AcasăAgenda de carte

Agenda de carte

Romanul ”Sentimentul unui sfârşit” de Julian Barnes, laureat al Man Booker Prize, tradus în limba română

În curând, la Editura Nemira va fi publicat romanul ”Sentimentul unui sfârşit” de Julian Barnes, pentru care autorul a câştigat Premiul Man Booker în 2011. Considerat de către juriul Man Booker Prize unul dintre cele mai reuşite romane citite vreodată, volumul apare în limba română în traducerea lui Radu Paraschivescu.

”Această orbitoare absenţă a luminii” de Tahar Ben Jelloun

De curând, la Editura Art a apărut, în Colecția Biblioteca Ideală, romanul ”Această orbitoare absență a lumii” de Tahar Ben Jelloun, în traducerea din limba franceză a lui Claudiu Komartin.

„Colierul porumbiţei. Tratat despre dragoste şi îndrăgostiţi” de Ibn Hazm al-Andalusi

Joi, 1 martie 2012, ora 18:00, la Librăria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr. 45, Bucureşti), va avea loc lansarea volumului „Colierul porumbiţei. Tratat despre dragoste şi îndrăgostiţi” de Ibn Hazm al-Andalusi (994-1064). Vor vorbi: Nadia Anghelescu şi Grete Tartler. Invitat special: Maia Morgenstern.

„Morţii Mă-tii” de un cristian, lansat la USR

Miercuri, 29 februarie 2012, la Sala Oglinzilor, Uniunea Scriitorilor din România, Bucureşti, va fi lansat volumul „Morţii Mă-tii” de un cristian, colecţia „Roman”, Editura Casa de Pariuri Literare. Invitați: Angela Marinescu, Nora Iuga, Carmen Mușat, Ioan Es. Pop, Daniel Bănulescu, Radu Aldulescu, Gabriel Chifu, Cosmin Ciotloș, Ion Cucu.

“O pasăre pe sârmă” de Ioana Nicolaie, va apărea în Serbia “O pasăre pe sârmă” de Ioana Nicolaie, va apărea în Serbia

Romanul “O pasăre pe sârmă” de Ioana Nicolaie va fi publicat în Serbia, de editura Plato Books , în traducerea Danijelei Popov Jovanovic. Debutul editorial în proză al Ioanei Nicolaie, a apărut în anul 2008, în colecţia „Ego. Proză” de la Polirom, bucurându-se de o foarte bună receptare critică. Romanul este în curs de apariţie şi la Alberto Castelvecchi, una din cele mai cunoscute edituri italiene.

Literatura de azi”, cu scriitorii Dan Mircea Cipariu şi Bogdan O. Popescu

Luni, 27 februarie 2012, ora 20.00, la TVR Cultural va avea loc o nouă ediţie a emisiunii „Literatura de azi”, avându-i invitaţi pe Dan Mircea Cipariu şi Bogdan O. Popescu. Moderator: criticul literar Daniel Cristea-Enache. Focusul ediţiei de faţă va fi asupra antologiei "Marfă reîncărcată", Editura Brumar, 2011. Producător TV: Carmen Dăncescu.

„Cafeneaua critică”, cu Nicolae Manolescu

Joi, 1 martie 2012, ora 19:00, în Club A (Bucureşti, Str. Blănari Nr. 14), va avea loc o nouă ediţie a proiectului de dezbateri culturale „Cafeneaua critică”. Invitat: Profesorul Nicolae Manolescu. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

„Datoria vieții noastre” de Vasile Pârvan și „Pentru o comunitate a egalilor” de Ioan-Aurel Pop, lansate la Cluj

Luni, 27 februarie 2012, ora 13:30, la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj, Sala „Ion Mușlea” (Piața Lucian Blaga nr. 1, etaj 1), va avea loc lansarea lucrărilor „Datoria vieții noastre” de Vasile Pârvan (ediție îngrijită de Ioan-Aurel Pop) și „Pentru o comunitate a egalilor” de Ioan-Aurel Pop. Vor participa: Ioan Bolovan, Corin Braga, Aurel Codoban, Vasile Sebastian Dâncu, Nicolae Edroiu, Ovidiu Ghitta, Ioan-Aurel Pop, Liviu Pop, Vasile Pușcaș, Ioan Rus.

Anca Meiroşu, bursieră „Nicolae Iorga”, la Ateneo Veneto

Aceasta va face o prezentare a caracteristicilor basmului românesc şi a relaţiilor acestuia cu mitologia antică, considerând că ipostazele eroului Herakles/Hercule sunt exemplare pentru tema aleasă.

Scriitoarea Adina Diniţoiu, invitată la „Unu` şi Unu`-Fresh literar de Club A”

Sâmbătă, 25 februarie 2012, ora 18:00, în Club A (Str. Blănari nr 14, Bucureşti), va avea loc o nouă ediţie a evenimentului „Unu` şi Unu`-Fresh literar de Club A”, având-o invitată pe Adina Diniţoiu, care va vorbi despre cel mai recent volum al său, „Proza lui Mircea Nedelciu – Puterile literaturii în faţa politicului şi a morţii”, Editura Tracus Arte, Colecţia ACME.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508