AcasăAgenda de carte

Agenda de carte

Lansare de carte – „Enigma” de Emil Lungeanu

Joi, 8 octombrie 2015, ora 17.00, la sala Pache Protopopescu (parter), Primăria Sectorului 2 găzduieşte lansarea unei premiere în romanul postmodern: „Enigma” de Emil Lungeanu. La întâlnirea cu publicul bucureştean, alături de autorul romanului, Emil Lungeanu, vor fi prezenţi primarul Neculai Onţanu, scriitorii, istoricii şi criticii literari Ion Dodu Balan, Mihai Antonescu, Aureliu Goci şi mulţi alţi iubitori de literatură de cea mai bună calitate.

Adrian Christescu lansează volumul „Destinul lupului singuratic”

Vineri, 9 octombrie 2015, ora 18:00, în cadrul librăriei Cărturești din Palas Mall Iași, va avea loc evenimentul de lansare al volumului „Destinul lupului singuratic”, de Adrian Christescu, apărut la Adenium. Vor participa: Adrian Christescu, Bogdan Ulmu, Mihai Vacariu și Daniel Șandru, director editorial Adenium.

„Les jeudis littéraires” la Institutul Francez din București: Hélène Grimaud, ”Lecții aparte”

Joi, 8 octombrie 2015, ora 19.00, la mediateca Institutului Francez din Bucureşti (Bd. Dacia nr. 77), în cadrul proiectului „Les jeudis littéraires”, va avea loc o discuţie pornind de la volumul ”Lecţii aparte”, de Hélène Grimaud, apărut de curînd în colecția „Biblioteca Polirom”, traducere din limba franceză şi note de Mădălina Vatcu, disponibil și în ediție digitală. Invitaţi: Laura Câlţea, Marius Constantinescu.

Tavares în lectura lui Marius Chivu, la ”Noaptea Literaturii Europene”

Vineri, 9 octombrie 2015, între orele 19.00-24.00, la Muzeul Național Tehnic "prof. ing. Dimitrie Leonida" - Sala de Expozitii Temporare (Expozitia „De la Guttenberg la Apple"), în cadrul programului portughez pentru "Noaptea Literaturii Europene", Marius Chivu va citi, cîte o lectură pe oră, din scriitorul portughez Gonçalo M. Tavares.

Poetul spaniol Antonio Gamoneda, la Cluj – FICT 2015

Vineri, 9 octombrie 2015, începând cu ora 18.00, în Sala Tonitza a Muzeului de Artă din Cluj-Napoca (Piața Unirii nr. 30), sunteți invitați la o întâlnire cu Antonio Gamoneda. Poetul spaniol Antonio Gamoneda, laureat al Premiului Cervantes, este invitat de onoare al Festivalului Internaţional de Carte Transilvania, ediția a III-a, 6-11 octombrie 2015.

”Sesiunea de toamnă”: 40 de ani de însemnări ale criticului Eugen Negrici

Volumul ”Sesiunea de toamnă”, de Eugen Negrici, a apărut în colecţia „Jurnale şi memorii” a Editurii Cartea Românească, şi în ediţie digitală, și va fi lansat la Gaudeamus 2015 (18-23 noiembrie 2015).

”Early Brunch” cu Caroline Paul şi Wendy MacNaughton, în Grădina Verona

Duminică, 11 octombrie 2015, ora 10.30, sub pergola din Grădina Verona sunteți invitați să povestim despre pisici, ilustraţii, întâmplări adevărate, cărţi şi multe altele. Bem cafeaua de duminică alături de ilustratoarea Wendy MacNaughton, de scriitoarea Caroline Paul, autoarele noului titlu Vellant, ”Pisica pierdută. O poveste adevărată despre iubire, disperare și tehnologie GPS” şi de Cristian Lupşa, Editor Decât o Revistă.

”Epistolar genevez. Student în Occident”, de Codruţ Constantinescu

Editura Vremea anunță apariția celui mai recent volum semnat de scriitorul Codruţ Constantinescu: ”Epistolar genevez. Student în Occident”. Prefaţă de Teodor Baconschi.

Andrés Morales îşi va prezenta cartea bilingvă ”Poemas escogidos / Poezii alese”, la Librăria Open Art

Vineri, 16 octombrie 2015, ora 18:00, la Librăria Open Art din București (Strada Pitar Moș, cu intrare din strada Arthur Verona), poetul și profesorul universitar Andrés Morales Milohnić din Santiago de Chile îşi va prezenta cartea bilingvă ”Poemas escogidos/ Poezii alese”, publicată în colecţia „Bibliotheca Universalis”, îngrijită de echipa redacţională a revistei Orizont literar contemporan. La eveniment vor participa, printre alţii, Daniel Dragomirescu, editor general al revistei, Dan Mircea Cipariu și Monica Manolachi, care vor vorbi despre creaţia poetului Andrés Morales și despre rolul traducerilor în contextul diversității culturale. Evenimentul face parte din seria de manifestări „Toamna interculturală bucureşteană 2015” organizate de revista Orizont literar contemporan. AgențiadeCarte.ro este partener media.

Cosmin Perţa citeşte la Book Corner din ”În urmă nu mai e nimic”

Marţi, 6 octombrie 2015, de la ora 18.00, la librăria Book Corner (Bulevardul Eroilor, nr. 15, Cluj- Napoca), Cosmin Perţa va citi din cel mai nou roman al său "În urmă nu mai e nimic", apărut recent la Editura Polirom, în colecţia „Ego. Proză”, disponibil în curînd şi în ediţie digitală. Lectura va fi urmată de un dialog cu publicul şi cu invitaţii: Ruxandra Cesereanu, Ştefan Manasia şi Horea Poenar.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508