Între 27 și 30 iulie 2023 Râmnicu Vâlcea prinde culoare. Cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Ariel Vâlcea Fest transformă orașul într-un centru performativ care adună trupe de teatru, regizori și actori veniți din toate colțurile țării dar și din afara României. În cele 4 zile ale evenimentului, spectatorii vor putea urmări reprezentații de teatru live, spectacole în aer liber, spectacole pentru copii, parade stradale și multe altele. Festivalul include o selecție diversă de producții teatrale, atât clasice, cât și contemporane.
Festivalul Ariel Vâlcea Fest, organizat de Teatrul Municipal „Ariel” în parteneriat cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, joacă un rol important în promovarea dialogului cultural și în crearea de legături între artiștii locali, cei din restul țării și internaționali. Este un eveniment vibrant și captivant care celebrează arta teatrală într-o manieră interactivă și diversă și, totodată, un loc unde pasionații de teatru, artiștii și comunitatea se întâlnesc pentru a se bucura de atmosfera minunată a teatrului.
Editura Humanitas vă invită joi, 13 iulie 2023, de la ora 19.00, în Librăria Humanitas de la Cișmigiu să urmăriți un dialog pe care Adriana Jderu îl va purta cu Florin Iaru despre volumul de debut „Spații mici”, publicat recent în colecția 821.135.1 – Scriitori români contemporani.
„Lumea clădită de Adriana Jderu, povestire cu povestire, este plină de adevăruri dureroase, de pasiune, fără sentimentalisme ieftine, așa cum îi stă bine unei cărți care ne spune multe despre viața noastră. Nu cred că o carte ne poate salva viața, dar cu siguranță ne-o poate înfrumuseța, ne-o poate face suportabilă. Așa este și cartea Adrianei Jderu. O scriitoare care dă calitate literaturii române.“ — MARIN MĂLAICU-HONDRARI
Între 4 și 7 iulie 2023, Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova a fost gazda celei de-a V-a ediții a Festivalului Tinerilor Regizori Theater Networking Talents (TNT), un eveniment teatral coordonat de regizorul Bobi Pricop, dedicat artiștilor aflați la debut.
Ediția din acest an a fost axată pe spectacolele de licență/master montate de 6 regizoare din România și Polonia, care au absolvit în promoția 2023: Aleksandra Bielewicz (master, Academia Națională de Arta Dramatică din Varșovia, Polonia), Denisa Hălăngău (licență, Facultatea de Teatru și Film, UBB Cluj-Napoca), Dora Dobrovszki (master, Universitatea de Arte Târgu-Mureș), Mara Bugarin (licență, UNATC București), Tania Drăghici (licență, UNATC București) și Teodora Florea (master, UNATC București).
Turneele ”Flautul Fermecat” și ”Pianul călător” ajung pe 15 și pe 16 iulie 2023 în Palatul Principilor – Curtea interioară din Alba Iulia, în cadrul Festivalului ”Sărbătoarea muzicii”. Flautistul Ion Bogdan Ștefănescu și acordeonistul Fernando Mihalache, alături de Ionuţ Baranga – contrabas şi Bogdan Constantin – percuţie vor concerta pe 15 iulie, de la ora 19:30, la o zi după Ziua Națională a Franței, cu un program parcă special ales pentru a aduce la Alba Iulia sound-ul parizian. După spectacolul cu cvartet tipic franțuzesc de pe 15 iulie, cei care vin la Festivalul ”Sărbătoarea muzicii”, îl vor asculta, pe 16 iulie, tot de la ora 19:30, pe pianistul Horia Mihail cu ”Pian Călător 13”. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentelor.
Muzeul Municipiului București și Fundația ACCUMM invită publicul miercuri, 12 iulie 2023, la ora 19.00, la Palatul Suțu (Bd Ion C. Brătianu, nr 2), pentru a participa la aniversarea a 25 de ani de activitate a fundației. Va fi un moment de bilanț și întâlnire cu principalii organizatori și susținători, dar și al „tragerii cortinei de final peste parcursul curajos până la nebunie și frumos până la insuportabil al unei idei care a devenit construcție”, după cum anunță prof. univ. dr. Verona Maier, inima și principalul organizator al Stagiunii muzicale „Iosif Sava” a Fundației ACCUMM la Palatul Suțu.
Săptămâna Comediei, unul dintre cele mai îndrăgite și așteptate evenimente culturale ale Brașovului, și-a derulat ediția aniversară de 10 ani între 3 – 9 iulie 2023 în cele două spații deja cunoscute publicului brașovean, Teatrul Sică Alexandrescu și Cinema Astra, dar și în zona nou-adăugată, Parcul Central Nicolae Titulescu.
Programul festivalului de anul acesta a constat din trei componente distincte: teatru, film și o secțiune de teatru, concerte și spectacole în aer liber pentru toată familia. Secțiunea competițională de teatru a prezentat publicului din Brașov în premieră 6 spectacole venite atât de la teatre de stat, dar și din zona teatrului independent, care au propus umor de bună calitate și adaptări după texte clasice ale căror valoare și mesaj sunt de necontestat.
AgențiadecArte.ro a fost partener media al evenimentului.
Miercuri, 12 iulie 2023, ora 19:00, in str C.A Rosetti, nr 2, București, Ars Mater Gallery în colaborare cu Galeria Galateca vă invită în „Motherverse”. O serie de șapte picturi pe pânză și nouă acuarele prin care artista Sabina Tupan exploreaza maternitatea și politica din jurul unui parinte singur de gen feminin, într-un context autobiografic. Colectia “Motherverse” este compusa din 16 narațiuni individuale care ne dezvaluie o mamă singură aflată în spațiul domestic. Ea este atât creatorul acestor universuri ciudate și variabile, cu nuanțele lor ritualice, cât și subiectul/obiectul lor. Acest metavers nou creat este guvernat de personaje naive umane și non-umane. Ele coboară din ficțiune și mitologie și populează universuri distincte în care treburile casnice sunt impregnate de magie. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.
Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” aniversează astăzi 60 de ani de la prima sa apariție pe scenă: pe 7 iulie 1963, de la ora 11:00, Corul de Cameră Madrigal, fondat și dirijat de Marin Constantin, susținea primul său concert la Teatrul de Stat din Brașov, cu un repertoriu de muzică preclasică. Alături de Corul Madrigal și dirijorul său, s-au aflat la Brașov și Orchestra de Cameră dirijată de Alexandru Șumski, soprana Emilia Petrescu, violonistul Mihai Constantinescu și violoncelistul Radu Aldulescu. Maestrul Marin Constantin spunea la acea vreme: „În noaptea ce a urmat concertului, vă mărturisesc purul adevăr, am trăit sentimentul perspectivei Madrigalului și, într-adevăr, multe dintre visurile acelei binecuvântate nopți au devenit viață.” AgențiadecArte.ro este partener media al Corului Madrigal.
Sâmbătă, 8 iulie 2023, la ora 14.00, publicul este invitat la Librăria din Centru din municipiul Chișinău (bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 126) pentru a discuta romanul „Kaulas”, de Gelu Diaconu. Puternic marcat de romanul legendar al lui Salinger ”De veghe în lanul de secară”, cartea vorbește despre un adolescent gay din România ceaușistă.
Vineri, 7 iulie 2023, de la ora 19:00, la Sala Izvor, Teatrul Bulandra organizează o întâlnire-eveniment cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea marelui artist Liviu Ciulei – personalitate marcantă a teatrului universal și unul dintre creatorii care au definit excelența pe scenele Bulandra, unde a fost director în perioada 1963–1972.
Regizor, actor, arhitect, scenograf, profesor și teoretician teatral, Liviu Ciulei a redefinit peisajul teatral românesc și a scris istorie pe scenele internaționale, iar evenimentul din 7 iulie va celebra extraordinarul impact al creației sale artistice, precum și ceea ce a însemnat și continuă să însemne „școala de teatru” Liviu Ciulei.
Evenimentul va fi moderat de Iuliana Ciugulea, va fi transmis în direct pe TVR Cultural și-i va avea ca invitați speciali pe actorii Mariana Mihuț, Victor Rebengiuc, Marcel Iureș și Virgil Ogășanu.