Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu găzduiește, în perioada 26 iunie – 31 iulie 2026, expoziția „Colecționismul românesc de artă în perioada 1948–1989”, un proiect de amploare al Societății Colecționarilor de Artă din România (SCAR), în parteneriat cu Muzeul Municipiului București (MMB), dedicat unui fenomen cultural care a contribuit decisiv la conservarea și transmiterea patrimoniului artistic românesc în a doua jumătate a secolului al XX-lea.
Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 26 iunie 2026, ora 17.00, în mansarda Casei Filipescu-Cesianu (Muzeul Municipiului București), Calea Victoriei nr. 151, București.
Expoziția reunește lucrări provenite din colecțiile a 25 de colecționari, oferind publicului o perspectivă amplă asupra modului în care pasiunea, discernământul și implicarea acestora au contribuit la păstrarea memoriei artistice a României într-o perioadă marcată de transformări politice, sociale și culturale profunde.
Proiectul a pornit de la un nucleu de 504 lucrări, dintre care 458 au fost selectate pentru catalogul expoziției. Diversitatea operelor prezentate reflectă atât bogăția patrimoniului artistic românesc, cât și varietatea gusturilor și direcțiilor care au caracterizat colecționismul privat în perioada 1948–1989.
Mai mult decât o simplă reunire de opere de artă, expoziția reprezintă o recuperare a unei istorii insuficient explorate. În anii regimului comunist, colecționarii particulari au avut un rol esențial în protejarea și valorificarea unor lucrări care, în multe cazuri, nu se aflau în patrimoniul muzeal. Prin achizițiile lor, aceștia au contribuit la menținerea în circuitul cultural a creației artiștilor interbelici și contemporani, oferind totodată sprijin material și moral unor generații de creatori.
Expoziția aduce în atenția publicului nu doar operele de artă, ci și poveștile oamenilor care le-au adunat, conservat și transmis mai departe. Ea evidențiază faptul că patrimoniul cultural al unei națiuni nu este construit exclusiv prin instituții publice, ci și prin contribuția discretă, dar fundamentală, a colecționarilor privați.
Catalogul care însoțește expoziția, purtând același titlu – „Colecționismul românesc de artă în perioada 1948–1989” – constituie o contribuție importantă la documentarea și cercetarea fenomenului colecționării în România, reunind informații, imagini și analize dedicate colecțiilor și colecționarilor participanți.
În aceeași perioadă, respectiv în data de 25 iunie 2026, ora 10.00, în mansarda Casei Filipescu-Cesianu, situată pe Calea Victoriei nr. 151, va avea loc Simpozionul de Istoria Artei Românești „Petre Oprea”, ediția a XIV-a.
Ambele evenimente sunt realizate cu sprijinul partenerilor și sponsorilor Societății Colecționarilor de Artă din România (SCAR): SC Gaz Electro Systems, Aqua Carpatica, Paul, precum și din donațiile membrilor SCAR.


