Agenția de cArte

Agenția de cArte
38745 ARTICOLE17 COMENTARII

Târgul Internațional de Carte de la Salonic

Uniunea Elenă din România organizează în perioada 4-7 mai 2023, cu sprijinul Ambasadei României în Republica Elenă și al Fundației Culturale Elene cu sediul central la Atena, participarea românească la cea de-a 19-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Salonic, singura manifestare de profil din Grecia, aflată sub patronajul Președintelui Republicii Elene, Katerina Sakellaropoulou. Timp de 4 zile, la standul României (pavilion 13, standul 138A) vor avea loc lansări și prezentări de cărți semnate de autori români traduși în limba greacă, respectiv de autori greci traduși în limba română, alături de o expoziție de volume bilingve (română-greacă) și multilingve publicate de edituri din România și Grecia, în prezența unor scriitori, traducători, editori, profesori universitari.

Muzeul Copilăriei în Vreme de Război în premieră la București. Invitat special al ediției a 19-a a Nopții Muzeelor 

Rețeaua Națională a Muzeelor din România anunță invitarea în premieră, în România, a expoziției itinerante curatoriată de către War Childhood Museum/Muzeului Copilăriei în Vreme de Război, singurul muzeu din lume dedicat memoriei copilăriei afectate de experiența războiului. Expoziția LISTEN / ASCULTĂ va fi găzduită de Muzeul Național al Țăranului Român din București, la Noua Galerie, și va fi inaugurată pe 12 mai 2023, cu o zi înainte de Noaptea Muzeelor. Creat de un grup de tineri care și-au trăit copilăria în timpul războiului din Bosnia și Herțegovina, War Childhood Museum/ Muzeului Copilăriei în Vreme de Război și-a deschis porțile în 2017, în Sarajevo. În ultimii ani, muzeul și-a extins activitățile către zonele de conflict contemporane, devenind o platformă internațională care dă voce copiilor afectați de război din toată lumea. În prezent, colecția multi-premiatului muzeu este formată din peste 4.000 de obiecte personale și sute de ore de mărturii de istorie orală și mărturii video.

Expoziție de fotografie și film „NORD”

Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti anunţă vernisajul expoziției de fotografie și film „NORD”, semnată de artistul Leonard Alecu, luni, 8 mai 2023, ora 17:00, la Sediul Central Mihail Sadoveanu, str. Tache Ionescu, 4. Expoziția cuprinde imagini surprinse de autor în campania de înregistrare fotografică și cinematografică a ghețarilor din Groenlanda și Islanda, desfășurată în anii 2011, 2014, 2015, 2016, 2018 şi 2019. Leonard Alecu prezintă în alb și negru o lume necunoscută, inimaginabilă și parcă uitată.

Biblioteca 9: „Scrivo di uomini e angeli – Scriu despre oameni şi îngeri”, de Lăcrămioara Maricica Niță

Lăcrămioara Maricica Niță este o voce lirică distinctă a exilului românesc, lucru pe care-l dovedeşte cu asupra de măsură şi volumul bilingv "Scrivo di uomini e angeli - Scriu despre oameni şi îngeri", Gambini Editore, 2022, cu o prefaţă de Cinzia Baldazzi. Consecventă propriei convingeri, potrivit căreia "poezia e arta de a descrie adevărul în cuvinte", autoarea practică introspecţia şi analiza, cu amele unui romantic contemporan, cu accente mistice bine temperate, dar şi cu atenţia unui observator implicat. Volumul este inspirat însoţit de grafica artistei Roberta Annucci, şi constituie, fără îndoială, o reuşită estetică demnă de atenţia iubitorilor de poezie. Adrian SUCIU

Descoperă atmosfera reședințelor particulare din Bucureștiul La Belle Époque

Expoziția „Interior-intimitate-afinitate în reședințe particulare din Bucureștiul La Belle Époque” - pe care Muzeul Municipiului București o oferă publicului - lansează o invitație la descoperirea universului intim, al vieții de acasă, din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea și până în pragul Primului Război Mondial. Vernisajul acestei expoziții are loc miercuri, 3 mai, ora 17.30, la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151). Intrarea este liberă. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

30 de școli participă la ediția de vară a târgului Narada „Împreună pentru școala noastră” pentru a-și autofinanța reparațiile de infrastructură

Prin această serie de evenimente, organizația Narada mobilizează școlile și comunitățile din jurul acestora și le susține inclusiv cu sprijinul partenerilor din mediul privat pentru a-și rezolva singure urgențele. La prima ediție, 25 de școli au strâns aproximativ 100 de mii de euro, sumă care a fost dublată de partenerii Narada pentru a ajuta instituțiile să ducă la bun sfârșit îmbunătățirea condițiilor de siguranță pentru elevi.

”Mitologia orientală” dezvăluie misterul celor mai frumoase mituri care au luat naștere în Orient, pe parcursul a cinci mii de ani

Acesta este cel de-al doilea volum al seriei „Măștile Zeului”, de Joseph Campbell, publicat recent la Editura Trei. Unul dintre cei mai importanți autori de mitologie comparată ai tuturor timpurilor, profesorul de literatură Joseph Campbell a fost fascinat încă din copilărie de tainele care se ascund în spatele imaginilor ancestrale. „Măștile Zeului”, opera sa monumentală alcătuită din patru volume, reprezintă munca unei vieți puse în slujba oamenilor și a poveștilor. După primul volum, „Mitologia primitivă”, publicat în premieră în România, la Editura Trei în 2022, ”Mitologia orientală” recent apărută la aceeași editură, în colecția „Misterele inconștientului colectiv”, îi poartă pe cititori dincolo de porțile Orientului.

”Muzeul Presei”.  Expoziție itinerantă

Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, propune publicului o expoziție temporară ce va marca 30 de ani de la inițierea Zilei Mondiale a Libertății Presei. Parteneriatul dintre cele două instituții va deschide, prin această primă expoziție, o serie de evenimente dedicate jurnaliștilor din toate domeniile, un punct de pornire pentru ceea ce se dorește a se clădi în viitor, un Muzeu al Presei Românești. Expoziția este deschisă publicului în perioada 25 aprilie – 10 mai 2023, la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu 8, București, cu un program de vizitare de marți până duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00. În data de 3 mai 2023, ora 17.00, va avea loc vernisajul expoziției, eveniment la care vor participa membri ai MNLR, UZPR și CNR UNESCO. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

„A Night in the Spotlight”: Queen, The Beatles, Rod Stewart, Michael Jackson

Un adevărat ambasador cultural al României peste hotare și o „pepinieră” de talente pentru scenele muzicale din România, CORUL DE COPII RADIO aniversează în acest an 78 de ani de existență și vă invită la un concert special intitulat „A Night in the Spotlight” („O seară în lumina reflectoarelor”). Duminică, 7 mai (19.00), veți asculta la Sala Radio prelucrări corale ale unor cunoscute piese pop și rock, hit-uri interpretate de Queen, The Beatles, Rod Stewart, Michael Jackson ș.a. Concertul se va derula cu participarea pianistei Magdalena Faur, a Ansamblului de Băieți al Corului de Copii Radio și a invitaților speciali Ian Zaharia – chitară și Robert Ispășoiu - percuție. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

”Viața obligatorie/ Compulsory Life”, de Florin Mugur

La Editura Tracus Arte a apărut volumul bilingv ”Viața obligatorie/ Compulsory Life”, de Florin Mugur. Antologie și traducere de Adam J. Sorkin și Ioana Ieronim. ”Este în stilul expresiei depline, mature a acestui poet puterea de a „spune” ce are de spus în mai multe tonalități deodată, apăsând pe mai multe clape cu o singură mișcare a mâinii îndelung exersate, fără a rupe unitatea fundamentală a emisiei lăuntrice. Creator al unui spațiu literar existențial distinct și original, străbătut de mari tensiuni, Florin Mugur s-a constituit din ce în ce mai limpede ca o personalitate proeminentă a poeziei române contemporane.” Lucian Raicu

Noutati