Târgul de Crăciun București 2025 aduce prima Piramidă de Crăciun instalată vreodată în România

Sâmbătă, 29 noiembrie 2025, Târgul de Crăciun București, organizat de Primăria Municipiului București prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, revine în Piața Constituției cu cea mai spectaculoasă ediție de până acum. Pe lângă deja tradiționalele căsuțe, roata panoramică, meșteșugari și artiști plastici, ediția din acest an, cea de-a 18-a, va aduce o serie de noutăți care transformă evenimentul într-o experiență complexă pentru vizitatori.  Scenografia Târgului de Crăciun București este realizată de scenograful Dragoș Buhagiar și asistentul scenograf Vladimir Iuganu.

Una dintre cele mai importante noutăți ale ediției 2025 este prima Piramidă de Crăciun instalată vreodată în România – o construcție de 10 metri înălțime și 7 metri diametru,  decorată cu figurine și simboluri tradiționale ale iernii, asemănătoare celor din marile târguri din Germania, Austria și Franța. Piramida se rotește lent, oferind publicului o experiență vizuală spectaculoasă și devine, astfel, punctul central al zonei festive.

Tot în premieră, Palatul Parlamentului va fi iluminat în fiecare seară prin proiecții festive dedicate – o transformare vizuală spectaculoasă care aduce magia Crăciunului pe una dintre cele mai emblematice clădiri ale Capitalei.

Scena Felinar – un concept nou pentru publicul tânăr

După succesul zonelor de DJ set din anii trecuți, ediția 2025 introduce Scena Felinar – un spațiu modern, creat special pentru generația tânără. Aici, DJ-ii vor aduce cele mai iubite remixuri ale sezonului, într-o atmosferă urbană, energică și complet nouă în cadrul târgului. Scena Felinar va deveni locul de întâlnire preferat al tinerilor, un punct în care muzica, socializarea și energia se îmbină perfect.

Atracții noi pentru copii și familii

Zona dedicată celor mici se extinde anul acesta considerabil, cu o serie de atracții aflate la prima apariție la Târgul de Crăciun București:

            •           Caruselul Venețian cu design clasic și elemente decorative premium;

            •           Santa’s Express, un mini roller-coaster tematic;

            •           Sania Zburătoare, o experiență interactivă pentru cei mici;

            •           Cutia cu globuri, un nou concept-joc cu surprize vizuale;

            •           Elfii interactivi și jocuri noi cu plușuri în zona instagramabilă.

Decoruri noi și o atmosferă vizuală reinventată

Ediția 2025 propune o schimbare majoră la nivel de decor:

  • O plasă de lumini complet nouă, care acoperă Piața Constituției cu un efect spectaculos, gândit pentru experiențe vizuale memorabile;
  • Peste 120 de căsuțe redecorate cu motive luminoase noi, stele și elemente grafice speciale;
  • O nouă serie de proiecții festive în punctele principale ale târgului, inclusiv pe fațadele unor zone tematice.

Experiențe culinare și meșteșugărești în formule noi

Anul acesta, zona artizanilor și producătorilor locali este consolidată prin:

  • mai multe standuri cu demonstrații live ale meșterilor;
  • prezența a trei creatori distinși cu titlul de Tezaur Uman Viu, care vor prezenta tehnici tradiționale rar întâlnite.

Amintire de suflet – fotografia ta cu Moș Crăciun

Magia Crăciunului mai aduce anul acesta o surpriză aparte: între 13 și 24 decembrie, la Casa lui Moș Crăciun din Piața Constituției, oprim timpul pentru o clipă, păstrând o amintire de suflet: fiecare vizitator primește în dar propria fotografie instant cu Moșul.

___________

Ediția 2025: mai multă magie, mai multă lumină, mai multe premiere

Târgul de Crăciun București va avea loc între 29 noiembrie și 28 decembrie, timp în care vizitatorii se vor bucura de un concept modernizat, plin de elemente noi și experiențe inedite, fără a renunța la tradiția care a consacrat acest eveniment.

Intrarea este liberă.

PROGRAM Târgul de Crăciun București: https://www.creart.ro/program-targul-de-craciun-bucuresti/

Mijloace de transport: https://www.creart.ro/mijloace-de-transport/

Târgul de Crăciun București în online:

Facebook: https://www.facebook.com/TarguldeCraciunBucuresti / https://www.facebook.com/creartpmb

Instagram: https://www.instagram.com/bucharestchristmasmarket/ / https://www.instagram.com/creartbucuresti/

Website-uri: https://www.bucharestchristmasmarket.ro/  https://www.creart.ro/

OrganizatoriPrimăria Municipiului București prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București

A Christmas Powered by PPC Renewables

SponsoriCoca-ColaCatenaDomino’s PizzaPan Food

Cu sprijinul: Parlamentul României – Camera DeputațilorSocietatea de Transport București – STB S.A.Apa Nova BucureștiAsociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI)Compania Municipală Iluminat Public BucureștiRomsilva – Regia Națională a Pădurilor

Parteneri mediaKiss FMMagic FMRock FM, TVRAgerpres, Invent Media

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508