De ce continuăm să ascultăm muzică scrisă acum trei secole, într-o lume care schimbă hiturile de la o lună la alta? Cum de unele piese nu și-au pierdut puterea de a emoționa nici după sute de ani, deși limbajul, gusturile, moda și chiar felul în care ascultăm muzica s-au transformat considerabil? Care e secretul lor? Poate acela că nu aparțin, de fapt, unei epoci, ci vorbesc despre “eternul uman” care rămâne neschimbat dincolo de timp: iubirea și pierderea, speranța și dorul, frumusețea și fragilitatea vieții.
Din aceste preocupări s-a născut și recitalul La Grande Bellezza, susținut de soprana Alexandra Știrban și chitaristul Maxim Belciug, pe care Muzeul Micul Paris îl programează din nou vineri, 10 iulie 2026, după succesul primei reprezentații. Este o invitație de a redescoperi câteva dintre cele mai frumoase pagini ale liricii europene, într-o formulă intimă și surprinzătoare, voce de operă și chitară clasică, în prezentarea captivantă gândită de maître Eugen Ciocan.
Programul reunește o serie de lucrări care nu doar au supraviețuit, ci au devenit acum, după sute de ani, slagăre incontestabile, odată cu reaprinderea interesului pentru muzica veche, în prima decadă a secolului al XX-lea. Unul dintre cele mai relevante astfel de exemple este opera lui Handel. Puțini își imaginează astăzi că, după moartea compozitorului, operele lui Handel au dispărut aproape complet din repertoriu timp de aproape două sute de ani. Publicul îl cunoștea mai ales prin Messiah, în vreme ce capodopere precum Serse sau Rinaldo păreau definitiv uitate. Abia renașterea interesului pentru muzica barocă din a doua jumătate a secolului al XX-lea i-a readus operele pe scenele lumii, unde și-au recâștigat locul firesc. În concertul de vineri, publicul va avea ocazia să asculte două dintre cele mai frumoase arii din creația marelui Handel: largo-ul „Ombra mai fu”, din opera Serse, scrisă în 1738, și „Lascia ch’io pianga”, una dintre acele pagini pe care aproape toată lumea le recunoaște fără să știe de unde le cunoaște. Cântată pe marile scene ale lumii și prezentă în numeroase filme, aria este o rugăciune pentru libertate, de o simplitate și o frumusețe desprinse parcă din afara timpului.
De o nedreaptă uitare a avut parte și Alessandro Scarlatti, ale cărui compoziții erau aproape total absente din viața muzicală în secolul al XIX-lea. Multe dintre cantatele și ariile sale au rămas doar în manuscrise sau ediții vechi și au început să fie redescoperite sistematic abia în ultimele decenii, când muzicienii au început să exploreze repertoriul baroc italian și să dezgroape de acolo bijuterii de o frumusețe nespusă, precum miniatura „O cessate di piagarmi”, care se va cânta, de asemenea, vineri seara.
Dar nu toate capodoperele au îmbrăcat mai întâi în uitare. Verdi, cu care recitalul de vineri atinge unul dintre cele mai intense momente prin aria „Addio del passato„, nu a fost niciodată neglijat de public. La Traviata a devenit una dintre cele mai iubite opere din lume încă din secolul al XIX-lea, iar ariile verdiene nu au dispărut niciodată din repertoriu.
Odată cu aria „O mio babbino caro” din opera Gianni Schicchi de Puccini și cu „Vaga Luna” de Bellini, un cântec transparent și mătăsos în care luna devine confidentul iubirii, delicatețea își găsește noi rezonanțe în programul serii, înainte ca publicul să fie purtat spre trăiri mai fruste, cu câteva romanțe românești și două canțonete napolitane, fierbinți ca soarele Mediteranei, care au făcut înconjurul lumii și păstrează intact parfumul timpurilor în care muzica se cânta pe terase, în piețe și pe malul golfului din Napoli.
Dar Alexandra Știrban și Maxim Belciug propun, în concertul lor, mai mult decât o succesiune de capodopere nemuritoare. Prin interpretarea plină de nuanțe, prin complicitatea uluitoare dintre voce și chitară, aceste lucrări renunță la monumentalitatea scenei de operă și câștigă o expresivitate rar întâlnită, prin care publicul redescoperă cât de adâncă, de intimă este legătura sufletului contemporan cu aceste muzici și cu marea lor frumusețe. Căci nu întâmplător au supraviețuit trei secole. Au rămas vii pentru că vorbesc despre ceea ce nu încetează niciodată să fie omenesc.
Și spațiul contribuie decisiv la această experiență. În Salonul Francez al Muzeului Micul Paris nu există distanța convențională dintre scenă și sală. Publicul se află la câțiva pași de artiști, respiră odată cu ei și descoperă, prin prezentările inspirate ale lui Eugen Ciocan, poveștile care se ascund în spatele fiecărei partituri. După recital, seara continuă cu un pahar de vin și conversații cu artiștii într-o atmosferă relaxată, care împlinește firesc emoția muzicii .
Concertul de vineri, 10 iulie 2026, începe la ora 19:30 și are loc la Muzeul Micul Paris, str. Lipscani 41, București. Prețul biletului este de 98 lei pentru adulți și 49 lei (reducere 50%) pentru copii 12-18 ani, iar accesul se poate face începând cu ora 19:00. Costul biletului include vizitarea muzeului, concertul și, pentru adulți, un vin bun la final, alături de artiști. Biletele sunt disponibile online, pe ambilet.ro sau ticketstore.ro, ori în locație, înainte de începerea concertului, cu rezervare prealabilă pe WhatsApp, la numărul 0726 694 005.
