”Supernormali”. Teatrul ca spațiu de dialog al diversității și empatiei

Teatrelli spațiu cultural alternativ dedicat artelor spectacolului și dialogului cultural, atent la înfățișarea ecosistemului teatral în contextul politico-social actual – prezintă o serie de evenimente desfășurate în jurul premierei „Supernormali / Supernormales” de Esther F. Carrodeguas, un text manifest al curajului și adevărului privind sexualitatea persoanelor cu dizabilități (diversitate funcțională). 

Proiectul a debutat acum cinci luni și a coagulat căutările comune ale echipelor de creație alături de echipa Teatrelli și de persoanele selectate în urma castingului organizat în luna iunie (performeri cu și fără diversitate funcțională). Încă de la început, mai mult decât experiența anterioară în teatru sau actorie, proiectul a mizat pe autenticitatea și dorința de a lucra într-un proces colaborativ de creație. 

Regizoarea Mara Oprea, alături de distribuția mixtă formată din șase performeri și patru persoane cu diversitate funcțională, împreună cu Alex Gorghe (dramaturgia), Gabi Albu (scenografia) și Adrian Piciorea (sound design) construiesc un discurs scenic care îmbină empatia, umorul și criticile directe într-un demers artistic incluziv. 

Rezultatul: un spectacol care aduce în prim-plan temele diversității funcționale și ale sexualității persoanelor cu dizabilități, într-o montare care depășește stereotipurile și promovează o perspectivă incluzivă și profund umană. 

Așadar, născut într-un context în care tot mai multe voci militează pentru recunoașterea dreptului persoanelor cu diversitate funcțională la o viață afectivă și sexuală deplină, „Supernormali / Supernormales” realizat în parteneriat cu Instituto Cervantes din București, alături de Consiliul Național al Dizabilității din România – chestionează convențiile sociale legate de „normalitate”. Un proiect care își propune nu doar să emoționeze, ci să schimbe percepții, deschizând un dialog real cu publicul.

Primele reprezentații, programate în 29 și 30 octombrie și 1 și 2 noiembrie la Teatrelli, vor fi accesibilizate în limbaj mimico-gestual și vor fi urmate de sesiuni de Q&A cu dramaturgi, jurnaliști culturali și specialiști în domeniul dizabilității și incluziunii sociale. 

În cadrul aceluiași spațiu al diversității și incluziunii sociale prin arta contemporană, Teatrelli organizează în data de 30 octombrie, ora 12:00, dezbaterea „ARTIST TALK – Supernormali: despre viață, scenă și demnitate”, moderată de Mihaela Michailov, care îi are alături pe Esther F. Carrodeguas, pe regizoarea Mara Oprea, dramaturgul Alex Gorghe, precum și actori din distribuția spectacolului.

Dezbaterea propune o reflecție asupra responsabilității etice a dramaturgilor și creatorilor de teatru în reprezentarea diversității umane, discutând despre cum pot deveni textele și scenele teatrale spații ale incluziunii, vizibilității și empatiei.

„Etica dramaturgică presupune o reflecție constantă asupra felului în care textele și spectacolele reprezintă lumea, asupra responsabilității de a construi personaje și relații dincolo de clișee și discriminări. Supernormali este un exemplu de scriitură și practică scenică incluzivă, care deschide un dialog necesar despre vizibilitate și diversitate”, afirmă Mihaela Michailov.

Conferința este deschisă publicului larg, profesioniștilor din domeniul artelor spectacolului, studenților și tuturor celor interesați de temele incluziunii și eticii în artele performative.

Urmează patru zile de explorare a scenei ca spațiu de adresare și chestionare asupra unor problematici ardente: Viața intimă a persoanelor cu diversitate funcțională este subiect de pus pe tapet? Intimitatea, ca realitate intimă proprie trebuie expusă social? În ce fel se poate face accesibilizarea acestei categorii sociale?  

”Vă invităm să reflectăm asupra acestor întrebări într-un eveniment despre diversitatea reală a lumii în care trăim.” 

***

„Supernormali / Supernormales” de Esther F. Carrodeguas

regia: Mara Oprea

dramaturgia: Alex Gorghe

scenografia: Gabi Albu

sound design: Adrian Piciorea

Cu: Titus Alin Apostu, Ama Beschieru, Andrei Calu, Ruxandra Maniu, Miruna Gabriela Olteanu, Vlad Pânzaru, Nicoleta Profir, Loredana Stoian, Mihai Trăsnea, Miruna Vatamanu 

O producție: Teatrelli

În parteneriat cu: Instituto Cervantes din București și Consiliul Național al Dizabilității din România

Mulțumiri: Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București

***

Despre piesă și autoare

Piesa demontează tabuurile și prejudecățile despre diversitatea funcțională, explorând un subiect delicat cu un stil ireverențios și direct. Scrisă în timpul unei rezidențe la Centrul Dramatic Național din Spania, piesa a fost apreciată pentru abordarea sa curajoasă și stilul incorect politic.

Esther F. Carrodeguas, născută în 1979 la Rianxo, este o dramaturgă, actriță și regizoare din Galicia. Pe lângă o carieră în teatru, este licențiată în jurnalism, iar lucrările sale reflectă adesea un interes pentru teme sociale. A câștigat Premiul Abrente în 2015 și a fost finalistă la Premiile Max pentru cea mai bună dramaturgă în 2023.

PROGRAMUL EVENIMENTULUI  

29 octombrie | 20:00 | Teatrelli

„Supernormali / Supernormales” de Esther F. Carrodeguas, regia Mara Oprea, dramaturgia Alex Gorghe, scenografia Gabi Albu, sound design Adrian Piciorea. 

Producător Teatrelli. În parteneriat cu Instituto Cervantes din București | 16+

Reprezentație urmată de o sesiune de Q&A cu Esther F. Carrodeguas 

și cu echipa spectacolului.

Moderator: Liviu Romanescu, director artistic Teatrelli

__________________________________________________________________

30 octombrie | 12:00 | Teatrelli

Conferința „ARTIST TALK – Supernormali: despre viață, scenă și demnitate”

Cu: Esther F. Carrodeguas, Mara Oprea, Alex Gorghe, 

actorii din distribuția spectacolului

Moderator: Mihaela Michailov, autoare de teatru, 

critic în domeniul artelor performative, educatoare culturală

Partener: Instituto Cervantes din București

Accesul este liber, în limita locurilor disponibile.

_________________________________________________________________

30 octombrie | 19:00 | Teatrelli

„Supernormali / Supernormales” de Esther F. Carrodeguas, regia Mara Oprea, dramaturgia Alex Gorghe, scenografia Gabi Albu, sound design Adrian Piciorea. 

Producător Teatrelli. În parteneriat cu Instituto Cervantes din București | 16+

Reprezentație urmată de o sesiune de Q&A cu dramaturgul Alex Gorghe, 

cu regizoarea Mara Oprea și cu echipa spectacolului.

Moderator: Ionuț Sociu, dramaturg și jurnalist cultural

___________________________________________________________________

1 noiembrie | 19:00 | Teatrelli

„Supernormali / Supernormales” de Esther F. Carrodeguas, regia Mara Oprea, dramaturgia Alex Gorghe,  scenografia Gabi Albu, sound design Adrian Piciorea. 

Producător Teatrelli. În parteneriat cu Instituto Cervantes din București | 16+

Reprezentație urmată de o sesiune de Q&A cu Daniela Tontsch, președinta CNDR – Consiliul Național al Dizabilității din România și cu Daniela Dumitrescu, psiholog clinician și psihoterapeut cu formări în terapia cognitiv-comportamentală –  Institutul de Formare și Educare Relațională 

__________________________________________________________________

2 noiembrie | 19:00 | Teatrelli

„Supernormali / Supernormales” de Esther F. Carrodeguas, regia Mara Oprea, dramaturgia Alex Gorghe, scenografia Gabi Albu, sound design Adrian Piciorea. 

Producător Teatrelli. În parteneriat cu Instituto Cervantes din București | 16+

Reprezentație urmată de o sesiune de Q&A cu echipa spectacolului 

și cu Andreea Szabo – activistă în domeniul dizabilității, antreprenor și licențiată în psihologie, președinte al Asociației CMT (Charcot Marie Tooth) România.

*

Teatrelli este un proiect al Centrului de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București – creart. Ca spațiu cultural alternativ dedicat artelor spectacolului, Teatrelli se dezvoltă, din punct de vedere al strategiei curatoriale, într-un laborator artistic cu public, axat pe producții inovatoare de teatru și dans, serii de performance-uri work in progress, precum și de dialoguri culturale. Structura modulară a sălii permite ca fiecare nou spectacol să modifice set-up-ul spațiului, invitând publicul să descopere noi modalități de a experimenta și a recepta teatrul.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508