Pe 8 noiembrie 2012, USL îşi va lansa Programul de guvernare pentru perioada 2012-2016. Dezbateri privind Programul ARD au avut loc chiar zilele acestea, dar un document oficial încă nu a fost lansat. Din păcate, publicul celor două blocuri politice competitioare nu a aflat de niciun rând în care să fie vorba de cultura română, produsele culturale româneşti, strategii sociale pentru creatorii români, elitele româneşti. Semn că între stânga şi dreapta, cultura e tratată politic, legislativ şi guvernamental într-un registru electoral minor, de semnificaţia unui 0,03% din PIB. Circuitul banilor publici pentru creatori tinde spre zero. Dacă PD-L şi acum ARD au defilat cu intelectualii lui Băsescu, unii dintre aceşti intelectuali având vocaţie de manageri culturali, creatori de infrastructură mediatică, editorială şi logistică pentru cei ce sprijină dreapta eşichierului politic, USL a rămas incapabilă să construiască o reţea culturală modernă, de la sistem editorial, reţea de distribuţie a produselor culturale, până la promovarea unor valori incontestabile. O scriu cu regret: USL a pierdut multe puncte electorale în mediul cultural după mişcările pe care le-a făcut cu desfiinţarea TVR Cultural şi numirile la Institutul Cultural Român. Se vede treaba că preşedinţii USL se lasă pe mâna unor consilieri care îşi văd doar de propriile lor interese şi se mai vede treaba că tema culturală şi identitară e pentru preşedinţii USL doar bun prilej de ipoteze! Le pun la îndemâna domnilor Crin Antonescu, Victor Ponta şi Daniel Constantin un program pe care l-am intitulat „Cultură pentru România”, cu speranţa că în al doisprezecelea ceas soarta creatorilor români ar putea să fie subiect public şi electoral!Va paria USL pe Programul CULTURĂ pentru România?
Pe 8 noiembrie 2012, USL îşi va lansa Programul de guvernare pentru perioada 2012-2016. Dezbateri privind Programul ARD au avut loc chiar zilele acestea, dar un document oficial încă nu a fost lansat. Din păcate, publicul celor două blocuri politice competitioare nu a aflat de niciun rând în care să fie vorba de cultura română, produsele culturale româneşti, strategii sociale pentru creatorii români, elitele româneşti. Semn că între stânga şi dreapta, cultura e tratată politic, legislativ şi guvernamental într-un registru electoral minor, de semnificaţia unui 0,03% din PIB. Circuitul banilor publici pentru creatori tinde spre zero. Dacă PD-L şi acum ARD au defilat cu intelectualii lui Băsescu, unii dintre aceşti intelectuali având vocaţie de manageri culturali, creatori de infrastructură mediatică, editorială şi logistică pentru cei ce sprijină dreapta eşichierului politic, USL a rămas incapabilă să construiască o reţea culturală modernă, de la sistem editorial, reţea de distribuţie a produselor culturale, până la promovarea unor valori incontestabile. O scriu cu regret: USL a pierdut multe puncte electorale în mediul cultural după mişcările pe care le-a făcut cu desfiinţarea TVR Cultural şi numirile la Institutul Cultural Român. Se vede treaba că preşedinţii USL se lasă pe mâna unor consilieri care îşi văd doar de propriile lor interese şi se mai vede treaba că tema culturală şi identitară e pentru preşedinţii USL doar bun prilej de ipoteze! Le pun la îndemâna domnilor Crin Antonescu, Victor Ponta şi Daniel Constantin un program pe care l-am intitulat „Cultură pentru România”, cu speranţa că în al doisprezecelea ceas soarta creatorilor români ar putea să fie subiect public şi electoral!LĂSAȚI UN MESAJ
Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro
(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024
De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.
(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023
De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei.
(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022
De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.
(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021
De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021: 30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.
(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020
De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)
(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019
De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.
(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018
În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.
(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017
În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.
(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016
Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.
(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015
Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.



Ma intreb cat de receptivi pot fi „oamenii politici ai zilei” la acest subiect; incerc sa nu ma lamentez si nici sa las scepticismul sa inchida abrupt fraza. Observ de ani de zile cum lista prioritatilor/a constructiei bugetelor/a nevoilor identificate, etc – se termina cu „…si Cultura”. Mai bag de seama cum acest al doisprezecelea ceas este de fapt a 25-a ora (!) si cum merg lucrurile si asa, cum se reinventeaza roti sparte si cum se estompeaza pana la incetosare totala tot ce parea construit sau construibil, la sfarsitul anilor ’90. Nu invatam din mers, acumulam prea multe ranchiuni si frustrari, s-a prasit veleitarismul si suntem sub domnia imposturii. La noi ideile novatoare si Reforma sunt ca scuipatul pe plita incinsa: sfaraie galagios si apoi coaguleaza ireversibil. Va doresc succes si inspiratie sa gasiti nu atat argumentele cat ACEL cuvant miraculos care sa convinga.