Sâmbătă, 22 august 2026, între orele 09.15 și 11.15, în cadrul Sesiunii a VI-a a Colocviului de la Putna, are loc lansarea volumului „Bucovina. Fals tratat de gastronomie și istorie politică” de Mircea A. Diaconu, apărut la Editura Cartier. La eveniment participă acad. Mircea Martin, prof. univ. Ioan Cristescu și autorul, Mircea A. Diaconu. Moderatoarea evenimentului este dr. Raluca Naclad, secretar literar al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț.
Apărută în colecția „Cartier Art”, cartea scrisă de Mircea A. Diaconu are 360 de pagini și folosește gastronomia drept pretext estetic și instrument de analiză pentru a deschide un dialog cu trecutul zbuciumat al regiunii. Titlul trimite explicit la Odobescu: dintr-un joc cu reprezentarea și iluzia faptelor, demersul alunecă treptat spre o radiografie lucidă a Bucovinei, în care gastronomia devine un revelator al istoriei locale. Documentarea e amplă – de la ghiduri turistice și memorii de epocă până la documente oficiale din vremea Mariei Tereza și mărturii dramatice despre deportările bucovinenilor în Transnistria și Siberia. Autorul mărturisește că, pornită „din Paradis”, călătoria lui sfârșește „în Infern”, iar dincolo de titlu își dorește ca falsul tratat să fie și altceva: „Visul meu e să fie și un manifest”. Volumul s-a bucurat deja de un excelent ecou public: la Bookfest a fost cea mai vândută carte de istorie a Editurii Cartier.
Mircea A. Diaconu este critic literar, eseist, filolog și profesor universitar, prorector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și membru al Uniunii Scriitorilor din România, distins, între altele, cu Ordinul „Meritul Cultural”. „Bucovina. Fals tratat de gastronomie și istorie politică” continuă seria sa dedicată memoriei și identității spațiului bucovinean, alături de volumul „Cernăuți. Obiecte pierdute”, ambele publicate la Cartier.
Lansarea se înscrie în programul ediției a XX-a a Colocviului de la Putna (19-24 august 2026), organizat de Fundația „Credință și Creație” împreună cu Obștea Mănăstirii Putna, sub tema „Modelul paideic în spiritualitate și cultură. Mari îndrumători”. Ediția aniversară este dedicată și împlinirii a 20 de ani de la trecerea în veșnicie a academicianului Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta, reunind, timp de câteva zile, academicieni, scriitori, teologi și cercetători din țară și din străinătate.


