spot_img

Simpozion aniversar Dimitrie Anghel, în comuna Miroslava

Luni, 21 noiembrie 2022, ora 14.00, în comuna Miroslava din județul Iași (Sala ”Verdi”, Family Market), are loc Simpozionul aniversar Dimitrie Anghel (1872-2022), inițiat și moderat de scriitorul Liviu Pendefunda. Prezintă: prof. Diana Aurora Deliu, director Școala gimnazială ”Colonel Constantin Langa” din Miroslava, prof. Monica Manoilă, Școala gimnazială ”Dimitrie Anghel” din Cornești, prof. Carmen Oana Dumitriu, Școala gimnazială ”Colonel Constantin Langa” din Miroslava. Invitați: scriitorul Emilian Marcu, prof.univ.dr. Doru Scărlătescu, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, precum și membrii Cenaclului ”Dimitrie Anghel”. Organizator: Primăria Comunei Miroslava.

Parteneri: Family Market, Tele Moldova+. AgențiadeCarte.ro este partenerul media al evenimentului.

Dimitrie Anghel 

1872-2022

Dimitrie Anghel

Dimitrie Anghel s-a născut la Cornești, comuna Miroslava-Iași, unde se afla moșia și conacul familiei. A călătorit în Italia, Franța, unde a studiat literatura la Sorbona, Elveția și Spania, revenind în țară în 1902. A fost funcționar în Dobrogea (1906–1907), referent la Casa Școalelor și inspector al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice (din 1911). Dimitrie Anghel a debutat cu poezii în revista Contemporanul (1890), colaborând apoi, cu poezie și publicistică, la „Adevărul”, „Adevărul literar și artistic”, „Lumea nouă”, „Literatură și artă română”, „Pagini literare”, „Viața românească” etc. A făcut parte din redacția și din comitetul de direcție al revistei „Sămănătorul” (1906 – 1908). A editat revista „Cumpăna”, împreună cu Mihail Sadoveanu, Ștefan Octavian Iosif și Ilarie Chendi (1909 – 1910). Realizând necesitatea reamintirii pentru generația tânără a valorilor culturii românești, în arealul care a împodobit cu liniștea grădinilor pe cel care urma să devină Dimitrie Anghel un important reprezentant al simbolismului, un poet al florilor s-a inițiat un cenaclu și un simpozion care să-l omagieze. La 150 de ani de la nașterea sa i se conferă titlul de Cetățean de Onoare post-mortem al comunei Miroslava în spiritul creației sale și activității literare atât ca poet, prozator, dramaturg, publicist, cât și traducător. Profesori, elevi, scriitori evocă personalitatea lui Dimitrie Anghel, iar membrii Cenaclului care îi poartă numele recită versurile lui dar și din creațiile proprii inspirate de el la inițiativa și sub îndrumarea scriitorului Liviu Pendefunda.

Liviu Pendefunda

Acad. Prof. Dr. Liviu Pendefunda, H.D.Litt., medic, profesor universitar, scriitor, filosof, esoterist din Iași, România este director general adjunct al Centrului Biografic Internațional Cambridge, secretar general al United Cultural Convention, membru al Comisiei de Antropologie a Academiei Române, vice-cancelar al World Academy of Letters, fondator al editurii și revistei Contact International și redactor șef al revistei internaționale de cultură Destine literare.

Autor a peste 800 de lucrări și 135 de cărți de ficțiune (poezie, proză, eseu, jurnal, traduceri), medicale și multe alte colaborări în volume colective din domeniul științific și literar publicate în multe țări de pe toate continentele lumii, cumulând numeroase premii și aprecieri din partea celor mai prestigioase personalități literare.

Este căsătorit cu Julieta Carmen și au împreună două fiice, mezina – Elleny – fiind membră a Societății Artiștior plastici din Florența.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508