Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău susține prezentarea volumului „Între Orient și Occident. Imaginea Principatelor Române în relatările călătorilor străini (1710-1810)”, al cărui autor este prof. univ. dr. Sorin Șipoș, în prezent director al Școlii Doctorale de Istorie din cadrul Universității din Oradea, și prorector în cadrul aceleiași universități.
Prezentarea volumului va avea loc vineri, 6 noiembrie a.c., la ora 12.00, în Sala cu Coloane de la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”.
Alături de autor, la eveniment vor lua cuvântul:
- Prof. univ. dr. Igor Șarov;
- Prof. univ. dr. Gabriel Moisă;
- Lect. univ. dr. Igor Bercu;
- Monica Babuc, director al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău.
Volumul a fost publicat la Editura Universității din Oradea, Editura Academia Română. Centrul de Studii, Transilvane, Oradea, Cluj-Napoca, 2026. Reprezentarea spațiului românesc ca zonă de „frontieră” între Orient și Occident este profund înrădăcinată în imaginarul naţional. De aici necesitatea de a defini conceptele și metodologia unui studiu imagologic care să pună față în față două lumi – Orientul (care nu începe neapărat dincolo de Urali și de Bosfor) și Occidentul – pentru care lumea românească a secolului al XVIII-lea oferă un cadru particular de întîlnire. Răspunzînd de la început acestor exigențe, Sorin Şipoș a ales calea cea mai judicioasă pentru a propune o analiză novatoare, eliberată de clișeele vehiculate cu prea multă ușurință atît în literatura română, cît și în arii culturale mult mai largi.
Parteneri: Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”.
Contact pentru presă și informații suplimentare: chisinau@icr.ro


