spot_img

Elisabeta Gîlcescu semnează ”Patimi dulci”

În curând, la editura târgujiană Măiastra va apărea volumul de versuri ”Patimi dulci”, semnat de Elisabeta Gîlcescu. Grafica și coperta sunt realizate de Florin Preda Dochinoiu. ”Patimi dulci – o carte care nu se teme de singurătate, nici de tristețe, nici de întuneric… A venit ca o eliberare, după un drum lung, când a ajuns la o cotitură a vieții, împovărată de patimi… O carte căreia îi vei zâmbi cu prietenie, redescoperind un licăr fraged de lumină ce înfrunzește-n toamnă o altă poezie. O carte care a prins rod lângă un singur fir de iarbă, de acasă. O carte care așteaptă să ajungă lângă prietenii mei, cititorii, cronicarii, prefațatorii, artistul plastic, tehnoredactorul și Editura Măiastra din Târgu-Jiu, care găzduiește toată colecția de poezie”, a declarat poeta Elisabeta Gîlcescu.

”Răsfoind filele timpului prin foile de calendar, alăturate paginilor din jurnalele aglomerate de sensibilitatea cuvântului izvorât din suflet de artist, am constatat, cu bucuria firească a căutătorului de frumos, că poeta Elisabeta Gîlcescu s-a descoperit cu evlavie şi a păşit pe ogorul bogat al literaturii în anul 2009, purtând în mâini rodul fascinant al gândului din „Ieri şi azi”, pentru a-l oferi publicului. Imitând mişcarea precisă a pendulului unui metronom literar, aceeaşi autoare şi-a impus să apară, în fiecare an care a urmat, cu altă carte sub braţ, cu alte bijuterii de cuvinte aşezate cuminţi „La cumpăna dintre ani” (2010), ascunse copilăreşte în „Flori de câmp” (2011) ori deschizându-ne calea către „Necunoscuta chemare a iubirii (2012). Cu pasul ei egal în timpul personal şi universal, dorind să ne ţină aproape de măsura impusă anterior în propriul spaţiu literar, la fel de liniştită sufleteşte ori, poate, puţin mai tulburată, aceeaşi vrednică autoare ne provoacă să-i cunoaştem, în acest an – 2013, o parte din ale sale „Patimi dulci”.(fragment) Prof. Marian Malciu – LSR –

”Sunt prezente tremurul autoarei răsfăţate de sublim, la durerea unei flori (nedusă la medic şi fără medicamente compensate), iluzia vremii şi bolta ei înflorată, eventual cu altă înflorire în noapte (a fetei sau a cui?). Sensul unic (probabil al luminii, al gândului, al visului?) duce spre negura primejdiei, cu reîntoarcerea sublimă în seninul toamnei, peste negura primejdiei, inclusiv cu o felie de optimism sau pesimism, la alegere, prin trecerea de la ani-lumină la zile-lumină, dar nu oriunde, ci într-o poieniță cu soare unde nu s-a încuibat răutatea, dar în mod sigur, cu prezenţa recentă a sărutului ploii.
Asta a înteles cititorul din vorbele îndelung meşteşugite ale autoarei. Nu fac decât să vă invit la lectură, să ne confruntăm ideile şi să o înţelegem pe autoare, poate chiar acum, în prezenţa focului din cămin sau a răcelii caloriferului. O descifrăm uşor, deoarece ni se adresează direct şi „dulce”-mângâietor”.          prof. univ. dr. Constantin Nițu, Universitatea din Bucureşti

”Poezia Elisabetei Gîlcescu reînvie o cauză multilaterală de reflectare a realității, o cauză care admite apropierea, speranța, dar și depărtarea de ceea ce a fost odinioară. Este un moment al dezlipirii de real, al jumătăților de timp și căderii în durere, zbucium și patimă, în care imaginea deșertăciunii se concentrează pe dificultatea de supraviețuire într-un moment de făgăduială a izbăvirii.
Pătrunse de melancolie, poeziile Elisabetei Gîlcescu au în centru existența și efemeritatea ființei umane de-a lungul timpului necruțător. Ca într-o nesfârșită litanie, metaforizate, stările emoționale se accentuează planând același sentiment de tristețe, durere difuză și melancolie. Dar brusc, în bezna nopții lăuntrice, apare un strop de dorință spre înmugurirea iubirii, acea secundă când inima plină de căldură vrea să fie liberă și împarte liniștea cât lumina mai stă în gând.
Versurile volumului „Patimi dulci“ poți să le citești cu intenția de a le înțelege, dar poți, deopotrivă, să te lași pradă trăirilor atât de intense și să evadezi dincolo de spațiu și timp.”   – Prof. Claudia Pârvan


”Elisabeta Gîlcescu inaugurează sentimente vizibile, figurează lirismul şi roteşte uimitor logica formelor, nu ca un deficit de sensibilitate ci ca o alternativă esenţială la golul lumesc, la marinul balcic, răsfăţat în „clopote de lumină“ proverbială.
Are curajul să ţină la respect şi să sfideze metaforele cotidiene, să pună preţ şi presiune pe rafinamente . Are blândeţe lirică. Are tentaţii brutal de tinereşti, deloc spontane. Pare antrenată să poarte semne demontabile, cu arome de vineri şi filoane de compromitere poetică.
Unii cred că poetul Gîlcescu este ireal, dar, „patimile dulci“ de reprezentare româneacă, s-ar putea să „inventeaze poveşti“ şi să împiedice versul „scăpat din rugăciune“ să ademenească vremuri de austeritate pură.
Planetară şi periculos de dulce, pentru numele lucrurilor, surprinde momentele cheie şi realizează stări de graţie, fulguraţii cu derogare, cuvinte cu însemne explozive, adiacente şi înfoiate solemn de original.
Elisabeta Gîlcescu inaugurează sentimente vizibile, figurează lirismul şi roteşte uimitor logica formelor cu o viziune foşnitor de strălucitoare.” – Alin Băluță

”Dacă pe „Coasta de argint”, admirând privelişti unice dominate de „Cuibul liniştit”, autoarea acestor originale şi plăcute gânduri „de acasă” a fost atrasă şi copleşită de personalitatea fascinantă a reginei artiste, în proaspătul său volum de versuri –Patimi dulci – ne atrage şi ne copleşeşte pe noi, cititorii, cu fascinantele sale gânduri din care se nasc poveşti de viaţă reală. Sunt poveşti în care iubirea este prezentă în toate formele, revărsată cu nelipsită candoare asupra a tot ce este viu şi frumos. În amintirile şi trăirile Elisabetei Gîlcescu toate plantele, fie ele flori, iarbă ori pomi, au viaţă. Cerul înstelat şi marea învolburată, munţii şi luncile, stelele şi soarele, sunt pline de viaţă. Obiectele pe care le priveşte ori le atinge prind viaţă şi plin de viaţă şi iubire este sufletul ei frumos. Aşa se face că Patimi dulci sunt născute şi oferite în dulce reverie.” (fragment)     Prof. Marian Malciu – membru al LSR –

Articole recomandate

2 COMENTARII

  1. Iată un semnal editorial de toată frumuseţea! Să-ţi fie într-un ceas bun, Elisabeta Gîlcescu! Cele mai sincere felicitări! Succes deplin îţi doresc în publicarea şi lansarea volumului de versuri, „Patimi dulci”! Doamne ajută!
    Îngrijită pagină, „Agenţia de CARTE.RO”! Sincere felicitări!

  2. Mă bucur că te-ai cuibărit o clipă în dulcele meu… E ca o terapie… o liniștire… Mă bucur mult și mulțumesc… Dimineața mea e altfel… e directă și tranșantă, fără a cădea în patimi și subiectivități…Este ceea ce mi-am dorit…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508