AcasăAgenda de carte

Agenda de carte

Muzicieni de talie internațională, într-un Concert Regal caritabil pe scena Ateneului Român, în susținerea tinerilor talentați ai României

Muzicieni români de talie internațională – ambasadori ai programului național ”Tinere Talente”, derulat de Fundația Regală Margareta a României - se vor reuni la București pentru a susține un spectacol-eveniment dedicat strângerii de fonduri pentru acest program. Concertul Regal caritabil, aflat la cea de-a 13-a ediție, va avea loc pe 25 octombrie 2022, la Ateneul Român, în prezența Familiei Regale a României. Ca în fiecare an, susținători ai artei - reprezentanți diplomatici, personalități de cultură și lideri din mediul de afaceri, donatori și sponsori ai Fundației, își dau întâlnire la Ateneul Român pentru a sprijini tineri artiști cu posibilități financiare limitate să-și urmeze talentul, primind la schimb un regal muzical și o dovadă incontestabilă a faptului că susținerea lor contează.

„Darul Ioanei” de Stelian Țurlea

Editura Integral a publicat o nouă ediție a romanului „Darul Ioanei” de Stelian Țurlea. Scris în 1975-1976, dar respins de cenzură și publicat abia în 2006, ”Darul Ioanei” poate fi citit ca un roman de dragoste, un roman politic, o evocare a unei societăți dispărute sau toate la un loc. Bucureștii anilor ’60’70, în care totul se menține la suprafață, iar dedesubt e un gol imens, în care puterea socialului își pune amprenta asupra unui om, făcându-l să fie altminteri decât ar vrea.

Câinele sau robotul? Cine va fi cel mai bun prieten al omului în deceniile următoare?

Dragostea, unul dintre cele mai profunde și intense sentimente umane, stârnește interesul nu numai artiștilor, ci și oamenilor de știință, care încearcă să îi înțeleagă mai bine mecanismele punând la bătaie toate instrumentele de cercetare ale neuroștiințelor, geneticii, psihologiei și fiziologiei. Anna Machin, cercetător la Departamentul de Psihologie Experimentală de la Oxford University, oferă în ”De ce iubim. Noua știință din spatele celor mai strânse relații dintre noi” informații mai mult decât surprinzătoare despre fenomenul iubirii. Nu mai puțin provocatoare sunt și temele de dezbatere ridicate de antropologul britanic. Cine va fi cel mai bun prieten al omului în deceniile următoare, pe măsură ce inteligența artificială se perfecționează tot mai mult și roboții intră în scenă? Vor fi câinii detronați din rolul pe care îl ocupă de milenii? Concluziile studiilor prezentate de Anna Machin în ”De ce iubim” lansează un interesant prilej de reflecție asupra lumii în care trăim.

”Anihilare”de Michel Houellebecq, cea mai așteptată carte a toamnei literare la Humanitas Fiction, disponibilă acum în librării

”Anihilare” de Michel Houellebecq – cea mai așteptată carte a toamnei literare în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Daniel Nicolescu – este disponibilă acum în librăriile din București și din țară și pe site-urile lanțurilor de distribuție partenere. Daniel Nicolescu, traducătorul romanului, despre Anihilare de Michel Houellebecq (YouTube). Publicat în ianuarie 2022 într-un prim tiraj de 300 000 de exemplare, socotit unul dintre evenimentele literare al anului în Franța, cel de-al optulea roman al lui Michel Houellebecq, Anihilare, a cunoscut rapid numeroase traduceri. Iconoclastul autor își intrigă din nou publicul, imaginând o poveste profund umană, cu vibrări de melancolie, dar și cu neașteptate și tulburătoare tresăriri metafizice, pe care până acum nu le lăsase să transpară în paginile sale de proză. „Romanul cel mai delicat, mai melancolic și mai sensibil al lui Michel Houellebecq.“ — Charlie Hebdo

Nicolae Coande la Feria del Libro Rumano Madrid-Getafe/ Targul de Carte Românească

Vineri, 7 octombrie 2022, ora 18, Nicolae Coande prezintă la Feria del Libro Rumano Madrid-Getafe/ Targul de Carte Românească, cartea de poezie "Tequila Verano/ Vara Tequila", 2022, ediție bilingvă româno-spaniolă. Traducerea aparține scriitoarei Laura Cătălina Dragomir. Este prima ediție a acestui targ de carte romano-spaniol, organizat de Casa Română de Cultura Getafe, in parteneriat cu Casa Regional de Castilla La Mancha din Getafe si Centro Cultural La Tierra Tracia. Alături de scriitori români din țară, dar si din străinătate, vor participa scriitori spanioli. Timp de 3 zile lansările de carte vor alterna cu mese rotunde unde se va discuta despre viitoare proiecte și colaborări dintre scriitorii din cele două țări. Între alți scriitori care si-au anunțat prezența, Felix Nicolau, Adrian Suciu, dar și Viorel Ploeșteanu, redactor-șef al revistei "Itaca" (Dublin) vor participa la această ediție inaugurală.

Ce ne spune despre viața noastră interioară ”Sufletul ascuns al casei”, în opinia psihiatrului și psihanalistului Alberto Eiguer

Ce ne spune despre viața noastră interioară ”Sufletul ascuns al casei”, în opinia psihiatrului și psihanalistului Alberto Eiguer

Adriana Cârcu și Ioana Ieronim citesc la ICR New York

Una dintre direcțiile principale de acțiune ale ICR New York, pe lângă stimularea traducerilor americane din literatura română, este promovarea cărților românești sau cu subiect românesc apărute, în ultima perioadă, în spațiul nord-american, pentru a oferi acestor opere și, evident, autorilor lor circulația pe care o merită. Următorul eveniment de lansare și lecturi literare al acestei serii permanente prilejuiește întâlnirea cu două dintre cele mai prolifice scriitoare românce din străinătate, ale căror cărți au apărut de curând la edituri americane.

Două romane de Annie Ernaux – laureata Nobelului literar din acest an – vor apărea curând în colecția ”Anansi. World Fiction”

Astăzi, 6 octombrie 2022, Academia Suedeză a anunțat numele laureatului Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, distincție care merge către scriitoarea franceză Annie Ernaux. Două dintre romanele lui Annie Ernaux, ”Pasiune simplă” (reeditare, traducere de Vasile Zincenco) și ”Confesiunea adolescentei” (traducere inedită, semnată de Mădălina Ghiu), vor fi publicate într-o ediție specială în această toamnă la editura Pandora M, în cadrul colecției „Anansi. World Fiction”, coordonată de scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu. A treia carte de Annie Ernaux care va apărea în limba română este romanul ”Anii”, traducere semnată tot de Mădălina Ghiu.

Albumul „Cello Inspirations. Marin Cazacu • Violoncellissimo“ (Editura Casa Radio) prezentat la Ateneul Român

Editura Casa Radio invită publicul meloman la Ateneul Român, duminică, 9 octombrie, la un eveniment editorial: apariția celei de-a doua ediții a albumului ”Cello Inspirations. Marin Cazacu • Violoncellissimo”. La finalul concertului susținut împreună cu ansamblul Violoncellissimo, în cadrul Turneului Național ”Clasic la puterea a treia”, îndrăgitul violoncelist Marin Cazacu va oferi autografe în rotonda centrală a Ateneului. Ora de începere a concertului este 19.00. Albumul ”Cello Inspirations. Marin Cazacu • Violoncellissimo” stă sub semnul diversității și al asocierilor stilistice inedite. E un traseu sonor care pornește din epoca barocă a lui Händel, trece, prin modernismul lui Șostakovici, la tango-ul argentinian reimaginat de Piazzolla și ajunge la versiunile inedite ale pop-rock-ului – AC/DC, Europe sau Queen – până la interpretarea motivelor folclorice românești.

Întâlnire cu Irina Anghel, câştigătoarea Concursului de Debut al Editurii Polirom – 2022

Romanul ”Banchetul cerșetorilor ” de Irina Anghel, câştigătoarea concursului de Debut al Editurii Polirom – 2022, va fi lansat vineri, 7 octombrie, la Librăria Cărturești Palas Iași (Str. Palas 7 A, Iași). Lansarea va prilejui un dialog al autoarei cu Dan Lungu și Cătălin Sava. Evenimentul se va încheia cu o ședință de autografe. Irina Anghel va fi invitată și la Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” Iaşi, la o întâlnire cu elevii clubului de carte Bookiseala, coordonat de Delia Jecu, joi, 6 octombrie, la ora 12.00. Evenimentul va fi moderat de prof. Adriana Bozdoro și este inclus în programul Arts’ Week, desfășurat în cadrul Zilelor școlii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508