Corul Academic Radio, ansamblul Radio România ce a aniversat anul trecut frumoasa vârstă de 85 de ani, ne invită la un concert special la început de vară.
Vineri, 5 iunie 2026 (de la 19.00), la Sala Radio, evenimentul sugestiv intitulat „Bucuria cântului pentru mari și mici” propune o întoarcere către inocența ce ne însoțește când descoperim lumea, în primii ani ai vieții: prin joc, poveste, natură, dans și uimire. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
LÁZÁR, romanul care face senzație în lumea literară internațională și îl transformă pe Nelio Biedermann, la doar 22 de ani, într-una dintre marile revelații ale literaturii europene, a apărut recent în România, la Editura Trei. Publicat inițial în Germania în 2025, romanul a devenit rapid bestseller și a fost tradus în peste 25 de limbi, stârnind comparații cu marile saga de familie ale literaturii europene, de la Thomas Mann și Joseph Roth până la Gabriel García Márquez.
Editura Alice Books participă pentru prima dată cu un stand propriu la Salonul Internațional de Carte Bookfest, care are loc între 3 și 7 iunie la Romexpo, și pregătește unul dintre cele mai dinamice programe ale acestei ediții: lansări editoriale, conversații despre noile direcții din literatură, întâlniri cu cititorii și evenimente dedicate comunităților frumoase care s-au format în jurul cărților.
Cunoscută pentru selecțiile sale curajoase și pentru felul în care aduce împreună voci contemporane importante, literatură asiatică, ficțiune literară, memoir, queer fiction, volume de dezvoltare personală și titluri devenite fenomene online, Alice Books transformă prezența sa la Bookfest într-un spațiu al dialogului dintre cititori, autori și povești care provoacă, emoționează și rămân cu tine mult timp după ultima pagină.
Fundația Regală Margareta a României anunță organizarea celei de a XVII-a ediții a Concertului Regal Caritabil, care va avea loc duminică, 25 octombrie 2026, la Ateneul Român. Evenimentul de înaltă ținută se va desfășura în prezența Familiei Regale a României și va reuni personalități din mediul de afaceri, diplomatic, cultural și media, într-o seară de gală dedicată exclusiv susținerii unei noi generații de artiști, prin acte de generozitate și implicare socială.
Scemtovici & Benowitz Gallery invită publicul sâmbătă, 6 iunie, de la ora 18:00, la dezbaterea „Ruinele comunismului și memoria tranziției”, organizată în contextul expoziției „Gumă neagră”, curatoriată de Gilda Ghinoiu. La dezbatere participă artistul vizual Emanuel Borcescu, sociologul Călin Cotoi, sociologul și antropologul Liviu Chelcea, alături de scriitorul și jurnalistul Vasile Ernu, autori și cercetători care au analizat postsocialismul, dezindustrializarea și transformările sociale ale României contemporane.
Primăria Municipiului București, prin Biblioteca Metropolitană București, invită copiii, părinții și bunicii luni, 1 iunie 2026, începând cu ora 11:00, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, din str. Tache Ionescu nr. 4, la evenimentul „1 Iunie printre povești!”, un program dedicat copilăriei, imaginației și bucuriei de a descoperi lumea prin lectură, joc și creativitate.
În seara zilei de 25 mai, Teatrul Odeon a fost gazda celei de-a 34-a ediții a Galei Premiilor UNITER – singurul eveniment de celebrare și premiere a teatrului românesc. Ceremonia a fost transmisă în direct din Sala Majestic de la ora 20:00 pe uniter.ro, conturile de Facebook și YouTube ale UNITER, TVR 1, TVR Cultural, TVR+, tvr.ro, precum și pe undele Radio România Cultural. Evenimentul a marcat și 80 de ani de la nașterea Teatrului Odeon, una dintre cele mai statornice instituții artistice din România.
Michael Jackson, energia muzicii live și o nouă generație de tineri artiști: joi, 4 iunie 2026, de la ora 19.00, Sala Radio găzduiește concertul extraordinar „Heal the World – The Music of Michael Jackson”, un proiect dedicat celor mai cunoscute piese ale legendarului artist american. În programul serii, veți asculta hit-uri celebre ca Thriller, Billie Jean, BAD, I Want You Back ș.a. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Spectacolul „Supernormali” de Esther F. Carrodeguas, în regia Marei Oprea, a fost distins cu Premiul British Council în cadrul Gala UNITER 2026, o recunoaștere acordată proiectelor teatrale care promovează incluziunea socială, accesibilitatea și dialogul civic prin artă.
Producție Teatrelli, realizată prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, „Supernormali” abordează direct și fără menajamente teme precum sexualitatea, autonomia și vulnerabilitatea persoanelor cu dizabilități, aducând în prim-plan perspective și experiențe rar reprezentate pe scena teatrală din România.
Proiectul „Marfă cu diamante” a fost invitat luni, 25 mai 2026, la Colegiul Național „Iulia Hasdeu” din București (directoare: profesoara Maria Magdalena Capotă) care, de curând, și-a sărbătorit centenarul. Profesoara de limba și literatura română Dorica Boltașu a imaginat o lecție interactivă cu scriitorii Dan Mircea Cipariu, Sorin Gherguț și Florin Iaru care, după ce au făcut fiecare dintre ei câte o pledoarie pro-lectură pentru liceenii din clasele a XI-a și a XII-a, au răspuns întrebărilor legate de proiectul „Marfă cu diamante”, atelierele de lectură și scriere creativă coordonate de Dan Mircea Cipariu și Florin Iaru ori despre cum biografia influențează poezia și invers.
„Am fost cu bucurie implicați în proiectul Marfă cu diamante: o conexiune culturală și creativă în care adolescenții și tinerii de azi învață de la marii scriitori contemporani. Florin Iaru, Dan Mircea Cipariu și Sorin Gherguț au adus inspirația și efervescența ideilor atât printre elevii Colegiului Național ”Iulia Hasdeu”, cât și printre profesorii de limba și literatura română Mihaela Bal, Anca-Denisa Petrache, Laura Popescu, Daniel Popa, Cristina Gogianu, Dana Marcu.”, a spus profesoara Dorica Boltașu, organizatoarea și moderatoarea evenimentului.
„Încă tind să am emoții când am de vorbit în fața a mai mult de cinci-șase oameni. Inclusiv din cauza asta am optat pentru o carieră nedidactică (iar dacă eram în armată probabil că n-aș fi depășit gradul de caporal). Dar cu Florin Iaru și cu D. M. Cipariu alături la catedră mi-am dat repede seama că n-am de ce să-mi fac griji, iar adolescentele și adolescenții din clasă, în număr neașteptat de mare, de altfel, nu mi s-au părut deloc de speriat, dimpotrivă. Să-mi tot înceapă așa săptămânile, aș zice. Sper că și pentru gazdele noastre a fost o experiență la fel de pozitivă.”, a declarat Sorin Gherguț.
„De fiecare dată când mă întâlnesc cu elevii, mă revăd pe mine. Un adolescent slab ca un țâr și lung ca o prăjină, curios și înspăimântat de „celebritatea vie” cu care avea onoarea, privilegiul de a fi contemporan. Adolescentul ăla trăiește și astăzi, numai că a migrat către celebritate, iar curiozitatea, spaima și plictiseala lui s-au mutat în bănci. De aceea, încerc să vorbesc pe limba elevilor, cunoscând lucruri pe care în urmă cu 60 de ani, de abia le intuiam.
Scriitorii sunt oameni, nu zei. Scrisul nu e un mister neguros și indescifrabil, ci o meserie ca toate meseriile, dar care cere talent, viziune și muncă. Iar plictiseala poate fi spulberată dacă haotica lume interioară a adolescenților poate fi penetrată de cuvinte pe care le înțeleg și la care reacționează, ca niște diapazoane. Depinde numai de „monștrii sacri” să își scruteze propria tinerețe, cu tot ghemul ei de neliniști și visuri ciudate.
Nu altfel a fost la liceul Iulia Hașdeu. Desigur, vor fi venit și elevi care au ținut morțiș să chiulească nițel, dar, dacă vezi printre ei măcar zece oameni cărora le sclipesc ochii, atunci presupui că a fost o întâlnire bună. Cine știe de unde sare iepurele zilei literare de mâine?”, a mărturisit Florin Iaru.