De aproape trei decenii, Emmanuel Carrère ocupă un loc aparte în literatura contemporană. Cărțile sale sfidează granițele dintre roman, autobiografie, reportaj și eseu, transformând fapte reale și experiențe personale în literatură de mare forță narativă. Fie că a scris despre impostorul Jean-Claude Romand în cartea Adversarul, o meditație profundă asupra identității și a răului, despre scriitorul și politicianul rus Eduard Limonov care a fost, pe rând, delincvent, poet underground în Moscova, emigrant sărac la New York, majordom al unui milionar, scriitor celebru la Paris, combatant în războaiele din Balcani, lider politic radical în Rusia și deținut politic în cartea Limonov, despre creștinismul timpuriu în cartea Împărăția cerurilorsau despre propria experiență a depresiei în Yoga, Carrère a construit o operă în care literatura devine un instrument de explorare a adevărului, a memoriei și a identității.
Publicat în Franța în august 2025, Colhoz este considerat de critica literară drept una dintre cele mai personale și mai mature cărți ale sale, un roman care îmbină autobiografia, investigația istorică și literatura documentară într-o construcție narativă amplă și profund emoționantă.
Plecând de la fapte reale, Colhoz urmărește parcursul a patru generații, pe o perioadă de peste o sută de ani. De la Revoluția din Octombrie și exilul aristocrației georgiene și al rușilor albi până la Rusia lui Vladimir Putin și războiul din Ucraina, Emmanuel Carrère împletește istoria intimă cu istoria mare într-o saga de familie fascinantă, în care se întâlnesc personaje excepționale, destine frânte și povești cu o profundă încărcătură umană.
Emmanuel Carrère este unul dintre cei mai importanți scriitori francezi contemporani, tradus în peste douăzeci de limbi și distins cu numeroase premii literare. Înainte de a câștiga Prix Médicis 2025, unul dintre cele mai importante premii literare franceze, Colhoz s-a aflat pe lista scurtă a Premiului Goncourt, confirmând încă o dată locul lui Emmanuel Carrère printre cei mai importanți scriitori francezi contemporani.
Dincolo de istoria unei familii, Colhoz este o carte despre felul în care trecutul continuă să trăiască în prezent și despre poveștile pe care le moștenim și le ducem cu noi mai departe.
Iată 10 lucruri surprinzătoare despre Colhoz, cea mai recentă carte a lui Emmanuel Carrère
Titlul cărții ascunde o poveste de familie
„Colhoz” trimite inevitabil la fermele colective din Uniunea Sovietică. Într-un interviu pentru Le Monde Emmanuel Carrère spune că pentru familia Carrère cuvântul avea și o semnificație intimă. În casa lor, mama autorului folosea des expresia „a face colhoz” pentru serile în care cei trei copii se îngrămădeau în jurul ei, într-un spațiu al solidarității și al complicității. Un termen al istoriei sovietice devine astfel o metaforă a vieții de familie, metafora unei comunități intime și afective, aflate, de altfel, în centrul acestui roman.
Mama lui Carrère a fost una dintre cele mai influente femei din cultura franceză
Hélène Carrère d’Encausse a fost unul dintre cei mai importanți istorici ai Rusiei și, timp de aproape un sfert de secol, secretar perpetuu al Academiei Franceze, instituția care veghează asupra limbii franceze. Colhoz începe chiar cu impresionanta ceremonie de omagiere națională organizată după moartea ei, în prezența președintelui Emmanuel Macron.
De la Un roman rus la Colhoz: povestea unei împăcări
În 2007, publicarea volumului Un roman rus a provocat o ruptură profundă între Emmanuel Carrère și mama sa. Scriitorul a făcut public un secret de familie pe care aceasta îl rugase să nu îl dezvăluie cât timp avea să fie în viață. Este vorba despre povestea tatălui ei, Georges Zourabichvili, emigrant georgian, care a lucrat ca traducător pentru autoritățile germane în timpul ocupației naziste, a dispărut în 1944 și se presupune că a fost executat în timpul Epurării care a urmat eliberării Franței. Hélène Carrère d’Encausse păstrase tăcerea asupra acestui episod și îi ceruse în mod expres fiului ei să facă la fel. Când acesta a expus povestea într-o carte, relațiile dintre ei s-au încheiat brusc. O altă sursă a conflictului a fost și caracterul profund autobiografic al cărții. Un roman rus nu vorbește doar despre bunicul matern al autorului, ci și despre relația cu mama lui, despre istoria familiei și despre propria viață intimă, pe care Carrère a expus-o cu o sinceritate neobișnuită. Pentru mama sa, care și-a protejat întotdeauna cu discreție viața privată, faptul că istoria familiei devenea material literar a fost greu de acceptat.
După acestă carte, relația dintre cei doi a avut nevoie de ani buni pentru a se reface. În interviurile acordate după apariția romanului, Carrère spune că noua carte nu mai este una a confruntării, ci una a înțelegerii. Este, de fapt, o carte a împăcării, încercarea unui fiu de a-și privi părinții cu mai multă blândețe decât o făcuse în tinerețe, un demers al înțelegerii, nu al judecății.
Fosta președintă a Georgiei este verișoara mamei lui Carrere, Hélène Carrère d’Encausse
Unul dintre personajele reale ale cărții este Salomé Zourabichvili, fostă președintă a Georgiei și verișoara lui Hélène Carrère d’Encausse, mama autorului. În Colhoz, Emmanuel Carrère evocă întâlnirea lor la Tbilisi și călătoria prin locurile de unde provine ramura georgiană a familiei.
Carrere vorbește în acest roman și despre felul în care istoria și alegerile părinților lor le-au poziționat pe acestea: „(…) parcursurile celor două verișoare sunt la fel de uimitoare, dar alegerile divergente ale taților lor, Georges și Levan, le-au plasat, pe mama de partea Rusiei, pe Salone de partea Georgiei, adică în tabere din ce în ce mai vizibil opuse, și poate aceasta este explicația îndelungatei mele reticențe și a absolut noii mele curiozități”, scrie Carrère despre interesul de a scrie o carte „despre familiile noastre rusă și georgiană, despre război, despre soarta nesigură a unei țări mici în fruntea căreia o aiuritoare întorsătură mi-a plasat verișoara”.
Rusia este, pentru Carrère, „o problemă de familie”
În Colhoz, Carrère mărturisește că relația sa cu Rusia nu este doar una intelectuală, ci profund personală. Mama sa, Hélène Carrère d’Encausse, a fost unul dintre cei mai importanți istorici francezi ai Rusiei și Uniunii Sovietice, iar familia maternă, originară din Georgia, a fost nevoită să ia calea exilului după instaurarea puterii bolșevice, stabilindu-se în cele din urmă în Franța. De aceea, pentru autor, istoria Rusiei se suprapune peste propria istorie de familie: „(…) știu, începând cartea, că va fi adesea vorba despre Ucraina și despre războiul feroce pe care-îl poartă Rusia acolo, fiindcă Rusia, în bine și în rău, este pentru mine o problemă de familie”, spune autorul.
Războiul din Ucraina a schimbat cartea
În timp ce lucra la manuscris, Carrère urmărea zilnic evoluția războiului din Ucraina. Moartea mamei și conflictul izbucnit în Europa de Est au început să se reflecte unul în celălalt. Astfel, Colhoz a devenit nu doar povestea unei familii, ci și o reflecție asupra relației complicate dintre Rusia și Europa.
Pentru Carrère, literatura înseamnă să păstrezi vie memoria celor dispăruți
Chiar în primul capitol al cărții („În același timp”), Carrère explică succint, dar cât se poate de convingător demersul care stă la baza întregului volum: recuperarea unei istorii familiale și transformarea ei în literatură. „Despre ceea ce am cunoscut pe mica noastră parcelă de pământ și nicăieri altundeva, în mica noastră fâșie de timp și niciodată altcândva, în mica ființă în care ni s-a dat să locuim și în nicio altă parte, chiar dacă lumea s-ar duce de râpă, și este mai mult decât evident că de râpă se va duce, rămâne meseria oamenilor ca mine să dea seama. Și-atunci, fiindcă ei au murit și câtă vreme eu sunt în viață, o fac.”
Această frază rezumă poate cel mai bine miza romanului Colhoz: nu doar recuperarea unei istorii de familie, ci și încercarea de a înțelege cum trecutul continuă să trăiască în fiecare dintre noi.
Emmanuel Macron devine, pentru câteva pagini, un personaj literar
Emmanuel Carrère are un ochi extraordinar pentru detalii. În Colhoz, privind ceremonia organizată în memoria mamei sale, își amintește o zi petrecută alături de Emmanuel Macron în Saint-Martin, după un uragan. Într-o căldură sufocantă, toți cei prezenți transpirau abundent, mai puțin președintele Franței. „Acest om nu transpiră”, a fost prima frază cu care și-a început Carrere reportajul pentru The Guardian. Iar când i-a povestit mamei sale întâmplarea, aceasta i-a răspuns fără să se mire: „Un om bine-crescut nu transpiră”.
Un pumnal african și o legendă de familie
Printre obiectele păstrate în familie se află și „pumnalul unchiului Louis Coquet”, adus din Africa de un ofițer francez înrudit cu familia Zurabișvili. Mai valoroase decât pumnalul erau însă poveștile care îl însoțeau. În copilărie, Emmanuel Carrère și surorile sale ascultau fascinați anecdotele despre unchiul Louis, inclusiv pe cea în care, la un ospăț oferit de un trib de pigmei, ar fi mâncat fără să știe carne de misionar, poveste pe care mama lor o spunea cu un talent aparte. Carrère notează și că pumnalul este singurul obiect din moștenirea familiei revendicat de fiul său, Jean.
De la un vagon privat la un post de magazioner în Paris
Ivan Ivanovici (Vano) Zurabișvili, străbunicul matern al scriitorului, era avocat și jurisconsult al Companiei Feroviare Transcaucaziene. Funcția îi oferea un privilegiu rar chiar și pentru epocă: un vagon personal, amenajat cu mobilier din mahon, piele, aramă, porțelan, argintărie și chiar o cadă de baie, pe care îl putea atașa oricărui tren al companiei și cu care călătorea în Europa. După exilul familiei în Franța, fostul senator și înalt funcționar georgian avea să ajungă magazioner la Bon Marché, întâmplare care ajunge să fie una dintre cele mai emoționante răsturnări de destin din Colhoz.
