Agenția de cArte

Agenția de cArte
38686 ARTICOLE17 COMENTARII

„Toujours, Carmen!” – un concert „incendiar” cu mezzosoprana Ramona Zaharia, la Sala Radio

Într-o lună dedicată femeii și feminității, sunteți invitați la concertul „Toujours, Carmen!”, o seară plină de foc și de pasiune prezentată la Sala Radio, vineri, 6 martie 2026 (de la 19.00), eveniment susținut de Orchestra Naţională Radio. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

Concertul de mărțișor al Filarmonicii Brașov se va desfășura cu casa închisă

Prima săptămână a lunii martie aduce la Filarmonica Brașov o succesiune de evenimente care îmbină delicatețea începutului de primăvară cu energia marilor partituri simfonice. Publicul brașovean răspunde deja cu entuziasm: aproape toate biletele pentru evenimentele lunii s-au epuizat, confirmând interesul crescut pentru stagiunea în plină desfășurare.

Lecturile perfecte pentru luna martie, cu eroine puternice și crime spectaculoase

Martie este, prin tradiție, luna dedicată femeilor – un moment de reflecție, celebrare și redescoperire a vocilor feminine care modelează lumea din jurul nostru. În literatură, această forță se manifestă prin personaje complexe, imperfecte, curajoase, care nu se tem să sfideze convențiile și să-și urmeze propriul drum, chiar și atunci când acesta le poartă prin zone întunecate. Thrillerul contemporan a devenit unul dintre genurile în care eroinele puternice își găsesc cel mai bine locul: femei care investighează crime, conduc anchete, își revendică libertatea sau transformă vulnerabilitatea în armă.

Permamanagementul, stilul de leadership care atrage tinerii

Editura ap! (ACT ṣi Politon) lansează Permamanagementul, de Frédéric Demarquet, un volum care propune businessurilor o abordare mai sustenabilă, centrată pe valori, oameni și politici etice. Într-un moment în care tinerii fug adesea de companiile care nu le oferă un sens, o direcție sau nu reprezintă valori compatibile cu ale lor, permamanagementul vine cu un concept de management actual, aliniat la cerințele vremurilor și ale generațiilor actuale, mai ecologic, bazat pe echilibru, respect pentru angajați, care pune în centrul său componenta umană.

Turneul internațional BrancuSING: ”Sculptura trebuie să aibă ritm ca muzica”

Turneul internațional BrancuSING, desfășurat în perioada 18 martie – 1 mai 2026, este organizat de Asociația InoMusicArt, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), și marchează împlinirea a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși printr-un demers artistic care transpune în limbaj sonor ideile și formele sculpturale ale marelui artist. Proiectul propune o întâlnire între muzică, patrimoniu, istoria artei și creația contemporană, desfășurată în spații culturale din România, Europa și Statele Unite ale Americii. Proiectul apare într-un context în care creația muzicală contemporană românească inspirată de patrimoniul cultural rămâne puțin prezentă în afara mediului de specialitate, iar BrancuSING își propune să aducă acest repertoriu către publicul larg, dar mai ales către tineri, construind o punte între moștenirea artistică brâncușiană și expresia muzicală actuală. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

Lansare de carte: „Pictând apa”, de Maxim Radu Niculai

Vineri, 6 martie, de la ora 18.30, publicul este așteptat la Cărturești Modul, la lansarea volumului postum Pictând apa, apărut în colecția „Avanpost. Poezie” a Editurii Paralela 45. Participă: Ioana Nicolaie, Mircea Cărtărescu, Diana Iepure. Maxim Radu Niculai (29 iulie 1967 - 14 aprilie 2023) s-a născut în nordul României, în orașul Sângeorz-Băi, fiind primul dintr-o familie cu doisprezece copii. A avut o viață neconvențională, romanescă, de poet damnat. A schimbat mai multe locuri de muncă - muncitor necalificat la drumuri și poduri, muncitor agricol sezonier, muncitor într-o fabrică de piese de mașini etc. După ce urmează o școală CFR, se angajează, succesiv, în mai multe gări. A trăit prin mai multe orașe. A scris proză, jurnal și poezie, dar toate manuscrisele, cu excepția unei agende negre, au dispărut. Scriitoarea Ioana Nicolaie l-a transformat în personaj în romanul Drumul spre Soare-Răsare. Volumul postum Pictând apa cuprinde o parte semnificativă din opera poetică – păstrată – a autorului.

Marius Bodochi dă voce universului lui Brâncuși, la Bucharest International Ballet Gala

Bucharest International Ballet Gala, eveniment cultural de anvergură internațională dedicat împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, va avea loc în 5 martie 2026, de la ora 19:30, la Sala Palatului, propunând un spectacol unic, în care baletul și arta actorului se întâlnesc într-un demers artistic profund și coerent.

Concurs de eseuri „Memoria presei” – ediția 2026

Enciclopedia Istoria Presei lansează prima ediție concursului de eseuri „Memoria presei”, dedicat cercetării și analizei istoriei publicațiilor, portretelor de jurnaliști și rolului presei în evoluția societății. Sunt încurajate lucrările care abordează istoria unui ziar sau a unei reviste, activitatea unei redacții, profilul unui jurnalist, orientări editoriale, dezbateri publice sau influența unei publicații într-un anumit context politic, cultural ori social. Eseurile trebuie să fie originale, nepublicate anterior și fundamentate pe surse verificabile.

GRĂDINA IDEILOR – MUZEUL MUNICIPAL CURTEA DE ARGEȘ

Proiectul „Grădina Ideilor” este prezentat pentru prima dată în județul Argeș ca expoziție colectivă cu participare internațională, reunind lucrări de grafică, asamblaj, fotografie și pictură. Prezentarea expozițională continuă direcțiile deschise anterior la Etaj Mahal din București, în noiembrie 2025. Expoziția este articulată în jurul ideii de comunitate și a relației cu natura, înțelese ca structuri de interdependență și coexistență. Lucrările propun o reflecție asupra rețelelor vizibile și invizibile care susțin existența și asupra modului în care corpul, materia și mediul se află într-un proces continuu de transformare. Solul, rădăcina, pădurea, marcajul și monocromia pământului devin repere pentru o cercetare artistică ce deplasează accentul de la reprezentare la relație. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

Sesiunea de finanțare AFCN prevăzută pentru 1 martie se amână până la emiterea bugetului

Sâmbătă, 28 februarie 2026, Administrația Fondului Cultural Național a informat operatorii culturali că lansarea sesiunii de finanțare II/2026, prevăzută pentru 1 martie, se amână până la emiterea bugetului. „Pentru a veni în întâmpinarea operatorilor culturali care vor putea beneficia de mai mult timp pentru elaborarea și înscrierea cererilor de finanțare, la 1 martie se va deschide platforma SDFC - Sistemul Digital pentru procesele de Finanțare a Culturii – www.fonduri-cultura.ro. Noul Consiliu AFCN, mobilizat într-un timp foarte scurt de la numire, a decis în cadrul primei întruniri de vineri, 27 februarie, deschiderea apelului la 1 martie și anunțarea informațiilor care sunt deja stabilite, urmând ca alocarea bugetară și distribuirea fondurilor pe arii să fie comunicată după adoptarea bugetului, odată cu demararea intervalului de 30 de zile calendaristice, prevăzut prin lege, până la închiderea apelului. Odată cu deschiderea apelului, la 1 martie pot fi comunicate ariile finanțate, prioritățile pentru fiecare arie și plafoanele de finanțare per proiect, informații disponibile la: www.afcn-proiecte.ro/apel-finantare.html Pentru a putea încărca cererea de finanțare, toate entitățile solicitante care nu au mai depus cereri de finanțare vor trebui să își creeze cont de acces în SDFC, deținerea unei semnături electronice calificate de către reprezentatul legal sau de către o persoană împuternicită fiind o condiție obligatorie.”, se precizează în comunicatul AFCN.

Noutati