SEMNE INFOGRAFICE. Povești vizuale. O expoziție ce propune salvarea patrimoniului cultural Vădastra

13 – 23 martie 2025, Sala Media

Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 13 martie 2025, de la orele 18.30, la Sala Media, la vernisajul expoziției SEMNE INFOGRAFICE. Povești vizuale.

Secția Educație muzeală a MNȚR inițiază, în cadrul programului specific de documentare și valorificare prin imagine a patrimoniului material și imaterial, un nou program expozițional de cercetare artistică și documentare etnografică cu o activitate multianuală. Avem în vedere prezentarea unor studii de caz care reconstruiesc și revalorifică meșteșuguri, tehnici și practici tradiționale, reinterpretează și decodifică vizual elemente și simboluri ale culturii țărănești în cheie contemporană.

Ne propunem astfel o colaborare cu instituții artistice și culturale, cât și cu Școlile doctorale de profil artistic și umanist prin studenții și doctoranzii acestora, care să lărgească aria de documentare și reprezentare în noi forme de interpretare vizuală a patrimoniului tradițional.

Ca prim proiect, am invitat în noul nostru program expozițional pe drd. Cornelia Moțăianu care va prezenta ca temă a cercetării sale doctorale: Info-semnul în contemporaneitate – studiu de caz: cultura Vădastra.

INFO-SEMNUL IN CONTEMPORANEITATE – studiu de caz: cultura Vădastra.

Proiect de design vizual, de revitalizare a identității culturale a satului Vădastra, din județul Olt, dorește nu numai să aducă informații necunoscute despre cultura unui loc, ci este, de asemenea, o invitație la păstrarea valorii fascinante a identității societății tradiționale, reprezentată de meșteșugurile și obiceiurile populare care cu greu au supraviețuit până astăzi. Sintetizând esența modelelor tradiționale moștenite din trecut, a rezultat un sistem intuitiv de identitate vizuală reprezentată prin semne, care introduce publicul interesat în atmosfera culturală și istorică a regiunii cercetate. Aceste semne devin reprezentări simbolice ale patrimoniului material și imaterial al satului. Pentru fiecare element al tradiției locale am creat câte un semn-simbol, care face parte din infograficul ce prezintă, în mod concis, anumite procese culturale.(drd.Cornelia Moțăianu)

CUM SE FACE? POVEȘTI VIZUALE DESPRE TEHNOLOGII DISPĂRUTE.

Modernitatea a adus schimbări tehnologice semnificative în culturile rurale, ducând la dispariția lentă a meșteșugurilor tradiționale din împrejurimile noastre. Aceste meșteșuguri fac parte integrantă din identitatea comunităților rurale și este crucial să le păstrăm pentru a menține moștenirea materială a culturii tradiționale. Deși există centre care în prezent predau tehnologia tinerilor, aceste eforturi sunt insuficiente în ceea ce privește introducerea tehnologiilor tradiționale tuturor tinerilor, nu doar celor din zonele rurale. Este important ca adulții să transmită copiilor aceste tehnologii bazate pe meșteșuguri, care au o valoare semnificativă pentru cultura tradițională, iar o modalitate eficientă de a face acest lucru este utilizarea infograficelor și a materialelor prin care sunt explicate tehnologiile acestor meșteșuguri.

Un infografic este un instrument vizual rapid care te ajută să înveți despre un anumit subiect, în cazul Vădastra, o descriere narativă a tehnologiilor. Infograficul poate folosi o serie de imagini, de exemplu, pentru a explica cum funcționează un meșteșug sau o tehnologie într-un mod simplu și coerent, folosite în pliante pentru a le arăta copiilor cum au fost realizate obiectele populare tradiționale, chiar dacă copiii nu le-au experimentat direct.

Este important ca tinerii să se întrebe „Cum se face?” atunci când se uită la obiecte populare tradiționale, nu doar în muzee, ci și din posesiunile bunicilor lor. Înțelegerea modului în care au fost create aceste obiecte cu ajutorul Infografiei, poate servi ca instrument vizual pentru a ajuta copiii să înțeleagă procesul de realizare a lor.

Astfel, propun ca principală metodă folosirea unor narațiuni vizuale (povești ale obiectelor populare tradiționale) asemănătoare benzilor desenate, ce vor conține seturi de imagini. Citirea lor se v-a face prin ordonarea planificată a imaginilor, folosind un infografic secvențial cronologic, pornind de la utilizarea datelor etnografice, selectate pentru a explica clar etapele de lucru ale unei anume tehnici. (drd.Cornelia Moțăianu)

Proiect expozițional: Info-semnul în contemporaneitate (studiul de caz: Vădastra)

Invitat expozant: drd. Cornelia Moțăianu, an VI, UNArte, Școala Doctorală IOSUD 

Coordonator: prof.univ.dr.arh. Dragoș Gheorghiu, UnArte

Curator: drd.Lila Passima

Expoziția va putea fi vizitată în Sala Media, în perioada 13 – 23 martie 2025, de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea și marțea este închisă.

Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator Cultural, Infinitezimal, Revista Timpul, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, Agenția Națională de Presă AGERPRES, spotmedia.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.gokid.ro, aiciastat.ro, www.invietraditia.ro, www.accmediachannel.ro, revistapatronatuluiroman.ro, cult-ura.ro, www.iqool.ro, arthood.ro, www.News24.ro, www.qmagazine.ro, visitbucharest.today, zelist.ro

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508