Agenția de cArte

Agenția de cArte
38744 ARTICOLE17 COMENTARII

Turneul Naţional ”Orgile României”

Organistul Eduard Antal va susține în lunile iulie şi august 2023 concerte în biserici catolice şi reformate din întreaga țară în cea de-a cincea ediție a Turneului Naţional ”Orgile României”. Turneul va debuta duminică 2 iulie, la Iași, în Catedrala Romano-Catolică „Adormirea Maicii Domnului” și va continua cu un concert la București, pe 6 iulie, la Catedrala ”Sf. Iosif”. În bisericile din România există peste 1000 de orgi. Acestea reprezintă un tezaur de tradiție culturală pe cât de bogat, pe atât de neștiut de public. Repertoriul ales de Eduard Antal propune o panoramare a modului în care s-a scris pentru "Regina Instrumentelor" în secole de istorie a muzicii, cuprinzând lucrări adaptate sau scrise în original pentru orgă din repertoriul universal şi românesc, de la Johann Sebastian Bach la Tomaso Albinoni. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

”Epoca liderului cu mână de fier”, de Gideon Rachman, câştigător al Premiului Orwell pentru scrieri politice, în portofoliul Editurii Polirom

”Epoca liderului cu mână de fier”, de Gideon Rachman, câştigător al Premiului Orwell pentru scrieri politice, a apărut la Editura Polirom, traducere din limba engleză de Dan Bălănescu. Ediție cartonată. „Edificatoare şi terifiantă. O lectură obligatorie.” (Peter Frankopan) „Una dintre cele mai vii şi mai incisive prezentări de până acum ale noului val de autoritarism care a măturat lumea.” (Foreign Affairs)

Magda Cârneci la Vin, Intimitate, Poezie: ”Pentru mine poezia a fost un mod de a-mi depăși limitele și de a accede spre metafizică”

Magda Cârneci: ”Uite, eu m-am întors de curând de la Paris, acolo am participat la Târgul de poezie, Marché de la Poésie , care se face anual într-o piață în Saint-Sulpice, un loc foarte bine ales pentru că e de fapt un pătrat închis de clădiri baroce care are și o liniște a lui și o frumusețe a lui. Și în acest pătrat, că nu-i prea mare, se ridică o serie de corturi albe, pătrate, în interiorul cărora sunt editurile, fiecare editură are un cort pe care îl închiriază și unde își prezintă marfa și au loc tot felul de schimburi de idei și lecturi. Oamenii se întâlnesc unii cu alții și este extraordinar de frumos. De fiecare dată toate editurile vin în aceleași locuri, în aceleași corturi și vezi toată fala cea vestită a poeziei franceze, că circulă de la un cort la altul, de la o editură la alta, mai schimbă o carte, mai dă niște autografe și timp de 5 zile se creează o viață plăcută, că nu-ți mai vine să pleci de acolo.

Prin anii 90 s-au cam trezit poeții francez că dacă nu se ocupă ei de soarta lor o să moară. Și au început să organizeze festivaluri, iar statul francez pompează bani extraordinar de mulți în cultură și în fenomenul cultural francofon în primul și în primul rând.”

”Noaptea Muzeelor la Sate”, o premieră europeană și națională

Rețeaua Națională a Muzeelor din România anunță organizarea în premieră a evenimentului ”Noaptea Muzeelor la Sate”, o adevărată nocturnă muzeală care activează și prezintă în exclusivitate potențialul patrimoniului cultural din spațiul rural românesc. Unică în Europa, această nouă marcă culturală derivată din evenimentul european Noaptea Muzeelor se va desfășura în data 2 septembrie 2023. Ea va propune publicului activări culturale și programe educative în diverse spații cu valoare istorică și de patrimoniu, din satele și comunele României. Entitățile care doresc să participe pot solicita fișa de înscriere printr-un mesaj expediat la adresa de email noaptea_muzeelor@yahoo.com. Perioada de înscrieri este 22 iunie – 25 iulie 2023. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

”Turneul Flautul Fermecat” continuă în iulie în aer liber la Bucureşti şi la Alba Iulia

Turneul Național ”Flautul Fermecat”, ediția a XII-a, continuă în luna iulie 2023 cu două evenimente în aer liber, pe 2 iulie, ora 20.30, la Grădina cu Filme (Piața Alexandru Lahovari nr. 7), Bucureşti şi pe 15 iulie, ora 18, în Palatul Principilor – Curtea interioară din Alba Iulia, în cadrul Festivalului „Sărbătoarea muzicii”. Flautistul Ion Bogdan Ștefănescu și acordeonistul Fernando Mihalache vor susține concerte în formulă de duo la Bucureşti (2 iulie) şi în formulă de cvartet, alături de Ionuţ Baranga – contrabas şi Petru Ioan Riti – percuţie la Alba Iulia (15 iulie). AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

Iulian Tănase la Vin, Intimitate, Poezie: ”Subiectele pe care le stăpânim sunt experiențele pe care le-am trăit”

Iulian Tănase: ”Așadar, asta e Dumneziac, o carte scrisă în 2018, într-un moment în care mi s-a făcut doar de poezie. Adică pur și simplu mi-am dat seama că mi-e dor de poezie, că nu mai scrisesem de foarte mult timp și nu eram deloc inspirat. Și în general, subiectele pe care le stăpânim sunt experiențele pe care le-am trăit și am zis ok, aș putea să fac o listă cu cele mai importante lucruri pe care le-am trăit, experiențe inubliabile, pe care n-am putut să le uit, cu care în general mergem la terapie. La terapie mergi cu niște subiecte dificile, adică nu mergi ca să-ți rezolvi relația cu un verișor sau cu administratorul blocului, că îți bate obrazul că ai restanțe la întreținere, mergi cu chestii dificile și chestiile dificile în general pornesc din copilărie și viața are grijă să se acumuleze experiență cu potențial de traumă ș.a.m.d.”

Premiile FICȚIUNEA

Asociația Creatorilor de Ficțiune (ACF) & revista Ficțiunea OPTm promovează forme hibride ale artei, considerând că limbajele creatorilor se află în armonie, iar granițele tradiționale au intrat de multă vreme într-un proces de dizolvare. Tocmai de aceea, Premiile FICȚIUNEA, ajunse la a II-a ediție, își propun să recompenseze artiști valoroși din varii domenii, pentru detalii, pentru noutăți excepționale, pentru realizări care fac parte din marea schimbare pe care o parcurgem. Propunerile vin de la filialele ACF și de la colaboratorii revistei Ficțiunea OPTm. Nu se ține cont de notorietatea sau de vizibilitatea artistului, ci de calitățile creației. Fiecare premiu este acordat de un singur membru al juriului, prin puterea argumentului public. ACF & revista Ficțiunea OPTm vor acorda anul acesta 6 premii, respectiv, pentru stil, operă-manifest, fictiune psihologică, personaj, final și fictiune de popularitate. De asemenea, există un premiu special, al revistei Ficțiunea OPTm. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

Rozana Mihalache citește la V.I.P. – Vin. Intimitate.Poezie, în cadrul UNDERCLOUD 1(6)

Vineri, 23 iunie 2023, la Black Habit (Calea Griviței nr.77), de la ora 20.00, Rozana Mihalache citește la V.I.P. – Vin. Intimitate. Poezie, în cadrul celei de-a XVI-a ediții a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD. UNDERCLOUD 1(6) se desfășoară între 19-25 iunie 2023 pe Calea Griviței, în 7 spații creative și culturale, plus trotuarele dintre UNArte și MNLR (Muzeul Național al Literaturii Române din București). Pentru ediția a XVI-a UNDERCLOUD, Rozana Mihalache a făcut un exercițiu de întoarcere în timp: ”Un balon care se plimbă pe deasupra lumii și numai eu îl văd și numai dorul îl cheamă uneori. Stângaci - și nu de fiecare dată - se apropie și mă lasă să-l mângâi ca pe un glob de cristal. Mă văd la 16 ani. Făceam naveta la liceu, mă îmbrăcam prost, mă machiam prost, mă încălțam și mai prost și nu posedam de nici unele. Aveam o colegă care mirosea a Chanel. Mi-ar fi plăcut și mie un Coco Mademoiselle. Și mai era Theo. Noi ne iubeam. Ne iubeam pentru că semănam în eforturile noastre de a ne deghiza tristețea în exuberanță. Voiam să fim plăcuți, voiam să știe lumea cât de talentați eram, voiam să ne trezim prinți și să nu recunoaștem că am fost vreodată cerșetori. Theodor era de condiție mai bună decât mine. Însă tristețea, melancolia și neiubirea n-au avut niciodată monedă de schimb sau cântar care să le supraviețuiască. Theo mi l-a prezentat pe Leonard Cohen. Prietenia noastră a început de la o palmă. O fată în minijupe și un băiat cu acnee. Băiatul îi făcuse cadou mamei lui o carte a lui Leonard Cohen. Mama nu a fost impresionată. Cartea a ajuns la mine. Și fix așa a început un capitol sublim al existenței mele. Între timp Theo și-a luat zborul din lumea asta și pe el nici măcar dorul nu mi-l mai poate apropia. Decât uneori și dacă mă străduiesc foarte mult. Căci dorul poate fi și insuportabil în ușurătatea lui. Dau drumul balonului. Du-te și nu lăsa pe nimeni să te abată din drum. Sunt și-așa suficient de fragilă.”, a scris Rozana Mihalache.

Cristian Tiberiu Popescu a primit Premiul „România și valorile ei”

Miercuri, 21 iunie 2023, a avut loc lansarea oficială a platformei-program ”România și valorile ei” – Trecut-Prezent-Viitor, într-un eveniment prezentat de jurnalistul și realizatorul de programe TV Cristian Brancu. Cuvântul de deschidere a fost susținut de DHC Dr. ing. MSc. MBA Laurențiu Pavelescu, președinte al Asociației „Cercul de la București”– gazda evenimentului. TRECUT: Acordarea unei medalii și plachete omagiale părintelui mondial al astronauticii, acad. dr. ing. Hermann Oberth (care s-a născut și a trăit primii 42 de ani de viață la Sibiu) – cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la publicarea la Sibiu a lucrării de pionierat Racheta în spațiul interplanetar. Alocuțiune susținută de primul cosmonaut român, dr. ing. Dumitru Prunariu, Membru de Onoare al Academiei Române. PREZENT: Acordarea premiului „România și valorile ei” prof. univ. dr. Cristian Tiberiu Popescu pentru întreaga carieră și pentru contribuția științific-culturală adusă României. Lansarea volumului „Hiram și frații lui sau de ce a fost inventată masoneria”. Laudatio și recenzare susținută de prof. univ. dr. Sorin Damean, Decan al Facultății de Istorie din cadrul Universității Craiova. VIITOR: Acordarea „Premiului de excelență” absolventului șef de promoție al Facultății de Căi Ferate, Drumuri și Poduri din cadrul Universității Tehnice de Construcții din București – Popescu N.D. Andrei, promoția 2019-2023. Laudatio susținută de prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Văcăreanu, rectorul Universității Tehnice de Construcții din București.

Podcastul lui Damian Drăghici – LIVE pe 6 iulie la Ateneul Român

Damian Drăghici vă invită joi, 6 iulie 2023 la Ateneul Român la un eveniment de excepție. Maestrul muzicii și al cuvintelor frumoase, artistul Damian Drăghici va pune în scenă prima ediție live a celebrului său podcast. O ediție cu totul specială în care îi va avea alături pe: Prof. Dr. Dumitru Constantin Dulcan, jurnalistul Oreste Teodorescu, Adrian Cranta, psiholog si medic și Anca Maftei, psihoterapeut, expert în mindfulness și meditație. Toți cei prezenți se vor putea bucura de muzica clasică, de acordurile Orchestrei Simfonice din Bucuresti, alaturi de dirijorul Andrei Tudor și, desigur, de muzica inegalabilului Damian Drăghici. Prima ediție live a podcastului va aduce în atenția publicului spectator, discuții libere din zona dezvoltării personale și emoționale, dialoguri unice și pline de informații prețioase de la cei mai renumiți specialiști, totul sub bagheta magică a lui Damian Drăghici.

Noutati