CRIME SCENE PRESS, singura editură din România dedicată exclusiv literaturii mystery & thriller, anunță lansarea unei noi colecții editoriale de amploare: Crime Canon, coordonată de Alexandru Arion, directorul și fondatorul editurii.
Gândită ca o colecție de referință, Crime Canon își propune să contextualizeze și să aducă în atenția publicului român romane esențiale ale genului, semnate de autori care au definit regulile jocului în literatura de suspans la nivel internațional. Este o colecție care se adresează atât cititorilor pasionați de crime fiction, cât și celor care vor să descopere nume valoroase ale literaturii internaționale. Cititorii vor descoperi în cadrul noii colecții opere cu impact cultural major, dar și personaje devenite repere ale genului polițist și thriller.
Joi, 15 ianuarie 2026, de la ora 16.00, în Sala „Perpessicius” a Muzeului Național al Literaturii Române din București, a avut loc a șaisprezecea ediție a programului Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a Anului 2025. Evenimentul multiart, transmis în direct de Radio România Cultural, i-a avut invitați speciali pe Maestrul George Mihăiță și trupa Mike Godoroja & Blue Spirit. Juriul Galei, format din Cristina Bogdan, Bianca Burța-Cernat și Cosmin Perța, a acordat următoarele 5 premii: Cartea de Poezie a anului 2025: Radu Nițescu, „în inima pustiului, la malul Cișmigiului”, Casa de Editură Max Blecher) – prezentată de Cristina Bogdan; Premiul special al Juriului: Paula Erizanu, “Aicea-i și raiul, și iadul. Republica Moldova: un veac de istorie trăită”, Editura Cartier – prezentat de Cosmin Perța; Premiul pentru Tânărul poet al anului 2025: Alexia (pseudonimul Alexiei Plăcintă), “formula lucrurilor simple”, Editura Tracus Arte) – prezentat de Cristina Bogdan; Premiul pentru Tânărul prozator al anului 2025: Andrei Gogu, “Tatăl meu care ești pe pământ”, Editura Litera – prezentat de Cosmin Perța; Premiul pentru Tânărul scriitor al anului 2025: Daniela Vizireanu, “nu va ajunge aici dispariția”, Casa de Editură Max Blecher, colecția Opera Prima – prezentat de Bianca Burța-Cernat.
Artistul vizual Mihai Zgondoiu a realizat afișul și diplomele Galei Tinerilor Scriitori. Producător: Anamaria Spătaru. Amfitrion: Dan Mircea Cipariu. Coproducător: Radio România Cultural.
Organizatorii Galei au fost Primăria Municipiului București, prin Muzeul Național al Literaturii Române din București, și Asociația Euro CulturArt. Parteneri: APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România) și Opera Scrisă.ro – societate de gestiune a drepturilor de autor. Partener media: AgențiadeCarte.ro.
Joi, 15 ianuarie 2026, de la ora 16.00, în Sala “Perpessicius” a Muzeului Național al Literaturii Române din București (str. Nicolae Crețulescu nr. 8), Maestrul George Mihăiță este invitatul de onoare al Galei Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, în cadrul unui eveniment multiart transmis în direct de Radio România Cultural. Producător: Anamaria Spătaru. Amfitrion: Dan Mircea Cipariu. Coproducător: Radio România Cultural.
Cu acest prilej, Maestrul George Mihăiță ne aduce aminte, prin intermediul unui micro-recital, că 2026 este și Anul Marin Sorescu. Recunoscut pentru sensibilitatea cu care recită din opera unor poeți precum Mihai Eminescu, Nichita Stănescu sau Marin Sorescu, George Mihăiță transformă recitalurile lui de poezie într-o experiență teatrală vie, expresivă și inconfundabilă. Nu întâmplător, la editura Salut pe care a patronat-o a publicat antologia ”Marfă”, în 1996, cu Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguț, Dan Pleșa și Bogdan O. Popescu, grup poetic care se va reuni, în curând, în cadrul proiectului ”Marfă cu diamante” însoțiți de poemele scrise de Mircea Cărtărescu și Florin Iaru.
Premiul Cartea de Poezie a anului 2025 este acordat volumului “în inima pustiului, la malul Cișmigiului” de Radu Nițescu, apărut la Casa de editură Max Blecher din București. Premiul Special al Juriului îl primește cartea “Aicea-i și raiul, și iadul. Republica Moldova: un veac de istorie trăită” de Paula Erizanu, Editura Cartier.
Muzeul Municipiului București invită publicul la vernisajul expoziției Ceramică românească modernă din colecția Muzeului Dr. Nicolae Minovici, care va avea loc vineri, 23 ianuarie, ora 17:00, la Palatul Suțu. Accesul la vernisaj este gratuit.
Expoziția reunește o selecție reprezentativă de piese ceramice realizate în primele decenii ale secolului XX în patru importante ateliere românești de olărie: Domeniile Coroanei Regale, Troița, atelierul Gheorghe Niculescu Mogoș și fabrica Frații Tompa din Turda. Ulcioare, farfurii, talere, sfeșnice și ploști, provenite din colecția doctorului Nicolae Minovici, ilustrează diversitatea morfologică și decorativă a ceramicii românești într-o perioadă de tranziție și redefinire estetică. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Una dintre cele mai apreciate balerine ale scenei internaționale contemporane, Maria Kochetkova, va evolua pentru prima dată în România, în cadrul Bucharest International Ballet Gala, eveniment care va avea loc pe 5 martie 2026, de la ora 19:30, la Sala Palatului.
Anul 2026 marchează un moment de referință în cultura românească și universală: celebrarea a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, titanul sculpturii moderne și creator al unor forme esențializate care au redefinit arta contemporană. Pentru a onora moștenirea sa profundă, Bucharest International Ballet Gala este singurul eveniment de balet excepțional, în care dansul devine limbajul prin care operele și viziunea lui Brâncuși sunt reinterpretate scenic.
Începutul de an este un moment potrivit pentru a reveni la autori români care scriu direct despre lumea în care trăim. Cele șapte volume din acest grupaj reunesc voci distincte ale literaturii și reflecției contemporane, de la eseul filosofic și analiza culturală la ficțiune, jurnalism literar, psihologie și psihanaliză, semnate de Theodor Paleologu, Iulian Tănase, Vasile Dem. Zamfirescu, Iulian Bocai, Bogdan-Alexandru Stănescu, Augustin Cupșa și Domnica Petrovai. Sunt cărți care abordează, fiecare în registrul său, teme esențiale ale prezentului: criza sensului, fragilitatea relațiilor, memoria și istoria recentă, identitatea colectivă, conflictul, iubirea și responsabilitatea. Împreună, acestea conturează un tablou coerent al întrebărilor, tensiunilor și temelor care traversează literatura și reflecția românească de azi.
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv organizează miercuri, 14 ianuarie 2026, de la ora 18:00, o seară literară dedicată scriitoarei și poetei Riri Manor, cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Evenimentul va avea loc la sediul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv și se înscrie printre momentele centrale ale calendarului de diplomație publică și culturală românească din anul 2026.
Trei muziciene de origine română, cu cariere excepționale în Franța, urcă pentru prima dată împreună pe scena Ateneului Român. Deborah Nemțanu (vioară), Dana Ciocârlie (pian) și Diana Ligeti (violoncel) se reunesc într-o colaborare de excepție pentru MUSIQUE & SOLIDARITÉ, un concert extraordinar de muzică româno-franceză. Evenimentul va avea loc marți, 4 martie 2026, de la ora 19:00.
Vineri, 16 ianuarie, orele 18:00, Muzeul Hărților împreună cu Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) invită publicul la primul recital din 2026 al stagiunii „Cartografii Sonore. Concertele MNHCV”, ediția a XI-a. Proiectul aduce în același spațiu al descoperirii și al dialogului cultural muzica și hărțile istorice.
Recitalul de pian și violoncel va fi susținut de Mădălina Pașol (pian) și Ava Pașol (violoncel), artistă invitată. Publicul se va bucura de interpretări pline de virtuozitate ale lucrărilor din patrimoniul universal, alături de o prezentare bine-cunoscută despre o hartă.
Filiala OCCIDENT Diaspora și Minorități a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – UZPR, Asociația Cultura Mater, Asociația românilor din Cantabria – ARUCAN și Centro Cultural La Tierra Tracia - Asociación Romanati organizează in perioda 14 – 17 ianuarie 2026 o serie de evenimende dedicate Zilei Culturii Naționale.