Anansi. World Fiction: un raft plin de noutăți literare la Gaudeamus 2025

O ofertă bogată de noutăți îi așteaptă la Gaudeamus 2025 pe iubitorii de literatură universală la rafturile imprintului Anansi. World Fiction din cadrul standului Editurii Trei. Cu cinci ani de existență, sărbătoriți în această toamnă, și peste 180 de titluri publicate, Anansi. World Fiction își răsfață cititorii și la ediția din acest an a cunoscutului târg de carte Gaudeamus cu o selecție generoasă de titluri: atât traduceri noi din operele unor scriitori îndrăgiți, cât și autori traduși în premieră în limba română.

Cu siguranță, una dintre cele mai așteptare apariții editoriale o reprezintă cea mai recentă traducere din opera lui László Krasznahorkai, laureatul Premiului Nobel pentru literatură din acest an. Este vorba despre romanul Zsömle s-a dus (traducere de Ildikó Gábos-Foarță), un roman ce satirizează absurdul politic, manipularea colectivă și fragilitatea adevărului istoric. Zsömle s-a dus este o poveste dureroasă și amuzantă, deopotrivă, care nu doar avertizează, dar te urmărește mult după ce ai terminat cartea, un roman memorabil despre puterea fanteziei și pericolele fanatismului.

Rachel Kushner, una dintre cele mai importante prozatoare ale momentului, a intrat recent în lista autorilor traduși în cadrul Anansi. World Fiction, cu Lacul creației, cel mai recent roman al său, finalist al Booker Prize 2024, National Book Award 2024 și Pen Faulkner Award 2025, un thriller filosofic care pune în scenă misiunea unei spioane infiltrate într-o comunitate de ecologiști radicali, unde idealismul, paranoia și nostalgia primitivă se întrepătrund într-o poveste intensă și tulburătoare. Cartea apare în traducere sub semnătura Alexandrei Coliban.  

Prozatoarea Pilar Adón, una dintre cele mai captivante voci contemporane ale literaturii spaniole, cunoscută pentru modul său abil de a construi universuri misterioase și personaje profund psihologice, se alătură și ea portofoliului Anansi. World Fiction. Adón este tradusă în premieră în limba română cu Despre fiare și păsări, un roman hipnotic despre frică, descoperire și apartenență, în care o artistă pierdută pătrunde într-o comunitate misterioasă de femei, descoperind puterea ritualurilor, a legăturilor și a lumii ascunse dincolo de lumina soarelui (traducere de Dorina Ivan).

Itamar Vieira Junior este un alt scriitor tradus în premieră în limba română, iar cartea pe care iubitorii de literatură universală din România au ocazia s-o descopere la Gaudeamus 2025 este Plugul strâmb (traducere de Simina Popa). Considerat cel mai important roman brazilian al acestui secol și finalist la International Booker Prize 2024, Plugul strâmb explorează viața fermierilor din cea mai săracă regiune a Braziliei, la trei generații după abolirea sclaviei. Romanul îmbină realismul și fantasticul, abordând teme precum familia, spiritualitatea, sclavia și consecințele sale, dar și lupta politică.

Tot un roman finalist la International Booker Prize 2024 este și Mater 2-10 semnat de Hwang Sok-yong, unul dintre cei mai importanți scriitori sud-coreeni contemporani, cunoscut pentru romanele sale sociale care explorează viața muncitorilor și istoria recentă a Coreei, tradus, de asemenea, în premieră în limba română. Prin experiențele a trei generații de muncitori feroviari, romanul Mater 2-10 surprinde greutățile prin care au trecut coreenii obișnuiți: de la perioada colonială japoneză, la Eliberare și până în secolul XXI – o relatare captivantă despre lupta unei națiuni pentru eliberare, un basm liric despre sângele, sudoarea și lacrimile muncitorilor industriali și punctul culminant al carierei lui Hwang Sok-yong, la care a lucrat timp de treizeci de ani. Traducerea este semnată de Iolanda Prodan.

Cu siguranță, un loc apare în lista noutăților Anansi. World Fiction o reprezintă Reginele din Parcul Sarmiento de Camila Sosa Villada, „un roman superb, emoționant, tulburător, crud și onest”, în accepțiunea Fernandei Melchor. Reginele din Parcul Sarmiento, un roman cutremurător despre supravieţuire, solidaritate şi auto-afirmare, spune povestea neconvenţională a unei comunităţi de femei trans marginalizate, care transformă durerea –  şi chiar un destin abuziv – într-o familie aleasă, plină de iubire, rezilienţă şi speranţă. Traducerea poartă semnătura lui Marin Mălaicu-Hondrari.

Sofia Andruhovîci, una dintre cele mai importante voci ale literaturii ucrainene contemporane, apreciată pe plan internațional, a fost recent publicată în premieră în limba română în cadrul Anansi. World Fiction, cu cel mai cunoscut roman al său: Amadoca, o meditație tulburătoare despre memorie și identitate, un poem al rătăcirii și al regăsirii, în care dragostea devine ultimul liman al unei istorii sfâșiate. Ediția în limba română apare în traducerea lui Mihai Hafia Traista.

Lista noutăților include și titluri noi semnate de autori cunoscuți și îndrăgiți de publicul colecției Anansi. World Fiction: Cealaltă fiică de Annie Ernaux (traducere de Mădălina Ghiu), o lungă scrisoare către sora pierdută, o încercare de a umple absența cu puterea cuvintelor. Irene Vallejo, autoarea bestsellerului Infinitul într-o trestie, revine și ea în fața cititorilor români cu volumul: Amintiri din viitor • Manifest pentru lectură, un elogiu adus lecturii ca gest de libertate și rezistență culturală (traducere de Lavinia Similaru). Îndrăgitul scriitor american James McBride, cunoscut pentru romanele sale care explorează identitatea rasială, istoria afro-americană și legăturile dintre familie și comunitate, are și el o nou roman tradus în limba română: Băcănia „Rai și Pământ”, carte care explorează o comunitate integrată de afro-americani și evrei în Pottstown, Pennsylvania, în anii 1920–1930, împletind secrete, poveștile familiei Ludlow și lupta pentru protejarea unui băiat surd, reflectând teme precum comunitatea, supraviețuirea și complexitatea identităților în America (traducere de Cristian Ionescu). Și scriitorul american Richard Powers revine în atenția cititorilor cu o nouă traducere, Ecoul pădurii, o frescă impresionantă despre viață și reziliență, un elogiu adus pădurii ca formă de inteligență și memorie colectivă (traducere de Mariana Piroteală). Privirea care împietrește. Povestea Meduzei este cea mai nouă traducere din opera prozatoarei Natalie Haynes, un roman care reinterpretează mitul Meduzei dintr-o perspectivă feministă și plină de umor negru (traducere de Ioana Filat), iar fascinanta prozatoare mexicană Fernanda Melchor, cu Parădais, un roman intens, scurt, dar dur, care explorează fragilitatea, violența și compromisurile morale dintr-o societate mexicană divizată, o incursiune intensă și tulburătoare în Mexicul marginal, acolo unde visele adolescenței se lovesc de cruzimea lumii adulte (traducere de Marin Mălaicu-Hondrari).

O parte dintre aceste titluri se vor bucura de un eveniment în cadrul Târgului de carte Gaudeamus 2025: sâmbătă, 6 decembrie, de la ora 12:00, la spațiul de evenimente „Mircea Nedelciu” din cadrul Pavilionului B2 al Romexpo, moderator: scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu, director editorial Anansi. World Fiction.

Toate aceste noi traduceri confirmă angajamentul Anansi. World Fiction de a aduce cititorilor români o selecție generoasă și diversă de literatură universală, de la autori consacrați la voci emergente, explorând teme profunde și actuale ale identității, comunității și umanității. Gaudeamus 2025 devine astfel o adevărată sărbătoare a lecturii, o invitație de a descoperi povești memorabile, traduceri de excepție și experiențe literare care rămân mult timp în mintea și sufletul cititorilor.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508