AcasăCarte in lucru

Carte in lucru

Editura frACTalia, un nou jucător pe piața editorială

În curând, la Editura frACTalia, parte a Grupului Editorial frACTalia, vor apărea volumele de debut în poezie ”r e t r o v i z o r”, de Răzvan Pricop, și ”Cu dricul pe contrasens”, de Octavian Perpelea. De asemenea, va fi lansată reeditarea volumului de debut semnat de Andra Rotaru, ”Într-un pat, sub cearșaful alb”, cu ocazia împlinirii a zece ani de la debut.

”Doar tăcerile – Csak a hallgatásokat”, de Elena Liliana Popescu

Volumul bilingv de poezie în română-maghiară "Doar tăcerile - Csak a hallgatásokat", de Elena Liliana Popescu, traducere de Irén P. Tóth, este sub tipar la Editura Europrint.

”Dacă ai ști”, de Elena Liliana Popescu

Editura Pelerin va publica în curând volumul multilingv „DACA AI ȘTI”, de Elena Liliana Popescu. Volumul conține 22 de poeme în 25 de limbi (arabă, armeană, bengali, catalană, cehă, chineză, engleză, franceză, georgiană, greacă, hindi, maghiară, idiș, indoneziană, italiană, latină, portugheză, română, rusă, sardă, sârbă, slovacă, spaniolă, turcă, urdu). Volumul îi este dedicat, in memoriam, soțului său, Nicolae Popescu, creatorul Școlii românești de Algebră și Teoria Numerelor, membru al Academiei Române.

„Poɘtic incorəct” de Igor Ursenco

Editura Rafet va scoate în tipar al patrulea volum de poezie semnat de Igor Ursenco, fixînd o nouă direcție lirică personală menită să reînnoiască periodic analogia, convenenthia, sympatheia, emulatio și signatura din hermeneutica sacră a culturii. Din cele 1624 de manuscrise participante la concursul Festivalului Internaţional de Creaţie „Titel Constantinescu” (Rîmnicu Sărat, ediţia VIII, 2015), placheta „poɘtic incorəct” a cîştigat „Marele Premiu”.

”Go Set a Watchman” (”Du-te şi pune un străjer”) de Harper Lee, la Editura Polirom

Editura Polirom va publica ediţia în limba română a celui mai aşteptat şi mai discutat roman al momentului, un adevărat fenomen editorial – romanul descoperit de curînd al scriitoarei americane Harper Lee, autoarea bestsellerului ...”Să ucizi o pasăre cîntătoare”.

Elisabeta Gîlcescu semnează ”Patimi dulci”

În curând, la editura târgujiană Măiastra va apărea volumul de versuri ”Patimi dulci”, semnat de Elisabeta Gîlcescu. Grafica și coperta sunt realizate de Florin Preda Dochinoiu. ”Patimi dulci – o carte care nu se teme de singurătate, nici de tristețe, nici de întuneric... A venit ca o eliberare, după un drum lung, când a ajuns la o cotitură a vieții, împovărată de patimi... O carte căreia îi vei zâmbi cu prietenie, redescoperind un licăr fraged de lumină ce înfrunzește-n toamnă o altă poezie. O carte care a prins rod lângă un singur fir de iarbă, de acasă. O carte care așteaptă să ajungă lângă prietenii mei, cititorii, cronicarii, prefațatorii, artistul plastic, tehnoredactorul și Editura Măiastra din Târgu-Jiu, care găzduiește toată colecția de poezie”, a declarat poeta Elisabeta Gîlcescu.

„NUSAKAN” de Ioana Diaconescu

În curând, la Editura Timpul din Iaşi va apărea volumul de poezie "NUSAKAN" de Ioana Diaconescu.

“Servesc Patria!” de Eduard Ovidiu Ohanesian

În curând va apărea volumul “Servesc Patria!” de Eduard Ovidiu Ohanesian.

“Ţara cu un singur gras” de Adelin Petrişor

Volumul “Ţara cu un singur gras” de Adelin Petrişor (prefaţă de Emil Hurezeanu, cu 16 fotografii din Coreea de Nord), în curs de apariţie în colecţia „Ego. Publicistică” a Editurii Polirom, prezintă vizita la Phenian a celor doi jurnalişti (Adelin Petrişor şi Cătălin Popescu), care au încercat să surprindă cât mai mult din realitatea de zi cu zi din Coreea de Nord, fiind din acest motiv şi protagoniştii unor incidente neplăcute. După ce a transmis de la faţa locului în numeroase zone de conflict, în 2012 Adelin Petrişor a ajuns, împreună cu colegul său Cătălin Popescu, în Coreea de Nord, o ţară izolată de restul lumii, în care cultul personalităţii unui dictator comunist a fost „perfecţionat” în timp. Au fost primii români cărora li s-a permis accesul aici după 1989.

“Şaizeci de pahare la o masă” de Gellu Dorian

În curând, la Editura Cartea Românească, colecţia “Poezie”, va apărea volumul “Şaizeci de pahare la o masă” de Gellu Dorian.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508