Institutul Francez din România și Editura Trei anunță vizita la București a scriitoarei Nathacha Appanah, autoare de origine mauritiană și una dintre vocile importante ale literaturii franceze contemporane. Laureată a Prix de la langue française pentru întreaga sa operă, Nathacha Appanah vine în România pentru două întâlniri cu publicul bucureștean dedicate celui mai recent roman al său, Cu noaptea în inimă (La Nuit au cœur), distins în 2025 cu trei dintre cele mai importante premii literare din Franța: Prix Femina, Prix Renaudot des Lycéens și Prix Goncourt des Lycéens. În același an, autoarea a fost desemnată și laureată a Premiului Goncourt – Alegerea României și a Republicii Moldova.
Vizita Nathachei Appanah va avea loc joi, 8 octombrie, și vineri, 9 octombrie, în cadrul Saison Goncourt / Sezonul Goncourt, program inițiat de Institutul Francez din România pentru a aduce literatura franceză contemporană mai aproape de cititorii din România și Republica Moldova.
Prima întâlnire cu autoarea va avea loc joi, 8 octombrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr. 38). Nathacha Appanah va dialoga cu scriitoarea și jurnalista Ioana Bâldea Constantinescu, într-o conversație moderată de Magdalena Mărculescu, director editorial al Editurii Trei. Întâlnirea se va desfășura în limba engleză și va fi urmată de o sesiune de autografe.
Vineri, 9 octombrie, de la ora 18.00, Institutul Francez din România, Sala Atrium (Bulevardul Dacia nr. 77), va găzdui masa rotundă „Night at Heart by Nathacha Appanah: understanding the mechanisms of violence against women”. Dezbaterea se va desfășura în limba engleză, în prezența Excelenței Sale, domnul Nicolas Warnery, Ambasadorul Franței în România, și va reuni autoarea și o specialistă în domeniul violenței împotriva femeilor, dr. Andreea Gruev-Vintila, Universitatea Paris-Nanterre. Discuția va fi moderată de jurnalista Ioana Moldoveanu, laureată a Voices of Women Journalism Award.
Ambele întâlniri pornesc de la romanul Cu noaptea în inimă, publicat în România de Editura Trei în colecția Fiction Connection (traducere de Mădălina Ghiu). Cartea abordează violența domestică și femicidul conjugal prin poveștile a trei femei victime ale violenței partenerilor lor. Două dintre ele își pierd viața, în timp ce cea de-a treia reușește să scape și transformă experiența într-o carte aflată la granița dintre mărturia autobiografică și anchetă. Nathacha Appanah urmărește mecanismele controlului coercitiv și felul în care violența se instalează într-o relație, punând în același timp sub semnul întrebării reacția instituțiilor în fața unor situații în care semnele abuzului sunt adesea ignorate.
Romanul a fost primit cu elogii de presa franceză. Le Parisien îl descrie drept „un text puternic și magistral despre dominație și femicid”, iar Elle îl consideră „o carte violentă, splendidă, necesară”. Livres Hebdo vorbește despre „o reflecție dureroasă asupra violenței împotriva femeilor”, în timp ce Lire Magazine remarcă „proza unei mari romanciere în slujba unei cauze a vremurilor noastre”. L’Obs descrie volumul drept „o carte zdrobitoare, de o forță literară impresionantă”, iar HuffPost îl numește „o mărturie rară și convingătoare”.
Nathacha Appanah s-a născut în 1973 în Mauritius, într-o familie de origine indiană. După ce a studiat jurnalismul în Franța, și-a început cariera în presa scrisă din Mauritius, apoi s-a mutat în Franța, unde a colaborat cu publicații și instituții media precum Géo Magazine, Air France Magazine și France Culture. A debutat în literatură în 2003 cu romanul Les Rochers de Poudre d’Or, urmat de Blue Bay Palace, La Noce d’Anna, Le Dernier Frère și Tropique de la violence. Romanele sale au fost recompensate cu numeroase premii literare și traduse în mai multe limbi. Pentru întreaga sa operă, autoarea a primit Prix de la langue française.
Evenimentele dedicate Nathachei Appanah fac parte din Saison Goncourt / Sezonul Goncourt, un proiect anual desfășurat pe parcursul a trei luni, care își propune să apropie literatura franceză contemporană de publicul din România și Republica Moldova. Programul reunește scriitori francezi, cititori și un juriu format din studenți de la șapte universități din cele două țări, în cadrul programului Goncourt – Alegerea României și a Republicii Moldova. După inaugurarea sezonului prin vizita scriitorului Kamel Daoud, întâlnirea cu Nathacha Appanah continuă acest dialog dedicat literaturii franceze contemporane și temelor esențiale pe care aceasta le aduce în spațiul public.
Accesul la ambele evenimente este liber, în limita locurilor disponibile.
Acest proiect este organizat cu susținerea Arta Grafică.


