O pernă care cunoaște insomniile stăpânei, un cuptor cu microunde care se supraîncălzește, o șosetă trădată cu propria clonă, o pastilă care intră în competiție cu un descântec și o litieră geloasă. Sunt câteva dintre personajele neobișnuite care au populat cea de-a treia întâlnire online a proiectului „Mentorat pentru lectură – Rețeaua profesorilor și liceenilor creativi”, desfășurată luni, 21 septembrie 2026. Sub îndrumarea scriitorilor Florin Iaru și Dan Mircea Cipariu, cele zece profesoare de limba și literatura română din București și județul Constanța au trecut de la exercițiile de scriere creativă la discutarea propriilor texte, descoperind că un obiect banal poate deveni protagonistul unei povești despre oameni, iar o temă de atelier poate fi începutul unei proze publicabile.
Temele dintre care profesoarele au avut de ales au fost, de această dată, povestirea din perspectiva unui obiect din casă și descrierea unei reuniuni de la care lipsește tocmai sărbătoritul. Rezultatul a fost o colecție de texte cu umor, ironie, sensibilitate și răsturnări de situație, în care exercițiul literar a început să capete, pentru unele participante, dimensiunile unei posibile experiențe de autor.
„Cred că avem un mare noroc, Florin Iaru. Avem noroc, să spun de ce. Pentru că toate cele zece profesoare nu numai că sunt foarte bune profesoare, dar au și talent la literatură”, a spus Dan Mircea Cipariu.
Florin Iaru a mărturisit că avusese emoții înaintea începerii atelierelor, întrucât experiența sa cu profesorii de limba română îi arătase că talentul pedagogic și talentul literar nu merg întotdeauna împreună. De această dată, însă, exercițiile au adus surprize.
Prima povestire discutată a fost „Regăsire”, semnată de Anca Alexandru, un dialog între două personaje care se reîntâlnesc după paisprezece ani. Dan Mircea Cipariu a remarcat felul în care povestea se reconstituie numai din replici, fără intervenția unui narator, dar și metafora unei cărți despre imaginarul politic românesc care traversează oceanul, rămâne necitită și se întoarce acasă, asemenea unei relații pierdute.
Discuția a adus în prim-plan două probleme ale scrierii dialogului: folosirea excesivă a punctelor de suspensie și individualizarea vocilor personajelor.
Florin Iaru a explicat că punctele de suspensie nu adaugă automat profunzime unui text și că ezitările unui personaj nu trebuie confundate cu ezitările autorului.
„Adică senzația celui care le scrie că a găsit o găselniță, are o trăsătură de stil, sugerează cititorului mai multe. Problema e că e exact invers. Prea multe denotă, de fapt, pentru cititor faptul că autorul pare să nu știe foarte bine ce scrie. Putem avea un personaj care să încurce lucrurile, să se bâlbâie, să se întrerupă. Dar autorul care îl scrie, nu.”
În ceea ce privește dialogul, mentorul a insistat asupra necesității de a cunoaște personajele înainte de a le pune să vorbească:
„Fiecare scriitor nu începe scrierea dialogului până nu are clar în minte tipul de personaj care vorbește. Fiecare dintre noi avem un alt fel de a vorbi. Eu nu mă pot confunda cu Dan Mircea Cipariu. Și ne știm de o viață. Este evident că el începe cu «O zi fastuoasă» și cu «Nefumător». Eu încep și o iau pe câmpii. Deci, evident, fiecare dintre noi, când vorbește, are un pătrățel, un dreptunghi în care se mișcă și care-l cuprinde.”
Pentru Dan Mircea Cipariu, „Regăsire” are premisele unei povestiri care, printr-o revizuire atentă, ar putea deveni „PA”, după formula folosită odinioară în Cenaclul Săgetătorul: publicabilă și antologabilă.
Povestirea Ilenei-Dorica Boltașu, construită din perspectiva unei perne, a deschis o discuție despre felul în care obiectele pot dezvălui, indirect, intimitatea oamenilor.
Perna își cunoaște stăpâna prin transpirație, păr, insomnii, crize cervicale și muzica religioasă ascultată noaptea. Dan Mircea Cipariu a remarcat discreția acestui portret, expresivitatea detaliilor și umorul unei scene în care apare o rochie. Singura rezervă a vizat absența unui conflict mai puternic, care ar putea transforma textul dintr-o descriere bine stăpânită într-o povestire cu o miză narativă mai mare.
Dorica Boltașu a mărturisit că exercițiile reprezintă pentru ea o experiență nouă: „Eu am avut foarte mari emoții la început, că eu n-am făcut niciodată genul ăsta de exerciții. Mi se pare foarte interesant, foarte ludic și, sincer, la prima temă m-am gândit vreo două zile ce să scriu. M-am chinuit așa și după aceea m-am deschis. La un moment dat, chiar în dimineața aia, am scris efectiv ce mi-a venit. Dar mi se pare foarte provocatoare, foarte, foarte provocatoare. Și mi se pare că deja, doar prin faptul că fac genul ăsta de exerciții, pot să văd mai bine proza și, în același timp, pot să îmi dau seama mai mult de posibilitățile mele.”
Mărturisirea a readus discuția la scopul proiectului: transferarea acestor experiențe către liceeni, pentru care scrisul este adesea asociat cu obligația de a produce un răspuns corect, nu cu libertatea de a descoperi ceva.
„De fapt, ce vrem să facem este să le dați și elevilor această posibilitate de a se juca, de a umbla, pentru că pe mine mă scoate din minți felul formalist în care elevii încearcă să rezolve toate problemele cu fraze gata făcute, cu idei gata luate. Nimic, aproape nimic original. O frică de a descoperi, de a vedea, de a pipăi ceva. Nu e obligatoriu să iasă bine, dar pune mintea în mișcare. Și observ că toată lumea scrie cu plăcere, ceea ce mai bine de atât nici nu cred că se poate”, a explicat Florin Iaru.
Dan Mircea Cipariu a completat că exercițiile au fost gândite astfel încât profesoarele să le poată relua cu proprii elevi, pornind de la lucruri pe care aceștia le cunosc bine: obiecte familiare, situații recognoscibile și personaje ale căror voci pot fi construite credibil.
„Dimineața de plastic”, povestirea Dianei Alina Ene, l-a surprins pe Dan Mircea Cipariu prin ritm, umor și folosirea comică a limbajului tehnic. Personajul principal, un cuptor cu microunde, își descrie propria existență într-un registru în care își fac loc scutul Faraday, tabelul periodic și o enumerare de adjective care însoțește supraîncălzirea aparatului.
„Este o povestire care are ritm, umor, un registru tehnic folosit comic. Eu sunt total atehnic, așa că am admirat o dată în plus faptul că Diana folosește acest registru tehnic și-l folosește într-o manieră comică, de la scutul lui Faraday până la tabelul periodic. Și are acolo o găselniță stilistică excepțională.”
Autoarea a explicat că și-a dorit ca cititorul să creadă inițial că obiectul este un televizor, identitatea cuptorului urmând să fie dezvăluită treptat. Mentorul a apreciat procedeul, atrăgând însă atenția că ambiguitatea trebuie controlată pentru a nu produce confuzie.
Diana Ene a vorbit și despre felul în care lucrează după primirea unei teme. Spre deosebire de colega sa, care avusese nevoie de două zile pentru a găsi ideea potrivită, ea simte nevoia să scrie imediat.
„Nu pot să dorm. Nu pot să cred că îmi flutură prin cap tot felul de chestii și până când nu scriu, nu pot să mai fac nimic altceva. Încerc să mă uit la un film, dar în spatele minții…”
Florin Iaru a observat că tocmai ieșirea din obișnuințele proprii poate produce asemenea descoperiri:
„Fiecare dintre noi are un cadru în care se simte bine. Dacă îl scoți, abia atunci vezi: te simți rău sau te simți la fel de bine, dar puțin mai mult. Orice fel de joacă din asta ne dă idei, mai ales celor care scriu.”
În „Visul unei mături”, Ecaterina Donea a transformat un obiect aruncat și lovit de pereții balconului într-un personaj cu sensibilitate poetică. Scamele roșii, asemănătoare unei inimi, și firele smulse care devin corzi au fost câteva dintre imaginile remarcate de Dan Mircea Cipariu.
Florin Iaru i-a propus autoarei un procedeu narativ: să nu dezvăluie de la început identitatea obiectului.
„Încearcă să ascunzi obiectul la început, să nu ne dăm seama de la bun început cine e obiectul și care e situația lui. Pentru că, dacă eu descopăr de la bun început despre ce e vorba, practic interesul meu scade în intensitate până când dau din nou de un eveniment, un conflict. Pe când, dacă nu știu, voi fi în continuare curios. E ca într-un roman polițist, când îl duci pe cititor pe o pistă greșită, deși îi spui adevărul.”
„Șosete desperecheate”, textul Ancăi Boldea-Pînzariu, a adus în discuție o altă posibilitate a prozei: construirea unei povești despre relații umane prin intermediul unor obiecte aparent lipsite de importanță.
O șosetă este abandonată sub pat, iar locul ei este luat de o clonă de calitate inferioară. Dan Mircea Cipariu a remarcat forța premisei, perspectiva narativă „de la glezne în jos” și posibilitatea de a dezvolta povestirea într-o istorie despre trădare și înlocuire.
Florin Iaru a sugerat că, dincolo de aventura șosetelor, textul ar putea dezvălui cuplul uman din spatele lor.
Discuția despre posibilitatea publicării acestor exerciții a adus și exemple din experiența celor doi scriitori. Florin Iaru a amintit de Anca Vieru, care a debutat cu un volum în care o parte dintre povestiri proveneau din exercițiile realizate la cursurile de scriere creativă, ulterior revizuite. Dan Mircea Cipariu a vorbit despre propria carte pentru copii, „Planeta Puzzle”, în curs de publicare, în care a inclus povestiri pornite din exerciții asemănătoare.
În „Masa”, povestirea Marinelei Oprea, obiectele dintr-o cameră capătă caractere și participă, fiecare în felul său, la istoria unui cuplu. O canapea lăudăroasă, o nouă piesă de mobilier IKEA și un tablou spălăcit construiesc un univers în care schimbările din viața oamenilor sunt privite din mijlocul încăperii.
Dan Mircea Cipariu a apreciat ironia și dramatismul bine dozat al textului, dar a avut o rezervă în privința finalului. Autoarea a explicat că formularea „Eu sunt masa” trebuia să exprime aroganța personajului, care refuză să accepte că este doar o masă oarecare.
Neînțelegerea a devenit prilejul unei lecții despre relația dintre intenția autorului și ceea ce ajunge efectiv la cititor.
„Trebuie să fim noi foarte clari, pentru că noi nu putem să-l sunăm pe autor să-l întrebăm: ce ai vrut să spui?”, a observat Dan Mircea Cipariu.
Florin Iaru a continuat:
„De foarte multe ori, ideile pe care le avem sunt netransmisibile, ne aparțin numai nouă și sunt, de regulă, idei filozofice. Ele trebuie întotdeauna materializate pentru a ajunge la celălalt.”
În „Pastila de cap”, Cristina Issa a construit un conflict comic între o pastilă pentru durerea de cap și un descântec împotriva deochiului. Dan Mircea Cipariu a remarcat replicile personajului, între care „Am un orgoliu chimic” și „Am 40 mg aici”, dar și răsturnarea finală, în care bătrâna ajunge la concluzia că pastila și descântecul merg bine împreună.
O altă povestire care a atras atenția a fost „Litiera pisicii”, semnată de Daniela-Maria Varvara. Textul dezvoltă mai multe fire narative, cu gelozii, rivalități și un comportament pisicesc recognoscibil. Litiera devine, la un moment dat, pat, iar scena orhideei și șantajul pisicii completează povestea.
Dan Mircea Cipariu a întrebat-o pe autoare dacă textul fusese scris special pentru atelier, fiind surprins de construcția sa. Daniela Varvara a explicat că a început să-l scrie în ajunul întâlnirii, după ce lăsase ideea să se formeze în minte.
„Știam ce aveam în minte. Ăsta e un avantaj. Mi-am construit în minte, că așa fac. Las acolo la dospit și apoi, pe ultima sută de metri, scriu, că altfel nici nu-mi vine să scriu.”
Ultimele două texte discutate au pornit de la tema reuniunii fără sărbătorit.
În „Maria Luica”, Cristina Vasile a imaginat o pomană la care persoana presupusă moartă este, de fapt, în viață. Povestirea folosește un obicei popular, pomenirea făcută în timpul vieții, și construiește o răsturnare de situație prin dialoguri cu oralitate autentică și regionalisme atent dozate.
Florin Iaru a remarcat tocmai această măsură a limbajului:
„Uneori, tendința pe care am văzut-o la mulți, când scriu în dialect, este să pună toate cuvintele. În clipa aia ești atent numai la dialect și nu mai ești atent la poveste. Pe când aici sunt numai câteva.”
Cristina Vasile a povestit că expresiile folosite în text îi reveniseră spontan din copilărie, după zeci de ani în care nu le utilizase.
„Cuvintele, mi-am dat seama că în copilăria mea le-am înregistrat, fără să le folosesc vreodată. Ele au stat undeva acolo zeci de ani și acum au venit într-un firesc, gândindu-mă la idee, și au venit fără să stau prea mult.”.
Dan Mircea Cipariu a apreciat detaliile concrete ale povestirii – șorțul, lumânările învelite în ziar, măsurarea coșciugului, mirosul de cozonac – și i-a recomandat autoarei să revizuiască introducerea unui personaj masculin, Vasile, precum și concordanța timpurilor verbale.
Dincolo de observațiile tehnice, profesoara a mărturisit că participarea la atelier îi schimbase raportarea la scris.
„Eu nu am scris niciodată nimic. Poate afișul din spatele domnului Iaru, cu «un loc sigur», m-a făcut să capăt un pic de încredere. Da, și atmosfera de aici, pentru că altfel nu știu dacă aș fi scris vreodată, pentru că am înțeles totalmente greșit ce se va întâmpla la aceste întâlniri.”
Venise pregătită să fie o elevă conștiincioasă, care învață de la scriitori pentru a transmite mai departe ceea ce a învățat. A descoperit însă și plăcerea de a scrie ea însăși.
„A început să îmi placă foarte mult treaba asta”, a spus Cristina Vasile.
„Bunicul”, povestirea Laviniei Dumitrescu, a propus o altă interpretare a absenței. Bunicul se află în sicriu, dar lipsește, într-un sens mai profund, de la propria reuniune, pentru că atenția celor prezenți se îndreaptă către alte întâmplări și amintiri.
Dan Mircea Cipariu a remarcat finalul, în care apar botoșeii cu cap de pirat ai unei verișoare, și i-a sugerat autoarei că tocmai de acolo ar putea începe o altă poveste.
Lavinia Dumitrescu a explicat că intenționase să construiască mai multe voci și mai multe istorii, reunite în jurul parastasului.
Florin Iaru a observat că un asemenea proiect se apropie mai degrabă de o nuvelă, iar Dan Mircea Cipariu a subliniat că textul conține promisiuni narative care merită dezvoltate.
După discutarea povestirilor, una dintre participante s-a întrebat ce obiecte ar fi ales bărbații pentru un asemenea exercițiu.
Florin Iaru a răspuns povestind că scrisese, la rândul său, două texte: unul despre o oliță de noapte care încearcă să evadeze de sub patul unor bătrâni, rușinată de propria condiție, și altul despre o furculiță care asistă la conflictul dintre doi soți în vârstă.
Exemplele au readus discuția la miza exercițiului: obiectul nu este decât un mijloc de a vorbi despre oameni.
„Orice obiect este bun câtă vreme, de fapt, el reflectă umanitatea din jur. Orice obiect este bun pentru că, de fapt, nu obiectul în sine ne interesează, ci felul în care se construiește umanitatea sau umanismul în jurul lui, sau o problemă umană. Și cu asta e simplu ca bună ziua!”, a explicat Florin Iaru.
Dan Mircea Cipariu a revenit asupra obiectivului final al întâlnirilor: pregătirea profesoarelor pentru a organiza, la rândul lor, ateliere de scriere creativă cu liceenii.
„Sunt încântat de faptul că ați scris texte foarte, foarte bune și că există o premisă bună și pentru elevii voștri de a face aceste ateliere cu ei. Asta, de fapt, e ceea ce ne interesează cel mai mult, scopul final.”
Ultima parte a întâlnirii a fost dedicată pregătirii următorului exercițiu. După dialoguri și povestiri din perspectiva obiectelor, profesoarele au primit o provocare poetică inspirată de tehnicile avangardei și de dicteul automat.
Dan Mircea Cipariu a explicat că, în experiența sa de lucru cu liceenii, aceștia tind să aleagă pentru poezie cuvinte pe care le consideră frumoase, dar care duc adesea la imagini previzibile și formule uzate.
„Știm foarte bine din teorie, dar și din practică, că cele mai puternice metafore sunt create din alăturarea a două cuvinte extrem de palpabile, extrem de materiale. Cu cât sunt mai materiale, cu atât posibilitatea de a exprima mai mult este mai mare.”
Mentorul a vorbit și despre două excese frecvente în textele poetice ale începătorilor: acumularea de verbe, care produce un discurs greu de urmărit, și abundența atributelor, care poate încărca inutil imaginea.
Pentru noul exercițiu, fiecare participantă a fost invitată să propună două cuvinte concrete, fără să urmărească o legătură între ele. Au apărut astfel combinații precum „copil” și „dulap”, „telefon” și „piscină”, „poartă” și „ceașcă”, „bonsai” și „foarfecă”, „molie” și „reflector”, „crizantemă” și „rugină”, „căprioară” și „tirbușon”, „piatră” și „cafea”.
La rândul său, Florin Iaru a propus „pieton” și „baston”.
Din cele 22 de cuvinte adunate, profesoarele trebuie să aleagă unsprezece și să scrie un text poetic în care să le integreze. Pot folosi și alte cuvinte, pot opta pentru rimă sau vers alb, însă cele unsprezece cuvinte alese trebuie să se regăsească în text.
„Cu ele și cu altele. Ale voastre. Dar astea unsprezece trebuie să le fixați ca într-un tort”, a explicat Florin Iaru.
Dan Mircea Cipariu le-a atras atenția că versul clasic presupune și respectarea metricii, ceea ce poate îngreuna exercițiul. Alegerea formei a rămas însă la latitudinea fiecărei participante.
Noua temă trebuie trimisă până joi dimineață, înaintea următoarei întâlniri.
„Uite, s-a lăsat o liniște”, a remarcat Dan Mircea Cipariu după prezentarea provocării.
O liniște care, după entuziasmul cu care profesoarele au vorbit despre textele lor, pare să anunțe nu lipsa ideilor, ci începutul unui nou exercițiu de imaginație.
Proiectul „MENTORAT PENTRU LECTURĂ – Rețeaua profesorilor și liceenilor creativi / reteauacreativa.ro”, organizat de Asociația OPERA SCRISĂ.RO și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, a început, luni, 14 septembrie 2026, cu prima întâlnire online din programul de formare. Proiectul se desfășoară în perioada 1 septembrie – 30 noiembrie 2026, în București și în județul Constanța, și reunește 10 profesoare de limba și literatura română, care vor lucra cu aproximativ 200 de adolescenți. Mentorii programului de formare sunt scriitorii Dan Mircea Cipariu și Florin Iaru.
Cele zece profesoare din rețeaua creativă sunt, din București, dr. Ileana-Dorica Boltașu (Colegiul Național „Iulia Hasdeu”), dr. Cristina Issa (Colegiul Național „Constantin Brâncoveanu”), dr. Lavinia Dumitrescu (Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”), dr. Anca Boldea-Pînzariu (Colegiul Economic „Costin C. Kirițescu”) și dr. Diana Alina Ene (Liceul Teoretic Bilingv „Miguel de Cervantes”), iar din județul Constanța, dr. Daniela-Maria Varvara (Școala Generală „Gheorghe Lazăr”, Corbu), Marinela Oprea (Liceul Teoretic „George Călinescu”, Constanța), Cristina Vasile (Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu”, Năvodari), Ecaterina Donea (Liceul Tehnologic Cogealac) și Anca Alexandru (Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”).
Proiectul se derulează în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București și cu Muzeul de Artă Constanța, unde va avea loc și sesiunea-pilot „Ekphrasis dobrogean”, susținută de Dan Mircea Cipariu, Ana Daniela Sultana și Mihai Zgondoiu. Parteneri media: Radio România Cultural și AgențiadeCarte.ro. Programul complet, textele profesoarelor și, din 9 noiembrie 2026, textele premiate la concursul național pot fi urmărite pe reteauacreativa.ro.
Ediția I cuprinde 8 ateliere de formare a profesoarelor (80 de ore), 30 de ateliere de scriere creativă în licee, 4 lecturi publice – cu Daniela Varvara, Ana Maria Sandu, Vasile Ernu și Cosmin Perța –, un concurs național de creație literară cu premii în valoare totală de 10.000 de lei, jurizat de Cătălina Bălan, Bogdan Ghiu și Andrei Novac, și două Gale: pe 12 noiembrie 2026, în Sala Mare a Muzeului de Artă Constanța, și pe 19 noiembrie 2026, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din București, ambele cu un concert Mike Godoroja & Blue Spirit.
Tudor VOICU
Proiect cultural „MENTORAT PENTRU LECTURĂ – Rețeaua profesorilor și liceenilor creativi / reteauacreativa.ro” este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
