Vasile Ernu și experta în politici de gen și minorități Fatma Yilmaz, cărora li se vor alătura Gabriela Toma, inițiatoarea proiectului, și managerul cultural Oana Boca Stănescu, membră a echipei. Moderatoarea dezbaterii va fi scriitoarea Emanuela Ignățoiu-Sora, lector asociat al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din București. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

”Născut în România”. România pe mai multe voci, la Radio România Cultural, de Ziua Națională

România pe mai multe voci se aude, pe 1 Decembrie 2022, între orele 14.00 și 19.00, la Radio România Cultural. România celor care au ales să plece și a celor care au decis să rămână. România despre care se vorbește puțin. Cea în care unii au reușit în ciuda tuturor piedicilor și cea care a fost rampa de lansare pentru alții, care acum îi fac cinste peste hotare. Poveștile lor de la ”Născut în România” alcătuiesc un tablou subiectiv al unei țări care lor le-a oferit un start bun în viață și în care au ales să continue sau să o părăsească, reușind cariere frumoase în altă parte. Pentru ”Născut în Romania” au realizat interviuri: Valentin Protopopescu, Georgeta Drăghici, Corina Negrea, Roxana Păsculescu, Dana Pitrop, Anamaria Spătaru, Mirela Nicolae și Smaranda Oprina. Producător: Anamaria Spătaru.

Ioana S. Bogorodea, câștigătoarea Premiul Național pentru Debut în Poezie și Presă culturală  ”Traian T. Coșovei, ediția a VIII-a

Sâmbătă, 19 noiembrie 2022, a avut loc Gala Premiului Național pentru Debut în Poezie și Presă culturală ”Traian T. Coșovei”, ediția a VIII-a. Juriul, compus din scriitorii Mircea ARMAN, Dan Mircea CIPARIU, Ştefania COŞOVEI, Adrian SUCIU și Tudor VOICU, a anunțat câștigătorii ediției în cadrul unui eveniment care s-a desfășurat în sala Iosif Naghiu a Muzeului Național al Literaturii Române. Diplomele au fost realizate de Cristian Ghica. Festivitatea premiilor acordate de Asociația Culturală Direcția 9 în parteneriat cu Editura Tracus Arte, Revista Tribuna, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Presă Culturală, Muzeul Național al Literaturii Române și AgențiadecArte.ro a debutat cu o scurtă intervenție a mebrilor juriului și a partenerilor.

Simpozion aniversar Dimitrie Anghel, în comuna Miroslava

Luni, 21 noiembrie 2022, ora 14.00, în comuna Miroslava din județul Iași (Sala ”Verdi”, Family Market), are loc Simpozionul aniversar Dimitrie Anghel (1872-2022), inițiat și moderat de scriitorul Liviu Pendefunda. Prezintă: prof. Diana Aurora Deliu, director Școala gimnazială ”Colonel Constantin Langa” din Miroslava, prof. Monica Manoilă, Școala gimnazială ”Dimitrie Anghel” din Cornești, prof. Carmen Oana Dumitriu, Școala gimnazială ”Colonel Constantin Langa” din Miroslava. Invitați: scriitorul Emilian Marcu, prof.univ.dr. Doru Scărlătescu, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, precum și membrii Cenaclului ”Dimitrie Anghel”. Organizator: Primăria Comunei Miroslava. Parteneri: Family Market, Tele Moldova+. AgențiadeCarte.ro este partenerul media al evenimentului.

Ioan Cristescu despre ”Teatrul uitat”, la “Întâlnirile SpectActor”

Duminică, 20 noiembrie 2022, ora 11:00, la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova, invitatul lunii noiembrie al “Întâlnirilor SpectActor” este Ioan Cristescu, teatrolog, director al Muzeului Național al Literaturii Române din București. Ioan Cristescu va susține la sala Ion D. Sîrbu conferința “Teatrul uitat”, urmată de un dialog cu publicul prezent. Prezintă Nicolae Coande. “Întâlnirile SpectActor” este un eveniment cultural de anvergură al Teatrului Național Marin Sorescu, care a debutat în anul 2010 (primul invitat, Ion Caramitru).

Povestea Iei / La blouse enchantée / The Magic Blouse – în premieră la Sala Mare a UNESCO din Paris

Opera Naţională Bucureşti, în parteneriat cu Delegaţia permanentă a României pe lângă UNESCO, prezintă miercuri, 23 noiembrie, ora 19:00, la Sala Mare a UNESCO din Paris, „Povestea Iei”, un spectacol multimedia complex și original dedicat aniversării a 160 de ani de Diplomație românească precum și sărbătoririi Zilei Naționale a României. Evenimentul constituie o importantă oportunitate de promovare a imaginii țării noastre, precum și de reafirmare a atașamentului față de multilateralism și de valorile și principiile Națiunilor Unite. Daniel Jinga, directorul general al ONB: „Am fost întotdeauna preocupat de promovarea muzicii româneşti, iar în această toamnă am avut mai multe ocazii de a o demonstra. Dar acest spectacol extraordinar, în care ansamblurile Operei Naţionale Bucureşti vor reveni pentru prima oară la Paris după ... 57 de ani, este un moment simbolic. Vom avea ocazia de a prezenta, în faţa unui public multinaţional, atât muzică orchestrală românească sau inspirată de folclorul românesc, cât şi o lucrare în primă audiţie absolută semnată de Dan Dediu, care va reprezenta coloana sonoră live a baletului original creat de Gigi Căciuleanu, un nume major al artei coregrafice româneşti, binecunoscut publicului parizian”.

”La Steaua… Cuvinte, necuvinte…”, la Sala Studio a TNB

”La steaua…” primul spectacol din seria ”Cuvinte, necuvinte...” poate fi văzut la Sala Studio a Teatrului Naţional I.L. Caragiale pe 15 decembrie 2022, ora 20.00. Horaţiu Mălăele şi Emilia Popescu vor recita sub semnul lui Ion Caramitru, în ambianţa muzicală creată de Cătălin Răducanu, într-un spectacol unic de poezie şi muzică ale cărui taine vă lăsăm să le descoperiţi atunci. Horaţiu Mălăele : ”Poezia este felul omului de a zbura. Sau. Locuim împreună în acest spectacol pentru că noi credem, ca și dumneavoastră, că poezia este felul omului de a zbura. Sau. Actorul și Poezia sunt neamuri. Sau. Ovidiu Genaru spune că „o lume fără poezie e sortită frigului”. De acord”. Emilia Popescu : „Poezia e visul cel mai ascuns al omului”. Pornit de la o idee de Ovidiu Miculescu, acest proiect este un act de restituție și un demers de susţinere a unui domeniu cultural marginalizat în contemporaneitate, adăugând poeziei arta actorului, rostirea, muzica şi imaginea. Regia spectacolului este semnată de Claudiu Goga, regia muzicală Oltea Şerban-Pârâu, video Virgil Oprina.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508