Inclusă în selecția celui de-al 111-lea club de carte al lui Oprah Winfrey, în martie 2025, cartea Stare de visare de Eric Puchner, recent apărută la Editura Trei, în colecția Fiction Connection, este descrisă drept un roman captivant, „un rollercoster emoționant și o adevărată capodoperă”, admirată pentru forța personajelor și rafinamentul construcției narative. Considerată una dintre cele mai așteptate cărți ale anului 2025, povestea are loc în Montana, printre lacuri liniștite și peisaje montane spectaculoase.
Universul romanului și cadrul în care se desfășoară au însă și o puternică legătură personală, după cum autorul dezvăluie în întâlnirea cu Oprah și cu cititorii săi, în cadrul clubului de carte Oprah`s Book Club: lacul din carte este inspirat de Flathead Lake, un loc real din Montana, iar casa din poveste are ca sursă de inspirație casa în care autorul își petrece verile de aproximativ 25 de ani, alături de familie. Așa cum povestește Eric Puchner, aceasta aparține familiei soției sale și a fost construită de străbunicul ei, devenind în timp nu doar sursă de inspirație literară, ci și un spațiu profund legat de istoria și memoria familiei.
Ideea romanului a pornit de la un eveniment real și complet neașteptat. Autorul a povestit că ideea cărții a fost inspirată de o nuntă la care a participat și la care a oficiat ceremonia, în timpul căreia mai mulți invitați au fost infectați cu norovirus, un virus gastrointestinal extrem de contagios, iar situația a degenerat rapid. Puchner a mărturisit că acest moment haotic și absurd i-a rămas în minte ca un punct de pornire narativ. De asemenea, știa încă de la început faptul că își dorea să construiască o poveste care să conducă la o ruptură după care totul să se schimbe brusc și ireversibil.
În acest interviu acordat lui Oprah, autorul a vorbit și despre una dintre cele mai dificile etape ale procesului de scriere. Deși știa încă de la început amploarea poveștii și direcția în care își dorea să meargă, finalul a rămas multă vreme neclar. „Mult timp nu am știut cum să închei cartea. Știam că urma să acopere 50 de ani, că merge în viitor și că va fi și despre următoarea generație și despre felul în care aceasta se confruntă cu greșelile trecutului. Nu doar greșelile personajelor, ci și greșelile societății. Dar nu știam cum să o termin. Eram într-un program dedicat scriitorilor, într-o anumită locație din New York și aveam o săptămână liberă de la serviciu. În sfârșit obținusem această oportunitate și nu puteam scrie nimic pentru că nu găseam finalul. Și atunci mi-a venit ideea să mă întorc la acea nuntă inițială și să o termin, să o scriu ca și cum ar fi fost aproape o viață de vis, o altă existență posibilă. Și chiar am început să plâng. Eram atât de fericit că găsisem o modalitate de a termina cartea”, mărturisește acesta.
Momentul, spune el, a funcționat ca o reconectare cu nucleul emoțional al cărții și cu imaginea de la care pornise întreaga poveste, în acest roman care a devenit bestseller în topurile celor mai importante publicații ca The Guardian, The Times, Lit Hub, NPR, BBC, The New Yorker și New York Post sau The New York Times și a fost inclus în selecția pentru premiul literar Joyce Carol Oates Prize 2026.
Stare de visare o urmărește pe Cece, care ajunge singură în oraș cu o lună înaintea nunții sale cu Charlie, medic în Los Angeles. Ceremonia urmează să fie oficiată de Garrett, cel mai bun prieten al lui Charlie. Însă, în ziua nunții, Cece ia o decizie neașteptată, care îi va șoca pe toți cei prezenți și va schimba definitiv viețile celor din jur. Din acel moment, Stare de visare devine povestea unui triunghi amoros și a unui cerc de prieteni ale căror destine se întind pe parcursul a cincizeci de ani, începând din anii ’90.
Pe măsură ce personajele traversează iubirea, prietenia, căsnicia, creșterea copiilor, pierderea, îmbătrânirea și moartea, romanul explorează teme precum dorința, regretul, atașamentul, familia și fragilitatea relațiilor umane, într-o carte care pune întrebări esențiale despre ceea ce contează cu adevărat într-o viață.
Pe lângă Stare de visare, Eric Puchner este autorul romanului Model Home, finalist al premiului PEN/Faulkner și câștigător al unui California Book Award, precum și al volumelor de proză scurtă Last Day on Earth și Music Through the Floor, cel din urmă fiind nominalizat la Young Lions Award al Bibliotecii Publice din New York.
Textele sale de ficțiune și eseurile sale au apărut în publicații precum GQ, Granta, McSweeney’s și Tin House, dar și în antologiile The Best American Nonrequired Reading și The Best American Short Stories din 2012 și 2017.
De-a lungul carierei, Eric Puchner a primit o bursă „Wallace Stegner”, un grant oferit de National Endowment for the Arts și un premiu literar din partea American Academy of Arts and Letters.
În prezent, este profesor asociat în cadrul Writing Seminars de la Johns Hopkins University și locuiește în Baltimore împreună cu soția sa, scriitoarea Katharine Noel, și cei doi copii ai lor.


