În ultimele săptămâni mi s-au făcut mai multe propuneri de a asigura direcţia unor instituţii publice de cultură. Fie că era vorba de direcţii locale de cultură, fie de consilii ale unor organisme naţionale de finanţare a culturii, a trebuit să refuz cu politeţe pentru că, în acest moment, România nu are o viziune privind administrarea culturii naţionale. Nici la nivel de organizare şi infrastructură, nici la nivel legislativ şi, cel mai grav, nici la nivelul unor politici publice privind finanţarea transparentă a produselor şi proiectelor culturale. Utilitatea legală a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional se reduce, din păcate, doar la certificatele de descărcare arheologică, multe dintre ele stârnind adevărate scandaluri mediatice. Într-o ţară în care din bugetul oficial al culturii nu s-a dat nici un leu în ultimii ani pentru achiziţia de cărţi destinate bibliotecilor publice judeţene, în care artiştii au primit sume infime pentru proiectele lor, utilitatea ministerului de resort e văzută doar ca resursă consumatoare pentru clientela de partid şi de stat!
Lipseşte o viziune privind administrarea culturii naţionale. Adică a elementului esenţial privind securitatea naţională: asigurarea identitară a naţiunii române! Asta nu se poate face doar cu vorbe goale spuse la tribună, ci cu legi şi mecanisme care să apere şi să stimuleze creaţia. Din păcate, în plină societate a cunoaşterii, nu avem o Lege a produsului cultural care să încurajeze opera de cultură şi de valoare. O lege care să facă diferenţa între cuie, prezervative şi carte, spectacol şi lucrări de artă. Astfel încât, distribuţia şi vânzarea acestor opere culturale să nu mai ajungă la cheremul marilor reţele de hypermarket-uri care iau un procent de până la 60% din preţul de vânzare al unui produs cultural. O lege care să pună pe picioare toată infrastructura necesară difuzării şi receptării unor produse culturale de calitate. Care să încurajeze actul de mecenat şi sponsorizările pentru evenimente şi opere cultural-ştiinţifice.
Până acum, nici un partid nu a propus electoratului o viziune de politici publice pentru cultura naţională. O viziune care să facă din cultură nu numai un bun de tezaurizat pentru viitor, ci şi un tezaur pentru prezent!
Dan Mircea CIPARIU
Un adevăr trist domnule Dan Mircea Cipariu. Sunt multe proiecte care se vor realizate, oameni valoroşi care se pierd sau pier, datorită neimplicării celor competenţi şi mai mult, obligaţi să facă asta. Până la urmă pierzând valori, pierde naţia noastră şi ne mai întrebăm: România încotro?
Investiţia în cultură este singurul ban care poate veni înapoi întreit. Avem nevoie de trezire spirituală, de o conştientizare sănătoasă a ceea ce suntem şi ce putem deveni.
Mulţumesc.