spot_img

„Emoțiile mari ale celor mici”, o carte practică și un ghid esențial pentru părinți și o relație echilibrată cu copiii lor

Cartea Emoțiile mari ale celor mici, recent apărută la Editura Trei, în colecția Psihologie practică pentru părinți, răspunde la una dintre cele mai frecvente întrebări ale părinților, aceea de a ști cum pot fi gestionate emoțiile puternice ale copiilor. Mai ales în situații asociate cu comportamente provocatoare care necesită luarea unor decizii legate de menținerea unei limite versus diminuarea așteptărilor. 

Alyssa Blask Campbell și Lauren Elizabeth Stauble, autoarele cărții Emoțiile mari ale celor mici, s-au cunoscut în calitate de educatoare la aceeași grădiniţă, Alyssa fiind educatoare de bebeluşi, iar Lauren de preșcolari. „Ne-am observat reciproc în timp ce predam și am recunoscut una la cealaltă un lucru familiar: nu ne era frică de emoţiile sau de comportamentele provocatoare ale copiilor”. Pornind de la educația formală în dezvoltarea copilului și educaţia timpurie, de la experiența practică de 31 de ani în lucrul cu copiii, dar mai ales de la experiențele personale trăite din copilărie până la maturitate, cele două autoare au dezvoltat și formulat o metodă numită Procesarea colaborativă a emoțiilor (PCE),o modalitate practică de a ne privi pe noi înșine și pe copii printr-o lentilă diferită, bazată pe empatie, care ne permite să ne reglăm emoţional și să răspundem cu compasiune”. 

Ideea pe care se sprijină conceptul metodei și a cărții devenite un ghid esențial și empatic pentru părinți pornește de la trăirea și înțelegerea emoțiilor dificile ca adulți, de la vulnerabilizarea în fața lor, mai degrabă decât evitarea sau negarea acestora. Astfel, se creează un context conținător inclusiv pentru emoțiile celor mici. „Scopul acestei cărți și acestei metode nu este perfecțiunea, ci mai degrabă creșterea. Creșterea implică vulnerabilitate, dezordine emoţională și greșeli. Greșelile dumneavoastră sunt aici binevenite”, afirmă cele două autoare care împărtășesc pe parcursul cărții povești de dezvoltare personală din propriul trecut și din modelul educației cu care au crescut, alături de conștientizări și reflecții care au creat conexiuni importante despre această nouă și unică abordare, „care să se refere la noi la fel de mult, dacă nu chiar mai mult decât la copii.” 

Metoda PCE este gândită ca o oportunitate pentru adulți de a conștientiza modul în care își procesează emoțiile astfel încât să permită și să-i sprijine pe copii să dobândească experiență și abilități de înțelegere a propriilor emoții, într-un mod aplicat. Ușor de lecturat, practică și exemplificată cu multe situații de viață și contexte familiale și sociale care le pot ridica părinților multe provocări, cartea este alcătuită din trei părți. Primele două sunt concepute pentru a fi citite în ordine, iar a treia pentru situații specifice.  

Partea I pune accent pe autoanaliza necesară adulților pentru a recunoaște ce au învățat în copilărie, ce factori declanșatori apar în relațiile cu proprii copii, construind totodată abilitățile necesare pentru a se regla în calitate de adulți. Ce sunt emoțiile și de ce sunt ele importante, rolul adulților în viața emoțională a copilului, fiziologia emoțiilor și ce se întâmplă în creier și în corp atunci când simțim emoții puternice sau când copiii le experimentează sunt câteva întrebări care își găsesc răspunsuri atât prin explicarea celor mai recente teorii și studii, cât și prin situații descrise detaliat.

Partea a II-a se concentrează asupra copilului și cum părintele poate gestiona corect reacțiile emoționale intense ale celor mici, cum le pot regla și cum pot reduce astfel frecvența crizelor de nervi, creând în același timp limite adecvate pentru dezvoltarea copilului într-un adult echilibrat și adaptat. 

Partea a III-a este o secțiune de tipul „alege ceea ce se potrivește în acest moment“, care conține diferite situații practice în care părinții au nevoie de susținere în momente dificile de schimbare în existența familiei și a copilului, în diverse contexte sociale sau de relaționare a celui mic cu alți copii sau adulți.

Supranumită de Dr. Shefali, autoarea bestsellerului New York Times „The Conscious Parent”, „un ghid esențial, empatic, pentru a transforma cele mai frustrante momente din relația părinte – copil în oportunități de conectare și creștere”, Emoțiile mari ale celor mici este destinată tuturor persoanelor care își petrec timpul oferind îngrijire copiilor: părinți, bunici, profesori, furnizori de servicii de îngrijire la domiciliu, specialiști în domeniul dezvoltării. 

Mamă a doi copii, Alyssa Blask Campbell este specialistă în educație timpurie, CEO al programului Seed & Sew, expert în dezvoltarea emoțională, podcaster și influencer.

Lauren Elizabeth Stauble este partener al Engage: feel.think.connect, profesoară și specialistă în educație timpurie. Ea a predat și a îngrijit copii mici timp de 16 ani, înainte de a se îndrepta spre administrație și învățământul superior. Conduce departamentul dedicat educației timpurii în cadrul Bunker Hill Community College din Boston.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508