AcasăAgenda de carte

Agenda de carte

Jérôme Ferrari, laureat al Premiului Goncourt 2012, la Librăria Humanitas Cişmigiu

Marţi, 13 ianuarie 2015, ora 19.00, la Librăria Humanitas Cişmigiu, Biroul Regional pentru Europa Centrală şi Orientală al Agenţiei Universitare a Francofoniei (BECO AUF) şi Editura Trei vă invită la o "cafenea literară" cu ocazia vizitei la Bucureşti a scriitorului Jérôme Ferrari, laureat al Premiului Goncourt 2012. Evenimentul este organizat în parteneriat cu RFI România, Ambasada Republicii Libaneze la Bucureşti şi Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone în România (GADIF). Vor participa reprezentanţi ai mediului academic, ai sectorului privat francofon, studenţi interesaţi şi pasionaţi de literatură, membri ai corpului diplomatic, artişti şi jurnalişti. Scriitorul-filosof Jérôme Ferrari va prezenta publicului volumul “Predică despre căderea Romei”, câştigător al premiului Goncourt 2012. Fragmente din această carte vor fi citite în limba franceză şi română de către autor împreună cu actriţa Medeea Marinescu.

Romanul ”Cerul din burtă”, de Ioana Nicolaie, publicat în Bulgaria

Romanul ”Cerul din burtă” (Polirom, ed. a II-a, 2010), de Ioana Nicolaie, a fost publicat în Bulgaria, la Editura Balkani 93 Ltd., traducere de Vasilka Aleksova. Ediţia bulgară a fost lansată la Târgul Internaţional de Carte de la Sofia, 2014, în cadrul căruia România a fost invitatul de onoare. ”Cerul din burtă” are drept coloană vertebrală povestea magică - pînă acum nescrisă - a celor nouă luni de sarcină. Personaje centrale sînt femeia care parcurge uluită maternitatea, ca secvenţă de viaţă pe care numai ea o poate cunoaşte, şi copilul nenăscut care creşte şi se apropie tot mai mult de lume. Mica/marea istorie la care eroina este părtaşă aluvionează detaliul medical şi amintirea, „vocile” altor mame, ştiri preluate din medii sau pasaje din cărţi de specialitate. Construită pe mai multe paliere – fiziologic, poetic, filozofic, mistic –, folosindu-se de principiul jurnalului şi de tehnica poeziei, mixând postmodern stări şi poveşti, ”Cerul din burtă” este o carte profundă şi seducătoare. Romanul ”Cerul din burtă” a fost publicat şi în suedeză, în 2013.

La Editura Muzeelor Literare a apărut romanul „Radu”, de Mite Kremnitz

La Editura Muzeelor Literare a apărut romanul „Radu”, scris de autoarea germană Mite Kremnitz, prima opera literară în care războiul pentru independență din anul 1877 ocupă un loc central. Romanul, pentru prima oară tradus în limba română, redă atmosfera epocii, mai ales viața mondenă din saloanele bucureștene, cu personaje ilustre, dintre care se remarcă Radu, alter-ego al lui Titu Maiorescu, pe care autoarea și l-a imaginat în postură de soț, deși, în realitate, acesta era cumnatul său.

Noutăţi editoriale, Cartea Românească 2015

Anul editorial 2015 este anul romanului politic la Editura Cartea Românească. Nu întâmplător acum, la 25 de ani de la abolirea sistemului comunist, apar câteva cărţi a căror forţă e dată de libertatea asumată a cuvântului. Arhitecturi rafinate – Glasul revoluţiei, un nou roman social-politic din teribila serie marca Radu Aldulescu; Vremea moroiului de Viorica Răduţă, istorie netrucată, de strictă actualitate, în stilul inconfundabil al scriitoarei; Şoseaua Virtuţii. Cartea Cîinelui de Cristian Teodorescu, primul roman-studiu de caz despre lumea nouă postdecembristă, care va fi urmat de Cartea copiilor; Trilogia Corso de Daniel Vighi un amplu, fantastic roman al Timişoarei; Moartea lui Siegfried de Octavian Soviany, aşteptat cu sufletul la gură, al cărui erou se află la polul opus faţă de controversatul Kostas Venetis; Muşcînd din moarte ca din ciocolată, o carte a fugii şi a speranţei, care consacră o scriitoare de excepţie: Cela Varlam; Mierla neagră de Radu Ţuculescu, o poveste tulburătoare, învăluită în arome; cele două romane care traversează oceanul, în căutarea succesului: Cartea de la Uppsala de Gellu Dorian şi Ghetsimani 51 de Dan Stanca –, toate aceste viitoare apariţii din colecţia de proză depăşesc orice aşteptare din partea cititorului prin curajul şi vizionarismul construcţiilor desăvîrşite şi prin personajele memorabile.

“Formula antifumat- Calea revoluționară de a te lăsa de fumat!”, de Robert West

La Editura Lifestyle, în Colecţia Citeşte sănătos, a apărut cartea, “Formula antifumat- Calea revoluționară de a te lăsa de fumat!”, semnată de Prof. Robert West împreună cu Chris Smyth şi Jamie West. Traducere din limba engleză de Constantin Dumitru-Palcus. Profesorul Robert West, o autoritate mondială în problemele legate de fumat şi de adicţii, îţi dezvăluie adevărul despre renunţarea la fumat: nu există o singură cură miraculoasă, un „glonţ magic“ sau o metodă de a te lăsa de fumat care să funcţioneze garantat pentru oricine, oricând. În schimb, Formula antifumat este sursa credibilă, bazată pe cercetări ştiinţifice de calitate, de care ai nevoie.

Atelier de scriere creativă, cu Florin Iaru

Duminică, 11 ianuarie 2015, între orele 15:00 - 18:00, la Librăria Bastilia ( Piața Romană nr. 5, București), Revista de Povestiri vă invită la o întânire cu scriitorul Florin Iaru, în cadrul evenimentului Creative Writing Sundays. Puteți participa pe loc de Fanatic (5 întâlniri cu trimitere de text, 150 lei), Curajos (o întâlnire cu trimitere de text, 50 lei) sau Prudent (o întâlnire fără text – spectator, 30 lei). Scriitorii care au participat până acum sunt: Florin Iaru, Marius Chivu, Cecilia Ștefănescu, Răzvan Petrescu, Iulian Tănase, Michael Haulică, Marin Mălaicu-Hondrari, Bogdan Alexandru Stănescu, Ana Maria Sandu, Simona Popescu, Adrian Schiop, T.O. Bobe, Alex Tocilescu, Cezar Paul-Bădescu, Maria Manolescu, Ana Maria Sandu și Lavinia Braniște. Înscrierile se fac la sundays@revistadepovestiri.ro.

Ioana Pârvulescu, poeme și pagini inedite de jurnal, la Librăria Humanitas

Joi, 8 ianuarie 2015, ora 18.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unui eveniment Ioana Pârvulescu aşezat sub semnul jurnalului. Va fi o seară în care Ioana Pârvulescu va citi în premieră pagini inedite din jurnalul ei (1997-2014) şi poeme din volumul ”Cum continuă povestea”. Alături de autoare se vor afla Mircea Cărtărescu şi Lidia Bodea. Lectura şi dezbaterea vor fi încheiate de o sesiune de autografe.

„Înțelepciunea nesiguranței”, de Alan Watts

La editura Herald, în Colecția Alan Watts, a apărut volumul ”Înțelepciunea nesiguranței”, de Alan Watts. Traducător Mihai Popa-Radu. “Am fost întotdeauna fascinat de legea efortului inversat. Uneori o mai numesc şi „legea pe dos”. Atunci când încerci să te menţii la suprafaţa apei, te scufunzi: în schimb, atunci când încerci să te scufunzi, pluteşti, iar când îţi ţii respiraţia, ţi-o pierzi - ceea ce îmi aduce aminte de o veche şi uitată cugetare: „Cine va voi să-şi scape sufletul, îl va pierde”. Această carte reprezintă o explorare a acestei legi în contextul aspiraţiei omului către siguranţă psihologică şi al eforturilor sale de găsire a certitudinii spirituale şi intelectuale în religie şi filozofie. Este scrisă având convingerea că nicio altă temă nu poate fi mai actuală într-o perioadă ca aceasta, în care viaţa omului pare a fi marcată de nesiguranţă şi incertitudine. Cartea porneşte de la premisa că această nesiguranţă este chiar rezultatul încercărilor de a fi în siguranţă şi că, în pofida aparenţelor, salvarea şi sănătatea mentală sunt rezultatul acceptării fără echivoc a faptului că nu există posibilitatea de a ne elibera.”- Alan Watts

Lansarea volumului ”Ion Vlad sub imperiul lecturii”, la USR Cluj

Joi, 8 ianuarie 2015, ora 12, la sediul Filialei clujene a USR (str. Universităţii nr. 1), Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Cluj vă invită la o Întâlnire cu Ion VLAD. Cu acest prilej, va fi lansat volumul ”Ion Vlad sub imperiul lecturii” (coord. Laura Lazăr Zăvăleanu), apărut la editurile Şcoala Ardeleană şi Eikon. Dedicat celor 85 de ani ai Profesorului Ion VLAD, volumul reuneşte următoarele semnături: Diana ADAMEK, Nicolae BĂCIUŢ, Horia BĂDESCU, Iulian BOLDEA, Ştefan BORBÉLY, Ion BRAD, Ion BUZAŞI, Ion COCORA, Ion CREŢU, Constantin CUBLEŞAN, Niculae GHERAN, Gheorghe GLODEANU, Rodica GRIGORE, Ion ISTRATE, Ştefan MANASIA, Ileana MĂLĂNCIOIU, Andrei MOLDOVAN, Mircea MUTHU, Olimpiu NUŞFELEAN, Dora PAVEL, Laura PAVEL, Irina PETRAŞ, Petru POANTĂ, Horea POENAR, Ioan-Aurel POP, Ion POP, Mircea POPA, D.R. POPESCU, Titu POPESCU, Nicolae PRELIPCEANU, Ilie RAD, Aurel SASU, Ion TALOŞ, Cornel UNGUREANU, Eugen URICARU, Traian VEDINAŞ.

Ion Mureșan lansează volumul ”Pahar”, la cea de-a 60-a aniversare

Joi, 8 ianuarie 2015, ora 18.00, în Sala Auditorium Maximum a Colegiului Academic (UBB), Str. Mihail Kogălniceanu nr. 3-5, Cluj-Napoca, va avea loc o seară specială de poezie şi muzică, dedicată poetului Ion Mureșan, cu ocazia împlinirii a 60 de ani. În cadrul evenimentului, ”Ion MUREŞAN – 60”, va fi lansat volumul “Pahar”, într-o ediţie de lux multilingvă realizată de Editura Şcoala Ardeleană din Cluj-Napoca. Poemul este ilustrat cu 10 desene de Ioan Marchiș şi secondat de versiuni în engleză (traducere de Virgil Stanciu), franceză (traducere de Dumitru Ţepeneag), germană (traducere de Ernest Wichner), italiană (traducere de Danilo De Salazar) şi maghiară (traducere de Szántaiv János). Lansarea va fi urmată de un concert susținut de Ada Milea şi Bobo Burlăcianu pe versuri de Ion Mureşan.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508