”Blind Eight” la final: finisaj, proiecție și performance pe 31 octombrie

Celula de Artă a invitat publicul vineri, 31 octombrie, de la ora 18:00, la un eveniment special care a marcat finisajul expozițiilor „Blind Eight” și „O lume (ne)văzută”, însoțit de proiecția aftermovie-ului „Blind Eight” și de performance-ul „Unseen Layers” susținut de artista Oana Iordăchescu. Evenimentul a avut loc la Aula Primăriei Sectorului 2 (str. Chiristigiilor nr. 11 – 13, București) iar accesul publicului a fost liber.

Această seară de închidere a reunit, într-un format imersiv, arta, sunetul și mișcarea, continuând firul narativ al proiectului „Blind Eight” – un demers care explorează percepția dincolo de vedere și propune o reflecție asupra modului în care simțurile se întâlnesc în actul artistic.

Despre „Blind Eight”

Pe 15 octombrie 2025, de Ziua Mondială a Nevăzătorilor, Celula de Artă, în parteneriat cu Asociația Entuziart și Asociația Nevăzătorilor din România, a organizat la Aula Primăriei Sectorului 2 evenimentul multisenzorial „Blind Eight”, o experiență care a transformat arta într-un spațiu al empatiei și al cunoașterii prin atingere, sunet și colaborare. Cea de-a cincea iterație a proiectului a reunit publicul într-un exercițiu colectiv de percepție și redescoperire a artei.

Conceptul „Blind” a debutat în 2018, la inițiativa lui Daniel Loagăr, și a evoluat constant printr-o serie de performance-uri colaborative – „Blind Four”, „Blind Five”, „Blind Six” și „Blind Seven”. În 2025, ediția „Blind Eight” a dus mai departe ideea de creație în absența vederii, printr-un performance de pictură realizat „cu ochii larg închiși”. Cele opt artisteNicoleta Ababei, Ioana Badea, Evghenia Gritsku, Teodora Grindei, Oana Iordăchescu, Mihaela Lungu, Gizella Popescu și Oana Zbanț – au intervenit succesiv asupra aceleiași lucrări, fără a vedea ce a pictat artista anterioară, într-un act colectiv ghidat de hazard și însoțit de muzica live a lui Marin Grigore.

Două expoziții, două perspective asupra nevăzutului

„O lume (ne)văzută” – curatoriată de Oana Dorneanu (Asociația Entuziart) – este o expoziție multisenzorială inspirată din universul Micului Prinț de Antoine de Saint-Exupéry. Vizitatorii sunt invitați să parcurgă o experiență terapeutică de 7 minute, cu ochii închiși, ghidați prin sunet, mișcare și atingere. Lucrările au fost realizate în ateliere de art-terapie de către persoane nevăzătoare, elevi și profesori ai Liceului Tehnologic Special „Regina Elisabeta”, propunând o reflecție profundă asupra modului în care percepem emoția și sensul fără intermediul privirii.

„Blind Eight” – curatoriată de Andreea-Eliza Petrov și Adriana Borună – reunește lucrări ale tactile realizate de artistele participante la performance-ul „Blind Eight” însoțite de suporturi audio, creând o experiență polifonică în care atingerea și auzul devin limbaje artistice autonome. Expoziția explorează granița dintre intimitate și distanță: dacă privirea presupune separare, atingerea aduce apropiere.

Lucrările propun un traseu senzorial care traversează multiple universuri – de la imersiunile reflexive ale Oanei Iordăchescu și Mihaelei Lungu, la materialitatea pământului din creațiile Ioanei Badea și Nicoletei Ababei, de la formele acvatice și ludice ale Oanei Zbanț și Gizellei Popescu, până la dimensiunile cosmice sugerate de Teodora Grindei.

În ansamblu, expoziția construiește un cosmos comun, un univers „Blind” în care diversitatea materialelor – textil, ceramică, pământ, scagliola, tehnologie digitală – se împletește cu diversitatea percepțiilor. Atingerea devine un act de cunoaștere, iar arta se transformă din „obiect de contemplat” în „corp de explorat”.

Arta ca limbaj universal al empatiei

Prin colaborarea dintre Celula de Artă, Asociația Entuziart și Asociația Nevăzătorilor din România, proiectul „Blind Eight” s-a transformat într-un manifest al incluziunii, un dialog autentic între artiști, persoane nevăzătoare și public. Arta își redobândește aici forța originară – aceea de a uni oamenii dincolo de limitele văzului, transformând percepția într-o experiență a prezenței și a empatiei.

Proiectul este co-finanțat de Primăria Sectorului 2 a Municipiului București, prin Programul de Co-finanțări 2025.

Celula de Artă este un proiect cultural independent condus de artiști (artist-run) care a debutat în 2017 și are o misiune clară: lucrează cu artiști emergenți, scoate arta din „white cube” și o face accesibilă în mod direct publicului, în spații permanente sau temporare care sunt permeabile și deschise către noi contexte și conexiuni. 

Asociația Entuziart este o organizație non-guvernamentală dedicată sprijinirii și promovării persoanelor de orice vârstă și cu orice tip de abilități, prin activități creative, artistice și terapeutice. Misiunea sa este de a promova incluziunea și de a accesibiliza actul artistic pentru persoanele cu dizabilități sau tulburări psihice, oferindu-le spații autentice de exprimare și vizibilitate. Entuziart organizează expoziții și spectacole de dans, pictură, muzică și teatru, dar și programe de art-terapie și dans-terapie, unde artiști, terapeuți și persoane cu nevoi speciale creează împreună, explorând arta ca formă de vindecare și dialog uman. Organizația colaborează cu spitale de psihiatrie, instituții de învățământ special și universități, precum Universitatea din București, oferind studenților din Facultatea de Psihologie contexte de practică și formare în terapii expresiv-creative.

Parteneri media: Agenția de cArte, Bookhub, Cărturești, Clivaj, Contacte Culturale, Curatorial, Dreaming Of, Empower Artists, Happ.ro, IQads, Modernism, Munteanu, Observator Cultural, Propagarta, PRwave, Radio România Cultural, Radio București FM, Radio România Internațional, Subversiv, The Institute, Zeppelin, Zile și Nopți.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508