Romanul „Albine și tunete îndepărtate” al scriitoarei japoneze Riku Onda, tradus recent în limba română de Magda Ciubăncan și apărut în colecția ANANSI a editurii TREI, este o incursiune fascinantă în culisele unui concurs de pian, dar și o meditație despre fragilitatea și forța artei. Printr-o scriitură care transformă sunetul în imagine și emoția în ritm, autoarea reușește să redea nu doar tensiunea scenei, ci și vibrația lumii în care muzica devine limbaj universal. Despre titlul misterios, despre personajele tinere și despre felul în care literatura japoneză face loc tăcerilor dintre note, aflăm mai multe de la traducătoarea volumului, Magda Ciubăncan, care a răspuns întrebărilor jurnalistei RRC Anamaria Spătaru.
Anamaria Spătaru: Doamnă Magda Ciubăncan, criticii au spus despre „Albine și tunete îndepărtate”, romanul scriitoarei japoneze Riku Onda, că este un imn închinat puterii muzicii. Totuși, titlul nu m-a dus de la început cu gândul la muzica clasică. Vă rog să-mi spuneți dacă această expresie are un corespondent în cultura japoneză sau este o alegere întâmplătoare a autoarei?
Magda Ciubăncan: -Titlul m-a intrigat și pe mine. Așa cum am mai spus și cu alte ocazii, nu m-am așteptat, pornind de la el, să descopăr un roman despre muzica clasică. Nu cred că se referă la ceva specific culturii japoneze – cel puțin nu la un element recognoscibil imediat. În schimb, această asociere surprinzătoare între albine și tunete îndepărtate este în spirit japonez: o întâlnire a unor imagini care, în mod obișnuit, n-ar avea nicio legătură între ele. Nu e neapărat ceva „japonez” în sensul strict, dar are acel rafinament al paradoxului poetic specific culturii nipone.
Anamaria Spătaru: În roman este descris un concurs de pian care are loc într-un orășel imaginar, undeva aproape de Tokyo. Condițiile sunt draconice, concurența acerbă. Autoarea a ales patru personaje, toate de origine japoneză, pentru a ne arăta trăirile și parcursul lor. Cum sunt aceste personaje?
Magda Ciubăncan: -Avem patru candidați foarte tineri, lucru care mi-a atras atenția de la bun început. Protagonista este Aya Eiden, o tânără care renunță la pian la 13 ani, după moartea mamei, dar revine, șapte ani mai târziu, într-unul dintre cele mai importante concursuri de pian din Japonia – și chiar din lume. Orașul imaginar Yoshigae este pus de autoare pe același nivel cu Parisul sau Moscova, centre ale muzicii clasice.
Apoi îl avem pe Masaru, un personaj foarte dinamic și, într-un fel, exotic pentru Japonia. Este un hafu, adică un copil născut dintr-o căsătorie mixtă. În Japonia, termenul nu are mereu o conotație pozitivă, iar autoarea surprinde foarte bine tensiunile culturale și identitare din jurul acestui statut. Masaru este carismatic, talentat și arată extraordinar – un fel de star admirat de toate fetele.
Akashi este veteranul grupului, are 28 de ani – o vârstă considerată deja mare pentru acest tip de competiție. Este ultima lui șansă de a participa și trăirile lui sunt mai mature, diferite de ale celorlalți.
Iar cel mai enigmatic dintre toți este Jin Kazama, un copil genial de 16 ani, fără o pregătire formală, dar protejat de un mare maestru al pianului, Hoffman. Trei genii și un om „obișnuit” – destinele lor se întâlnesc în acest concurs și fiecare iese din el îmbogățit.
Anamaria Spătaru: Cele patru personaje provin din medii foarte diferite, dar pe toți îi unește pasiunea pentru muzică. Ce altceva îi leagă?
Magda Ciubăncan: – Pe lângă pasiune, îi unește tenacitatea. Fiecare o trăiește în felul lui – Aya prin fragilitate, Masaru prin ambiție, Akashi prin luciditate, Jin prin puritate. M-a impresionat tinerețea lor și felul în care romanul surprinde neliniștile vârstei. Citind, m-am gândit de mai multe ori la David Popovici – aceleași frici, aceeași perseverență, același amestec de inocență și forță.
“Să dai lumii muzica înapoi înseamnă să recunoști că lumea însăși a fost, la început, muzică.”
Anamaria Spătaru: Romanul oferă o perspectivă foarte detaliată asupra culiselor unui concurs de muzică clasică, cu toate rigorile și emoțiile din spate…
Magda Ciubăncan: – Da, m-a surprins complexitatea lumii din spatele scenei. Ascult muzică, dar am privit mereu această lume din afară, superficial. Aici, am descoperit multitudinea de detalii care compun un concert: pregătirea, acustica, poziționarea pianului, oamenii din culise. Țin minte o scenă în care Jin mută pianul pe scenă ca să găsească locul în care sunetul se aude perfect – o imagine simbolică a căutării armoniei.
Anamaria Spătaru: Profesorul lui Jin Kazama spune la un moment dat: „Lumea este plină de muzică.” Autoarea pare să împărtășească această viziune. Este un mod japonez de a privi arta?
Magda Ciubăncan: – Da, absolut. În viziunea japoneză – și a autoarei – lumea este parte dintr-un mare continuum, în care totul vibrează. Să „dai lumii muzica înapoi” înseamnă să recunoști că lumea însăși a fost, la început, muzică. Cartea e plină de astfel de analogii: zumzetul albinelor, ploaia, vântul, toate devin muzică. Ține doar de capacitatea ta de a asculta.
Anamaria Spătaru: Într-un pasaj, Masaru, interpretând Bartók, „simțea mirosul pădurii, al ierbii, o gradație complexă de verde”. Romanul e nu doar muzical, ci și foarte vizual.
Magda Ciubăncan: -Exact. Riku Onda are un stil foarte plastic. De aceea, multe dintre cărțile ei au fost ecranizate, inclusiv „Albine și tunete îndepărtate”. Descrierile ei sunt multisenzoriale – simți, miroși, vezi muzica. Mi-a amintit de Jun’ichirō Tanizaki, care scria despre felul în care japonezii percep întunericul ca având masă, gust, textură. Onda aplică această sinestezie muzicii. M-am gândit uneori, traducând, că o persoană care nu aude ar putea totuși „simți” cum sună muzica citind acest roman.
“Toate ilustrează spiritul japonez al colectivității: ideea că procesul e mai important decât rezultatul”
Anamaria Spătaru: Apare în carte o întrebare tulburătoare: „Oare chiar se pot da note artei?” Și juriul, dar și acordorii, tehnicienii, personajele aparent secundare au roluri importante.
Magda Ciubăncan: – Da, mi s-a părut extraordinar felul în care autoarea arată că un concert este rezultatul unui efort colectiv. Juriul e internațional, dar plin de subiectivități și dileme. Mieko, reprezentanta Japoniei, e o figură atipică – directă, capricioasă. Iar personajele din spate – acordorul, managerul de scenă, echipele tehnice – sunt esențiale. Toate ilustrează spiritul japonez al colectivității: ideea că procesul e mai important decât rezultatul.
Anamaria Spătaru: În final, repertoriul concurenților e impresionant, iar descrierile pieselor te fac să vrei să le asculți. Cum a fost pentru dumneavoastră, ca traducătoare?
Magda Ciubăncan: – Le-am ascultat pe toate, unele în mai multe interpretări. Am vrut să înțeleg ce transmite fiecare piesă, cum „sună” în limbajul autoarei. Am și un playlist salvat cu toate lucrările din carte – cuprinsul romanului este chiar repertoriul concursului. A fost o experiență minunată, o redescoperire a muzicii prin literatură.
Riku Onda (n. 1964) este cea mai vândută scriitoare contemporană în Japonia. A copilărit în Sendai și a urmat cursurile Universității Waseda, unde a cântat la saxofon într-o formație studențească. Iubitoare de cărți încă din copilărie, Riku Onda a renunțat la o slujbă de birou și a început să scrie literatură. În 2003 vizitează Marea Britanie și Irlanda, apoi America de Sud, unde face reportaje pentru televiziunea NHK. Tatăl ei fiind meloman, Onda a crescut ascultând muzică clasică și a cântat la pian de la o vârstă fragedă, descoperind mai târziu rockul și jazzul. În 2017, romanul ei „Albine și tunete îndepărtate” a fost distins atât cu Premiul Naoki, cât și cu Premiul cu Premiul Naoki, cât și cu Premiul librarilor japonezi, pe acesta din urmă câștigându-l, în premieră, de două ori. Romanul a devenit imediat bestseller în Japonia, ajungând să se vândă în peste un milion de exemplare. De asemenea, a fost transformat într-un film de mare succes, intitulat „Ascultă universul”. Un alt roman al ei, tradus în engleză cu titlul „The Aosawa Murders”, a intrat pe lista celor mai importante cărți din 2020 a The New York Time
Albine și tunete îndepărtate
Autor : Riku Onda, Editura: Trei, Colecții: ANANSI. WORLD FICTION, ANANSI CONTEMPORAN, Categorii: Ficțiune, Literary fiction, Nr. pagini var. tipărită: 488, Anul apariției: 2025
