Vineri, 28 noiembrie 2014, ora 16.00, la Biblioteca Bucovinei “I.G.Sbiera” Suceava, va avea loc lansarea unor colecţii apărute sub egida Asociaţiei Universul Prieteniei Iaşi şi a volumelor sucevencei Carmen Antoaneta Marcean: “Şoapte şi tăceri din toamnă” şi “Cuvinte din clepsidră”, prezentate de scriitoarea Angela Furtună(membru USR), scriitorul Emilian Marcu(membru USR) şi dr. Ioan Ieţcu. Invitaţi: scriitorul Ion Drăguşanul şi prof. Romeo Istrate. Grafica celor două volume executată de studenta Anca Făget din Suceava va fi prezentată într-o expoziţie. Înzestrata interpretă de folclor Gabriela Teişanu ne va fascina cu câteva doine. Evenimentul va fi moderat de Rodica Rodean, preşedinte Asociaţia Universul Prieteniei Iaşi şi Gabriel Cărăbuş, director la Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera” Suceava.
Publicarea şi lansarea de creaţii beletristice, organizarea de expoziţii cu lucrări de artă, organizarea unor întâlniri cu personalităţi ale vieţii culturale, sunt câteva dintre activităţile organizate de asociaţie care demonstrează faptul că suntem un adevărat „Univers al Prieteniei”.
În cei 6 ani de la înfiinţare, sub egida Asociaţiei Universul Prieteniei Iaşi, au fost editate şi lansate peste 90 de volume de poezie şi proză, în care au debutat peste 60 de autori şi graficeni, au fost organizate expoziţii de artă şi 6 tabere de creaţie (Muncel, Mahmudia, Câmpulung Moldovenesc, Avrig, Piatra Neamţ, Galaţi).
Organizatori: Asociaţia Universul Prieteniei Iaşi şi Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera” Suceava.