La ediția din acest an a prestigiosului Booker Prize, David Szalay, scriitor britanic cu origini maghiare, s-a aflat pentru a doua oară în carieră pe lista finaliștilor, cu cel mai recent roman al său, Ce nu poate fi rostit (Flesh, în original), publicat de Editura TREI în colecția Fiction Connection, în traducerea Ancăi Bărbulescu.
O carte intensă și surprinzătoare, din multe puncte de vedere, dură, fără artificii stilistice, Ce nu poate fi rostit este un roman despre inadaptare și masculinitate, despre emoții trăite visceral, uneori violent, tocmai pentru că nu pot fi transpuse în cuvinte. Într-un interviu acordat celor de la Booker Prize, vorbind despre geneza romanului, David Szalay spune: „Punctul de plecare al unui roman poate fi dificil de identificat. Ce nu poate fi rostit a evoluat, cumva, de la sine. Știam că vreau să scriu o carte cu un final unguresc și un final englezesc, pentru că atunci trăiam între cele două țări și am simțit că acest lucru trebuie să se reflecte în alegerea subiectului. Pornind de la asta, a scrie despre un imigrant maghiar în perioada în care Ungaria a aderat la Uniunea Europeană a părut o alegere firească. Așadar, romanul avea să fie, într-o anumită măsură, o carte despre Europa contemporană și despre diviziunile culturale și economice care o caracterizează. Mi-am dorit, de asemenea, să scriu despre viață ca experiență fizică – despre cum este să fii un organism viu în lume –, pentru că, indiferent de ceea ce ne desparte, cu toții împărtășim această realitate. Acestea au fost ingredientele de la care am pornit”.
Un roman de un realism dur despre forța cuvintelor nerostite
Publicat în colecția Fiction Connection a Editurii TREI în traducerea Ancăi Bărbulescu, Ce nu poate fi rostit spune povestea lui István, un tânăr a cărui adolescență petrecută în Ungaria postcomunistă este întreruptă brusc de un eveniment tragic. Viața îl poartă apoi în războiul din Irak, apoi spre vestul Europei, în Marea Britanie – un parcurs comun multor alți est-europeni. Destinul lui pare, de cele mai multe ori, un rezultat al deciziilor altora sau pur și simplu al întâmplării. Bunăvoința străinilor și hazardul îl propulsează pe István în elita celor mai bogați britanici. Aici experimentează luxul, iubirea, viața de familie – cu cele bune și rele ale sale – dar tensiunile acumulate din conflictele nerezolvate cu sine însuși fac ca totul să se risipească.
David Szalay scrie cu realism și detașare rece despre lucruri care se întâmplă în viața tuturor: sex și pierderea inocenței, bani, mortalitate, relații de familie sau de iubire fracturate de imposibilitatea comunicării. Importantă nu este atât traiectoria vieții lui István – deși e spectaculoasă și ea – ci toate emoțiile și sentimentele care nu-și găsesc calea spre cuvinte, dar se ghicesc în conversațiile care ascund, în loc să dezvăluie.
Dialogurile dintre personaje sunt extrem de simple, dar ceea ce se spune nu creează punți între ele. Paradoxal, forța cărții stă tocmai în tensiunea dintre ceea ce se rostește și ce rămâne nespus, dintre evenimente și afecte.
Chiar și cele mai dramatice scene ale cărții sunt redate de David Szalay fără patetism și fără a oferi judecăți morale. De asemenea, scenele intime sunt descrise aproape în spirit documentar, în timp ce pe fundalul poveștii rulează mereu aceleași teme: rușinea, jocul putere/vulnerabilitate și nevoia disperată de a fi văzut. În cele din urmă, tensiunea dintre István și tot ceea ce îl alienează se intensifică până când o tragedie neașteptată îi pune din nou în pericol viața așa cum o cunoaște.
Ce nu poate fi rostit este un roman care nu explică, ci expune, și tocmai în această expunere brutală constă forța și autenticitatea sa. Rezultatul nu este o lectură confortabilă, ci una care rămâne în memorie mai ales prin forța autorului de a transmite emoțiile ascunse în spatele cuvintelor nerostite.
