24 iunie – 12 iulie 2026, Sala Tancred Bănățeanu
Muzeul Național al Țăranului Român
Muzeul Național al Țăranului Român vă invită miercuri, 24 iunie 2026, de la ora 18:30, la Sala Tancred Bănățeanu, la vernisajul expoziției RHYTHM, un eveniment In memoriam Cezar Atodiresei.
Expun membrii grupului A21+: Roxana BARBU, Ilie BRĂNESCU, Irina VENERA, Mădălina CORNEA, Ana DOMINTE, Lucreția MAIORESCU, Monica MARTAC, Rebeca MĂNESCU, Dana NECHITA, Smaranda STOICA, Michaela VREJA
Artiști invitați: Silvia STOICA, Christian ZIDROS
Curator: Roxana BARBU
Cuvânt de deschidere: Cristian-Robert VELESCU, istoric și critic de artă
Expoziția RHYTHM explorează conceptele de alternanță și repetiție în cele mai variate modalități de reprezentare, de la tușe gestuale eliberate cu o anumită cadență, la transformarea semnului plastic în modul care populează dinamic suportul de lucru, până la structuri tridimensionale în care forme rafinate sunt reconfigurate prin multiplicare, generând spații ce sugerează o infinită continuitate.
Compoziții ample care au la bază principii diferite, dezvăluie alcătuiri riguroase, tangibile, ponderabile, texturi particulare ori construcții poetice. Alternanțele plin-gol, închis-deschis, mare-mic sau cele de natură cromatică ori valorică, accentul și pauza devin măsuri ritmice în lucrările puternic individualizate. Forme născute din mișcare sau mișcări care devin forme, linii de forță ce traversează spațiul pictural ori centri de forță ce se atrag într-un dialog incitant, rezonanțe materiale, armonii, timbruri, tușe, toate acestea dezvăluie o vitalitate multiformă și reprezintă invitații spre a intui și a pătrunde în cadențele imaginilor vizuale.
Lucrările reunite în expoziția de grup sunt evocări ale unor experiențe, trăiri personale, ale unor dialoguri cu realul ori metafore ale unor lumi lăuntrice transpuse vizual în formă și culoare, provocând observatorii, receptorii să depășească simpla contemplare, să pătrundă dincolo de evidență, să privească în profunzimea realităților structurate plastic și să descopere ritmul ca expresie a unei stări și energii interioare.
Expoziția va putea fi vizitată în Sala Tancred Bănățeanu, în perioada 24 iunie – 12 iulie 2026, de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00.
Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Historia, Igloo, Arhitectura, Revista Zeppelin, Observator Cultural, Infinitezimal, Revista Timpul, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, Agenția Națională de Presă AGERPRES, spotmedia.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro, www.matricea.ro, www.daciccool.ro, aiciastat.ro, www.invietraditia.ro, www.accmediachannel.ro, cult-ura.ro, www.iqool.ro, arthood.ro, www.qmagazine.ro, visitbucharest.today, www.zelistmonitor.ro


