Vineri, 17 octombrie, de la ora 19:00, Filarmonica Brașov vă invită la un spectacol plin de energie, umor și ritmuri clasice de jazz: „Umorul în Jazz”, susținut de grupul sibian Snaco Dixieland Jazz Band.
După succesele înregistrate în orașe precum Ploiești, Timișoara, Sibiu, Cluj, Tulcea sau București, spectacolul ajunge acum și la Brașov, promițând o seară în care muzica și umorul se întâlnesc într-un amestec irezistibil. Conceptul poartă semnătura binecunoscutului Florian Lungu, împătimit de jazz și promotor al genului, care va deschide evenimentul cu o prezentare dedicată temei „Umorul în Jazz”, presărată cu ilustrații video și audio amuzante, povești din istoria jazzului și glume savuroase.
În partea a doua a serii, scena va fi animată de membrii Snaco Dixieland Jazz Band, un grup vocal-instrumental cu o energie molipsitoare, condus de un trombonist cu simțul umorului și al improvizației. Publicul va avea ocazia să se bucure de interpretări spumoase și pline de farmec, dar și de un repertoriu inedit ce va include momente celebre precum Johnny Răducanu – „Sorcova”, Victor Borge – Funny Piano Comedian, și Danny Kaye & Louis Armstrong – „When The Saints Go Marching In”.
O seară care îmbină muzica live, buna dispoziție și spiritul autentic al jazzului de altădată, o invitație la relaxare, zâmbete și ritmuri care trezesc amintiri.
Biletele sunt disponibile la casieria Filarmonicii Brașov și online, pe bilet.ro


