Harta Literară ajunge la Chișinău: orașul între  memorie, literatură și povești trăite 

Pe 6 și 7 septembrie, Harta Literară ajunge la Chișinău, într-un nou capitol al proiectului care își propune să  apropie literatura de locurile în care aceasta s-a născut, a fost trăită și imaginată. Programul începe pe 6  septembrie, ora 16:00, cu un tur literar ghidat de scriitoarea Paula Erizanu și continuă pe 7 septembrie, ora  16:00, cu lansarea oficială a Hărții Literare la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, într-o întâlnire dedicată  literaturii, memoriei și orașului. 

După București, Iași, Brașov și Timișoara, Chișinăul devine astfel primul oraș din afara României inclus în rețeaua  pe care Harta Literară o construiește începând din 2025. Platforma cartografiază locuri care apar în cărți, spații  cu valoare literară și repere importante din istoria literaturii, alături de librării, biblioteci, cafenele și alte locuri  care fac parte din viața culturală a orașelor. Literatura devine astfel un mod de a explora spațiul urban, iar orașul  poate fi privit ca o hartă vie de povești. 

„Suntem extraordinar de bucuroși că putem pune Chișinăul pe Harta Literară — primul oraș din afara României  dar, cel puțin afectiv, parte din ea. Ne leagă aceeași limbă română, același spirit și aceeași literatură, care nu s a oprit niciodată la graniță. Autori de aici sunt citiți dincolo de Prut și invers, iar Harta arată tocmai asta: că un  spațiu literar comun trăiește în locuri, în oameni și în poveștile care îi leagă.”, declară Cristina Foarfă, inițiatoare  și manager al proiectului Harta Literară. 

Paula Erizanu: tur literar — De la Aglaia la Grădina de Sticlă 

Pe 6 septembrie, ora 16:00, scriitoarea și jurnalista Paula Erizanu îi va conduce pe participanți într-un tur literar  prin Chișinău, într-o plimbare prin locurile în care literatura a făcut istorie și va prezenta orașul așa cum apare  el în literatura autohtonă, de la romanul anonim din secolul XIX, Aglaia, la volumele scriitorilor contemporani  Tatiana Țîbuleac, Constantin Cheianu, Emanuela Iurkin, Alexandru Bordian sau Sașa Zare. Evenimentul face parte  și din programul oficial Bookfest Chișinău 2026. 

Participarea este gratuită, numărul de locuri este limitat – înscrierile se fac pe  https://www.hartaliterara.ro/evenimente. Punctul de plecare va fi comunicat participanților la tur printr-un e mail cu două zile înainte de eveniment. 

Născută la Chișinău în 1992, Paula Erizanu a studiat istoria și literatura la New College of the Humanities din  Londra și jurnalismul la City University London. A debutat în 2011 cu Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi o, volum dedicat protestelor din aprilie 2009 din Republica Moldova, care a primit Premiul pentru debut al  Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și Premiul pentru cea mai populară carte al Bibliotecii Naționale „Ion  Creangă”. Cartea a fost tradusă în cehă și germană și a primit premiul UNESCO Germania pentru cea mai  frumoasă producție de carte a anului 2011 la târgul de la Leipzig. 

A urmat volumul de poezie Ai grijă de tine, iar în 2021 Paula Erizanu a publicat romanul Ard pădurile, pentru  care a fost desemnată Tânărul Scriitor al Anului 2021, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori din București. Din 2019 a 

coordonat, împreună cu Alina Purcaru, antologia Un secol de poezie română scrisă de femei, apărută în trei  volume la Editura Cartier. A scris pentru publicații precum BBC, The Guardian, Financial Times, London Review  of Books, Libertatea, Observator cultural, Dilema veche și Scena9

Cel mai recent volum al său, Aicea-i și raiul, și iadul, apărut în 2025, este construit ca o formă de docuficțiune  care reunește proze autobiografice, memorii și interviuri și conturează, prin povești personale, ultimul secol din  istoria Republicii Moldova. Cartea aduce în prim-plan inclusiv vocile unor comunități și categorii marginalizate,  recuperând istorii care au rămas adesea în afara narațiunilor oficiale. 

Chișinăul intră pe Harta Literară 

Pe 7 septembrie, ora 16:00, Harta Literară va fi lansată oficial la Biblioteca Națională a Republicii Moldova (str.  31 August 1989 nr. 78A), într-o întâlnire care aduce împreună scriitori, cercetători și profesioniști ai  patrimoniului documentar. Participarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile. 

La eveniment vor participa Dumitru Crudu, Nina Corcinschi și Elena Pintilei, într-o discuție cu Cristina Foarfă,  inițiatoarea Hărții Literare, despre literatura Republicii Moldova, oraș, memorie și felul în care patrimoniul literar  poate fi recuperat și făcut accesibil unui public cât mai larg. 

Scriitor, dramaturg și poet, Dumitru Crudu s-a născut în 1967, în Flutura, Ungheni, și este unul dintre autorii  Manifestului Fracturismului. A primit Premiul UNITER și Premiul Fundației Principesa Margareta pentru cea mai  bună piesă de teatru din România în 2003, iar în proză a debutat cu romanul Măcel în Georgia. A publicat, între  altele, Un american la Chișinău, Salutări lui Troțki, Ziua de naștere a lui Mihail Mihailovici și Ora cinci și șapte  minute. Volumele sale au fost traduse în mai multe limbi. 

Nina Corcinschi este critic literar, doctor habilitat în filologie și conferențiar universitar, director al Institutului  de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”. Este membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova și din România  și autoarea unor volume de critică și eseu precum Arcul voltaic. Textul ca realitate (i)mediată, Cărțile care mă  iubesc și Narațiuni ale erosului. Activitatea sa a fost recompensată cu mai multe premii ale Uniunii Scriitorilor  din Republica Moldova și ale Academiei de Științe a Moldovei, precum și cu Premiul „Ion Creangă” al Muzeului  Național al Literaturii Române din Iași. 

Din partea Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, gazdă și partener al lansării proiectului Harta Literară la  Chișinău, la eveniment va participa Elena Pintilei, director general al instituției din 2015. Sub conducerea sa, cea  mai veche și importantă bibliotecă a țării — fondată în 1832 și responsabilă de conservarea și valorificarea  patrimoniului cultural scris al Republicii Moldova — și-a consolidat rolul de centru comunitar și de promotor al  lecturii, funcționând după principiile UNESCO și ca parte a Bibliotecii Digitale Europene. Elena Pintilei este o voce  constantă în modernizarea sistemului național de biblioteci și în apărarea intereselor bibliotecarilor din întreaga  țară. 

Prezența Bibliotecii Naționale în acest proiect aduce în prim-plan și dimensiunea de patrimoniu a Hărții Literare:  cărțile și literatura nu sunt doar opere de citit, ci și urme ale unei istorii care poate fi redescoperită prin locuri,  documente, oameni și povești. 

Prima fază a proiectului Harta Literară a Chișinăului își propune să mapeze 150 de locuri cu valoare literară din  oraș, să construiască trasee literare tematice pe platformă, să dezvolte conținut editorial și să consolideze  parteneriate relevante, astfel încât proiectul să poată continua pe termen lung, ca bază solidă de documentare  și de apropiere a publicului — elevi și adulți deopotrivă — de literatură. Pe lângă evenimentul de lansare și turul  ghidat de scriitoarea Paula Erizanu, în octombrie va avea loc un nou tur literar, susținut de scriitorul Dumitru  Crudu.

O rețea de orașe care poate fi citită 

Harta Literară este prima platformă digitală interactivă din România dedicată cartografierii relației dintre  literatură și spațiul urban. Proiectul, lansat la București în octombrie 2025, reunește în prezent peste 500 de  locuri documentate și peste 1500 de conexiuni cu opere literare și momente importante din istoria literaturii  române. Extinderea către Iași, Brașov, Timișoara și acum Chișinău marchează un nou pas în construirea unei  rețele de orașe literare și în dezvoltarea unor forme de explorare culturală la intersecția dintre literatură,  educație, turism și spațiu urban. 

Prin Harta Literară, orașele nu mai sunt doar decoruri ale unor povești. Devin personaje, arhive și puncte de  întâlnire între ficțiune și realitate, între memoria personală și istoria comună. 

Proiectul Harta Literară este inițiat de Tech and Tonic, un ONG care folosește creativ tehnologia pentru proiecte  interdisciplinare și pentru a analiza impactul acesteia în societate. 

Harta Literară – Chișinău se bucură de sprijinul mai multor parteneri culturali, instituționali, educaționali și  media: Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hașdeu”,  Muzeul Național al Literaturii Române Chișinău, Editura Cartier, Librăriile Cărturești, Agenția de cArte,  Bookhub, Casa de Editură Max Blecher, Clivaj, CVLTARTES, Daniel Urdă, Editura Nemira, Editura Polirom,  Educab, Educație Privată, Facultatea de Litere, Universitatea Transilvania Brașov, Fashion Premium Magazine,  Geo Spațial, Happ.ro, Hotnews, ICON by BIZ, Institutul Cultural Român, Igloo, Iscoada, Litera 9, Liternet, Matca,  Observator Cultural, PressOne, Răsfoiala, Radio București FM, Radio România Cultural, Radio România  Internațional, Revista BIZ, Spotmedia, Subversiv, Școala9, Viva FM, Vocativ, Zeppelin, Zepelin Media, Zile și  Nopți. 

Proiectul Harta Literară a Chișinăului este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508