Noul roman al scriitoarei Catia Maxim intitulat „Lali Nicolaki, O poveste inspirată de personaje și evenimente reale”, publicat la editura EIKON, în primăvara acestui an, așteptat cu nerăbdare de cititorii fideli și nu numai, confirmă pasiunea și credința cu care autoarea își onorează harul primit.
Al cincilea înscris în spațiul cultural armânesc, romanul tratează aspecte importante din viața aromânului Lali Nikolaki, de la naștere până la vârsta maturității, biografie încadrată în vremelnicia socială, economică, politică, de aproximativ un secol, a unui teritoriu cuprins între Moscopole, respectiv Boboștița de pe Valea Korcana, și București, cu răsfirări până în munții Pindului. Descrieri amănunțite, cinematografice creează starea de spirit definitorie comunității armânești, ambianța citadină cu specific zonal, străzi înguste mărginite de case mândre, din piatră, înconjurate de grădini și ziduri ocrotitoare, interioare, datini și obiceiuri, apoi stăpânii acestor locuri, oameni frumoși cu trăsături dârze, graiul asemănător limbii române, relațiile interumane, comportament, portul popular etc. Intrăm într-o lume acaparatoare, e adevărat, arhaică, al unui alt secol, cu incontestabil farmec. Exprimarea brodată cu figuri de stil, mai ales metafore și adjective, însuflețesc și înfrumusețează măreția, mirajul celor povestite, scrierea într-atât de cizelată, rafinată, încât se metamorfozează într-un adevărat poem simfonic în proză.
Vârsta copilăriei, la modul general, vârsta fericirii necondiționate, relevată în roman, apoi, cea a adolescenței cu primii fiori ai iubirii, a tinereții cu entuziasmul muncii neprecupețite, urmând cea a maturității depline, disciplinată de experiențele tristeții, ale resemnării, ori a împlinirilor profesionale însoțesc, de-a lungul paginilor parcurse, cititorul avid de cunoaștere a unei lumi care a fost. Din Moscopole până în Munții Pindului se regăsesc urmele pașilor armânești, grăbiți, alungați din arealul străbun, încă încrezători în steaua lor, căutând locul statorniciei. Până la urmă rămâne totuși un mister cum de au reușit forțe inferioare, agresive, unite în dușmănie, vârful de lance Ali-Pașa, albanezul turcit din fruntea unei grupări militare desprinsă din armata otomană, să distrugă în câteva zile vestita cetate a Moscopolei ce strălucea prin cultură și bogăție, să risipească un popor harnic și cinstit, brav și puternic. A fost doar vârful aisbergului ascuns în apele întunecate ale unor interese mercantile, intrigi și trădări? Este știut că, apoi, de forța financiară a Moscopolei aflată în mâna câtorva familii extrem de bogate s-au bucurat din plin Viena și Budapesta, intelectualitatea și populația mai mult sau mai puțin înstărită pribegind în zona Balcanilor. Poate că acest neam încrezător în forța binelui nu a fost pregătit militar și psihic pentru o agresiune concertată, hibridă cum i se spune astăzi. O lecție de neuitat…
Pagini de o cutremurătoare frumusețe imaginează povestea adolescentină de iubire dintre Nikolaki și frumoasa, dârza Maria. Destinul ei tragic conferă măreția marilor iubiri, amintind de capodopere literare universale ori de înverșunarea destinului ce nu poate fi ocolit. Orgoliul tatălui de a cantona viața fiicei în tiparele datinilor străbune are urmări fatale. Nikolaki rămâne marcat pe viață de pierderea „vrutei” sale.
Nikolaki se statornicește în București, ucenicind la fabrica de bere a lui Nicolae Basilescu, găsindu-și, ulterior, locul în negustorie. Astfel, cititorul devine spectator al desfășurării vieții bucureștene dinaintea primului război mondial. Avântul economic în plan comercial, industrial, al construirii edificiilor marcante ale orașului, apoi înnoiri în domeniul medical, cultural, învățământ etc., laolaltă schimbă în bine viața oamenilor de rând, orașul devenind atractiv, o oază de siguranță materială și publică, ofertantă nu numai pentru românii din provincii, ci și pentru oameni din afara țării, unii specialiști în diferite domenii. Sunt reliefate contribuția, rolul elitei citadine, ale vârfurilor gospodarilor rurali, de asemenea, relațiile interumane și importanța lor pentru realizarea actului Marii Uniri, ca dorință a românimii, ca urmare a trezirii conștiinței apartenenței de neam și mai apoi deziderat al regalității.
Ceea ce am remarcat și m-a impresionat profund, Catia Maxim reușește, cu o virtuozitate profesională de netăgăduit, să încadreze povești de viață oricând și oriunde întâmplate într-un anume timp social, economic, politic, realizând o țesătură indestructibilă. Spiritul analitic se îmbină perfect cu privirea de deasupra, sintetică a mediului avut în atenție.
Un exemplu remarcabil, în ceea ce privește România, este modul în care ne dezvăluie, din aproape în aproape, în același timp succint, contextul politico-economic european, împrejurările, incertitudinile, pendulările dinaintea și motivațiile intrării țării în Primul Război Mondial, condițiile și starea privind pregătirea militară precară a ostașilor, logistica și spitalele de campanie, activitățile adiacente, corupția, indiferența unor decizionali față de soarta militarilor, dar și dăruirea, devotamentul adevăraților patrioți, eroismul la nivelul oamenilor de rând. Între cei din urmă, primii prin sacrificiu, îl regăsim pe Lali Nikolaki care se înscrie voluntar în armată. Rănit grav, pierde un plămân și câștigă o nouă viziune asupra existenței din care dispar orgoliul și dorințele de măriri sau de îmbogățire.
Personajele perindate prin roman, de la incipit până la sfârșit, sunt tipologii umane cu trăsături speciale caracteristice neamului armânesc, dar și determinate de timpurile trăite. Hărnicia, cinstea, dârzenia, adaptabilitatea sunt calități indestructibile ce-i însoțesc pretutindeni pe aromâni, prin locurile unde peregrinează, unindu-i. Mama Mina, Tatăl, rudele, dascălii, cunoscuții, formând marea familie de la Boboștița, apoi Sotir-fratele, diferite notabilități și alte personaje întâlnite pe drumul vieții – un fir viu, fremătător și continuu, format din oameni de diferite culturi și origini, cât și crearea unor situații tipice zonei balcanice, care-i apropie ori dezbină, o lume diversă cât și asemănătoare prin calități și defecte îl ține strâns în mrejele sale. O privire de deasupra anunță, subtil, izbucnirea conflictului armat.
„Lali Nikolaki” este un roman complex, îmbină farmecul tradițional cu luciditatea, speranțele, dar și grozăviile vieții unei generații care a făurit România Mare, înscrisă în modernitatea acelor vremuri datorită hărniciei, caracterului puternic, frumos, curat al acesteia. În acest sens, Lali Nikolaki este un exponent de necontestat al acelor vremuri.
Și cu prezentul roman, aproape trei sute de pagini pulsând de viață, cu o încărcătură densă de informație și de trăiri, scriitoarea Catia Maxim reușește să mai urce o treaptă în ierarhia scrisului literar, dăruindu-ne sclipirile diamantine ale talentului său, ale devotamentului și ale credinței în puterea cuvântului dirijat de o educație corectă și o bogată cultură. Nu a precupețit niciun efort întru edificarea operei sale literare. Și pentru că la origine este profesoară de limba franceză, închei cu un citat din Boileau, care explică marea sa izbândă: „Avant donc que d’écrire, apprenez à penser”.
Eliza Roha, scriitoare,
București, 14 august 2025
