AcasăAgenda de carte

Agenda de carte

”Lectura lui Dante” și recitarea ”Divinei comedii” la ”Librăria din Centru”

Vineri, 17 septembrie 2021, la ora 16.30, la Librăria din Centru (bd. Ștefan cel Mare, nr.126) din Chișinău, va avea loc lansarea volumelor ”Lectura lui Dante”, de Laszlo Alexandru, apărută la Editura Cartier, însoțită de recitarea ”Divinei comedii” de maestrul Emil Boroghină. Apariție susținută de AFCN.

„România înseamnă mult mai mult decât Dracula, Ceaușescu sau Hagi.”

Zilele acestea a văzut lumina tiparului un nou volum-mărturie din seria cărților care redau fascinația pe care România și oamenii săi o exercită asupra unui expat. Este vorba despre ”Mulțumesc, România”, volum semnat de Tayfun Öneş, cel care este, din anul 2014, CEO în cadrul Mercedes-Benz Financial Services România. Evenimentul de lansare a cărții va avea loc vineri, 17 septembrie 2021, începând cu ora 12.00, în Grădina Muzeului Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu nr. 8). Alături de autor, la eveniment va mai lua parte și cunoscutul om de televiziune Cătălin Ștefănescu. Tayfun Öneş s-a născut la Istanbul în anul 1963 și a trăit până acum în trei țări, dintre care România, unde locuiește de peste șapte ani, este locul în care s-a simțit cel mai fericit. Acesta este motivul pentru care a publicat volumul ”Mulțumesc, România”, un simbol al recunoștinței.

Lansarea cărții ”Transhumanța bârsană. Capete de istorie. Mocani în zodia Bărăganului, Secolele XIV – XIX”

Duminică, 19 septembrie 2021, de la ora 12.00, la Sala Media, Muzeul Naţional al Țăranului Român vă invită la lansarea volumului ”Transhumanța bârsană. Capete de istorie. Mocani în zodia Bărăganului, Secolele XIV – XIX”. Autori: Răzvan Ciucă şi Ionela Bran. Volumul se dorește a fi „o lucrare folositoare, de aducere aminte și prețuire a mocanilor din Țara Bârsei, lesne de citit și nelipsită de îndemnuri”. Autorul şi-a închipuit drumul oierilor care plecau cu turma de mioare din Bran spre Dunăre, în căutare de hrană. A reunit în această carte mărturii ale ciobanilor de demult, unele culese de la oieri în viaţă, altele păstrare în cărți aproape uitate azi, scrise de istorici importanți, precum Andrei Veress, Ştefan Meteş, C. Constantinescu-Mircești sau Tudor Mateescu.

Noi titluri de Sofi Oksanen, Charles Bukowski, Jack Kerouac, Clara Usón, David Lodge, Vanessa Springora, în Biblioteca Polirom

Noi titluri semnate de nume de prim rang ale literaturii universale – clasici, dar și voci actuale ale literaturii de pretutindeni – sunt aduse și cititorilor români în prestigioasa colecție „Biblioteca Polirom”.

Paula Hawkins: „Prefer să fiu ambițioasă și să greșesc decât să scriu mereu aceeași carte”

Lansat în urmă cu doar câteva zile simultan cu Statele Unite ale Americii, Focul mocnit, cel de-al treilea roman semnat de Paula Hawkins și publicat de Editura Trei vine cu o promisiune din partea autoarei, aceea de a cuceri publicul cu o nouă formulă de roman. Considerat de The Guardian „un regal” și de Vogue un thriller „care te ține cu sufletul la gură până în ultimul moment”, Focul mocnit îmbină câteva elemente regăsite și în romanul devenit fenomen global „Fata din tren” (predilecția pentru personaje de tip outsider, spre exemplu) cu o structură narativă nouă și ambițioasă, exact cum și-a propus scriitoarea.

”Rendez-vous la Happy Hour”, de Stelian Țurlea

A apărut un nou roman de Stelian Țurlea, subintitulat „puzzle polițist”.

Trei cărți de la Grupul Editorial Trei care vor fi curând ecranizate

Literatura a fost întotdeauna o sursă importantă de inspirație pentru cinematografie. Unele dintre cele mai mari filme s-au născut din cărți pe măsură, iar dezbaterea „cartea e mai bună decât filmul sau viceversa” a fost purtată în trecut de multe ori, fără ca cineva să-și poată revendica dreptatea absolută. Astăzi, însă, când actori renumiți ca Reese Witherspoon sunt gazdele unor cluburi la fel de celebre de carte sau regizori care au făcut istorie precum Søren Sveistrup cuceresc lumea cu thrillerele pe care le scriu, rivalitatea dintre literatură și cinematografie pare artificială. Este un parteneriat din care toată lumea are de câștigat, mai ales cititorii cărților sau spectatorii filmelor.

”Puncte de convergență între gândirea politică bizantină și cea a Evului Mediu Occidental”, de Vasileios Syros

La editura Omonia a apărut volumul ”Puncte de convergență între gândirea politică bizantină și cea a Evului Mediu Occidental: Eustathios al Thessalonicului despre zorii vieții sociale și ai dezvoltării civilizației”, de Vasileios Syros. Traducere din neogreacă: Edith-Adriana UNCU. Cu un cuvânt-înainte al autorului la ediția în limba română. Ediție bilingvă.

Noutăți de toamnă: cărți de nonficțiune de la editura Polirom

Editura Polirom vă recomandă cele mai recente titluri de nonficțiune, pe care le puteți găsi deja în librării sau care vor fi disponibile pînă la începutul lunii octombrie, volume apărute în ediție cartonată, autori români, dar și autori traduși și citiți în toată lumea.

Constantin Pădureanu – ”La Zidul Plângerii”

La Editura Betta, din Bucureşti, a apărut volumul de versuri “La Zidul Plângerii”, de Constantin Pădureanu. Autorul craiovean a absolvit Facultatea de Jurnalism și a fost coleg cu Aurelian Titu Dumitrescu și Radu Vida. Pe 18 februarie 1977 a publicat articolul ”Maistrul Constantin Gachi” în ziarul ” Înainte” din Craiova. În timpul facultății a frecventat cenaclurile literare, celebre în epocă, și a publicat: articole, însemnări, reportaje, povestiri și interviuri în ziarele naționale și revistele literare.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508