Aceleași cuvinte, zece texte și zece feluri diferite de a construi literatură. Cea de-a patra întâlnire online din cadrul proiectului „Mentorat pentru lectură – Rețeaua profesorilor și liceenilor creativi”, desfășurată joi, 24 septembrie 2026, i-a adus din nou față în față pe scriitorii Dan Mircea Cipariu și Florin Iaru cu profesoarele invitate în proiect. De această dată, atelierul a pornit de la textele scrise după o temă aparent simplă: integrarea într-un text poetic a acelorași cuvinte alese, la o repede ochire, chiar de cele 10 profesoare de lima și literatura română – “piatră”, “tirbușon”, “bonsai”, “Toscana”, “vilă”, “crizanteme”, “molie”, “rugină”, “baston”, “poartă”, “telefon”, “cafea”, “copil”, “căprioară”, “tatuaj”, “buric”, “dulap”, “pieton”.
Exercițiul arată, poate mai limpede decât o discuție teoretică despre stil, cât de diferit poate lucra fiecare autor cu exact același material verbal: de la melancolie la ironie, de la absurd la narațiune, de la imagine concentrată la parodie. În fond, după cum observa Florin Iaru, fiecare participant aduce în text propria personalitate.
„Niciun soi de înșirare de cuvinte nu are sens dacă noi, oamenii, nu le dăm o semnificație. Mintea noastră, cum bine știți, are un tip de oroare de vid. Oamenii vor să dea semnificație tuturor evenimentelor și mai ales tuturor cuvintelor. (…) Odată ce le punem în propoziție, ele încep să aibă un sens pe care îl acordăm noi și, în funcție de sensul pe care noi îl acordăm cuvintelor pe care le-am ales, începem să și construim în jurul lor”, a explicat Florin Iaru.
Și tocmai aici devine vizibilă miza exercițiului: aceleași „materiale” produc texte complet diferite.
„Observăm că fiecare dintre cei care participă aici gândește și acționează și scrie într-un mod anume, folosind aceleași materiale. De aici vine și ceea ce denumim în mod generic talent sau îndemânare, sau pricepere, sau știință literară, sau pasiune. Fiecare a venit cu o personalitate absolut diferită de a celorlalți. Deci aici am putut vedea și un tip de melancolie, și un tip de ironie, și un tip de detașare, și un tip de absurd, și un tip de joacă. Fiecare dintre domniile voastre joacă literatura într-un alt mod.”, a spus Florin Iaru.
„Să evităm retorica, să evităm explicațiile”
Analiza textelor a început cu „Certitudini”, de Anca Alexandru. Dan Mircea Cipariu a remarcat capacitatea autoarei de a concentra aproape toate cuvintele impuse în numai câteva versuri, dar discuția s-a mutat repede spre una dintre temele recurente ale acestor întâlniri: eliminarea explicației și a clișeului.
„Aș vrea să spun o chestiune generală, valabilă în poezie și în proză: să evităm retorica, să evităm explicațiile”, a spus Dan Mircea Cipariu, comparând apoi lucrul pe text cu montajul cinematografic: „Gândiți-vă că noi suntem acum în situația unui monteur de film care trebuie să aleagă din milioane de cadre cele mai expresive și cele mai importante cadre, astfel încât să iasă un film coerent.”
Din dialogul asupra poemului s-a desprins și o observație importantă a lui Florin Iaru despre libertatea care vine după însușirea regulilor:
„Scrisul este o meserie, este o meserie cu foarte multe specializări și cu foarte multe direcții și, uneori, după ce ai deprins un tip de corectitudine, trebuie să ieși din ea și să calci un pic această corectitudine ca să obții o surpriză.”
Aceleași cuvinte, alte lumi
„Fără baston”, textul Ancăi Boldea-Pînzariu, a fost remarcat de Dan Mircea Cipariu pentru coerența construcției și pentru metafora centrală dusă până la capăt: „Sub reflector, cuvintele sunt ca niște molii”. În analiza lui, tocmai întâlnirea dintre cuvinte care în realitatea imediată nu ar avea de ce să stea împreună poate produce imaginea poetică.
„Cineva cârcotaș ar spune: bine, crizantemele nu au spini. Dar mie tocmai asta mi-a plăcut (…) «crizantemă» cu «spin» și a ieșit «crizantemă-spin», care este o metaforă și o altă construcție”, a explicat Dan Mircea Cipariu.
În textul „Alterități”, al Ileanei-Dorica Boltașu, cei doi mentori au descoperit una dintre construcțiile puternice ale serii: povestea unei „fete bătrâne” care nu și-a părăsit niciodată satul. Dan Mircea Cipariu a remarcat „masca lirică puternică”, felul în care au fost integrate cuvintele impuse și trecerea de la persoana a treia la persoana întâi.
Florin Iaru a dus lectura într-o zonă personală:
„Mie mi-a plăcut foarte mult pentru că, într-un fel sau altul, mi-a adus aminte de bunica mea. Adică parcă i-aș vedea destinul. Sigur, bunica mea n-a fost o fată bătrână care a rămas în satul ei, că altfel nu putea să fie bunica mea, evident, dar ea nu și-a trăit niciodată viața ei. Mi-a plăcut mult.”
„Una este când ți-o scrii pentru tine și alta este când scrii pentru celălalt”
La „Meditație”, textul Ecaterinei Donea, analiza a devenit aproape o demonstrație practică de rescriere. Dan Mircea Cipariu a identificat două imagini puternice, dar a atras atenția asupra acumulării de abstracțiuni, adjective și construcții explicative. Florin Iaru a intervenit direct asupra textului, simplificându-l și încercând să păstreze tocmai sentimentul care îi dădea substanță.
De aici, discuția s-a mutat către una dintre problemele esențiale ale scrisului: distanța dintre ceea ce simte autorul și ceea ce reușește textul să provoace cititorului.
„Una este când ți-o scrii pentru tine și alta este când scrii pentru celălalt. Când spui toate cuvintele, ai în cap toate imaginile care îți acordă acel tremur interior, acea strângere de inimă interioară. În clipa în care e transmis, de fapt tu nu transmiți ideile pe care le ai în cap, ci sentimentul, iar sentimentul nu poate fi primit decât în măsura în care cuvintele creează în mintea celui care citește aceeași senzație. Problema este că tu, cel care gândești, gândești într-un fel, dar senzația pe care o transmiți trebuie să fie aceeași. Ideile nu vor fi niciodată aceleași.”
Iar selecția devine esențială: nu fiecare obiect și nu fiecare imagine dintr-un poem trebuie încărcate cu aceeași greutate.
„Fiecare obiect are atribuirea. Atenție, nu toate obiectele sunt la fel de interesante. Unele sunt mai strălucitoare, mai importante decât altele. Alea sunt cele asupra cărora te concentrezi, pe celelalte le lași. Trebuie să fie o inegalitate a valorii centrilor poetici”, a completat Florin Iaru.
Toscana făcută din căderi
„Cădere”, de Lavinia Dumitrescu, a schimbat registrul întâlnirii. Dan Mircea Cipariu a numit textul „cea mai bună construcție narativă” dintre poemele discutate: o hartă personală a Toscanei construită din căderi, autoironie, trimiteri culturale și biografie.
„Toscana este o geografie subiectivă a poemului și fiecare oraș este pus în contrapunct și, bineînțeles, având și o conotație biografică. Mi-a plăcut «Meduza mă privea goală de la fereastră». E o imagine puternică și sigur că îmi aduce aminte de Meduza lui Caravaggio din Muzeul Uffizi. Ea își asumă scrierea și ca pe o obligație, dar și ca pe un exercițiu intelectual. Și face din acest exercițiu intelectual ori un intertext ludic, ori o joacă superioară.”
Sugestia mentorului a fost, de această dată, una tehnică și ușor de testat: rescrierea poemului la timpul prezent, pentru a vedea câtă energie poate câștiga textul prin simpla modificare a perspectivei temporale. „Fiecare, până la urmă, hotărăște ce dorește cu propriul său text. Noi încercăm aici”, a precizat Dan Mircea Cipariu.
De la Caragiale la Sorescu
Cu „Piatră, hârtie, foarfecă”, de Diana Alina Ene, atelierul a intrat în registrul satiric. Dan Mircea Cipariu a remarcat „vocea vie” și „urechea” pentru replică, iar Florin Iaru a asociat procedeul acumulării de termeni și de voci cu lumea construită de Caragiale.
Ironia ajunge până la finalul deliberat banal – „Ce toamnă frumoasă avem!” –, în spatele căruia autoarea a mărturisit că se afla și o trimitere la Sorescu și la „Iona”. Pentru cei doi mentori, tocmai suprapunerea dintre joc, referință culturală și autoironie dădea energie textului.
„Cititorul n-are nevoie de indicații speciale de lectură”
„Inventar”, de Cristina Issa, a prilejuit una dintre cele mai consistente discuții ale serii. Dan Mircea Cipariu l-a considerat „cel mai controlat stilistic text”, construit într-un ton deliberat plat, în care obiectele impuse nu mai par selectate pentru exercițiu, ci pur și simplu găsite în lumea poemului.
Florin Iaru a remarcat succesiunea: „Molia mănâncă haina, timpul mănâncă molia, iar eu stau acolo ca ultima verigă a lanțului”, pentru ca apoi să vorbească despre o calitate mai greu de măsurat a poeziei: capacitatea ei de a rămâne în memorie.
„Dacă începi să vizualizezi spațiul, atunci, într-un fel, poezia îți devine a ta și ți-o poți aminti. Există un secret al poeziei, și anume cel care e din vechime, mnemotehnic. O poezie pe care n-o ții minte încetează să fie poezie pentru tine. Poți să spui: «Mamă, ce frumoase poezii am citit!». Despre ce era? Nu știi să spui. Nu-ți aduci aminte. Dacă, încetul cu încetul, încerci să stabilești sau să-ți aduci aminte fragmente din textul respectiv, înseamnă că ea deja e fixată în memorie. Și în felul acesta poezia merge odată cu tine mai departe.”
De aici, Florin Iaru a ajuns la ceea ce a numit „sindromul neîncrederii în cititor”: tentația autorului de a explica emoția în loc să construiască situația, imaginea sau obiectul din care cititorul să o descopere singur.
„Toată lumea are impresia că cititorul e un prost, că cititorul, dacă nu indici ceva anume, e prea tâmpit să înțeleagă. Vreau să vă spun un secret: cei care citesc poezie sunt oameni mai înțelepți decât credem noi, mai inteligenți, tocmai pentru că citesc poezie, deci n-au nevoie de indicații speciale de lectură. Nu e nevoie de indicații suplimentare. Ăsta e un sindrom al neîncrederii în cititor. Și atunci trebuie să indici: uite, aici e melancolia, aici e disperarea, aici e bătrânețea, aici e dezamăgirea, aici e lipsa de speranță. Și, în felul ăsta, practic, nu-i mai lași cititorului niciun spațiu în care să respire și mintea lui să refacă cărămizile pierdute.”
Când un poem încearcă să spună prea multe
Textul Danielei-Maria Varvara a adus o altă problemă de atelier: nu lipsa imaginilor, ci abundența lor. Dan Mircea Cipariu a remarcat metafora „trupului ca un dop de plută în care sapă tirbușonul pentru ca licoarea vieții să fie băută de alții”, dar Florin Iaru a atras atenția asupra riscului ca un poem să urmărească simultan prea multe direcții.
„Impresia pe care o am este că ea a încercat să spună mai mult. În general, un poem se rezumă la o idee, la o senzație. Dacă este o multitudine de senzații, ele se canibalizează între ele.”
Dan Mircea Cipariu a văzut însă chiar în această abundență materia unor texte viitoare: „Sunt mai multe planuri. Dar ele, planurile alea, de fapt, dacă ar fi extrase de acolo, ar ieși alte poeme foarte bune.”
Au urmat balada parodică a Cristinei Vasile și poemul Marinelei Oprea, acesta din urmă asumat explicit de autoare drept „o ironie de la un capăt la altul”. Discuția a revenit la dozaj: prea mult poate sufoca textul, dar prea puțin poate împiedica apariția unei lumi.
„E paradoxul ăsta: când e prea mult, e prea mult. Și când e prea puțin, e prea puțin. Trebuie ca să creezi o senzație. Am nevoie de un pic mai multe lucruri și obiecte și întâmplări”, a spus Florin Iaru.
Un copil vede ceea ce nu înțelege
După cele zece texte, atelierul s-a încheiat cu o nouă temă, de data aceasta de proză: o povestire de aproximativ o filă – o filă și jumătate, spusă din punctul de vedere al unui copil aflat într-o împrejurare pe care nu o înțelege pe deplin.
Exercițiul mută centrul de greutate de la stil la perspectivă și, mai ales, la distanța dintre autor și narator.
„Foarte mulți dintre scriitorii debutanți sau profesioniști nu au această capacitate de a face o distanță între ei, ca autor, și cel care spune povestea. În clipa în care veți încerca să faceți un exercițiu prin care să priviți lumea, o întâmplare în familie, la școală, la cabinetul medical, la o nuntă, la o reuniune de familie în care participă copiii… Oamenii maturi vorbesc uneori în doi peri și au niște relații între ei pe care un copil nu le înțelege, dar, descriindu-le, cititorul le înțelege.Este joaca dintre autor și narator. Și cine stăpânește distanța dintre cele două entități înțelege mult mai ușor ce poate povesti, ce trebuie să ascundă și ce trebuie să înfățișeze și, mai ales, cum să înfățișeze”, a explicat Florin Iaru.
Ca repere de lectură, Iaru a invocat „Homo faber”, de Max Frisch, și „Flori pentru Algernon”, de Daniel Keyes, carte construită prin rapoartele lui Charlie Gordon, a cărui voce și scriere se modifică odată cu personajul.
Întâlnirea din 24 septembrie a făcut astfel trecerea de la cuvântul impus la libertatea autorului și, mai departe, de la ceea ce autorul știe la ceea ce naratorul are voie să știe. Zece texte pornite din același vocabular au devenit zece demonstrații că literatura nu stă în cuvintele pe care le primești, ci în relațiile pe care reușești să le creezi între ele.
Tudor VOICU
Proiectul „MENTORAT PENTRU LECTURĂ – Rețeaua profesorilor și liceenilor creativi / reteauacreativa.ro”, organizat de Asociația OPERA SCRISĂ.RO și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, a început, luni, 14 septembrie 2026, cu prima întâlnire online din programul de formare. Proiectul se desfășoară în perioada 1 septembrie – 30 noiembrie 2026, în București și în județul Constanța, și reunește 10 profesoare de limba și literatura română, care vor lucra cu aproximativ 200 de adolescenți. Mentorii programului de formare sunt scriitorii Dan Mircea Cipariu și Florin Iaru.
Cele zece profesoare din rețeaua creativă sunt, din București, dr. Ileana-Dorica Boltașu (Colegiul Național „Iulia Hasdeu”), dr. Cristina Issa (Colegiul Național „Constantin Brâncoveanu”), dr. Lavinia Dumitrescu (Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”), dr. Anca Boldea-Pînzariu (Colegiul Economic „Costin C. Kirițescu”) și dr. Diana Alina Ene (Liceul Teoretic Bilingv „Miguel de Cervantes”), iar din județul Constanța, dr. Daniela-Maria Varvara (Școala Generală „Gheorghe Lazăr”, Corbu), Marinela Oprea (Liceul Teoretic „George Călinescu”, Constanța), Cristina Vasile (Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu”, Năvodari), Ecaterina Donea (Liceul Tehnologic Cogealac) și Anca Alexandru (Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”).
Proiectul se derulează în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București și cu Muzeul de Artă Constanța, unde va avea loc și sesiunea-pilot „Ekphrasis dobrogean”, susținută de Dan Mircea Cipariu, Ana Daniela Sultana și Mihai Zgondoiu. Parteneri media: Radio România Cultural și AgențiadeCarte.ro. Programul complet, textele profesoarelor și, din 9 noiembrie 2026, textele premiate la concursul național pot fi urmărite pe reteauacreativa.ro.
Ediția I cuprinde 8 ateliere de formare a profesoarelor (80 de ore), 30 de ateliere de scriere creativă în licee, 4 lecturi publice – cu Daniela Varvara, Ana Maria Sandu, Vasile Ernu și Cosmin Perța –, un concurs național de creație literară cu premii în valoare totală de 10.000 de lei, jurizat de Cătălina Bălan, Bogdan Ghiu și Andrei Novac, și două Gale: pe 12 noiembrie 2026, în Sala Mare a Muzeului de Artă Constanța, și pe 19 noiembrie 2026, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din București, ambele cu un concert Mike Godoroja & Blue Spirit.
Proiect cultural „MENTORAT PENTRU LECTURĂ – Rețeaua profesorilor și liceenilor creativi / reteauacreativa.ro” este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
