spot_img

Teatrul Național din Timișoara – un reper în spațiul cultural al României și în mediile teatrale europene

Președintele României, Klaus Iohannis, a conferit Adei Hausvater, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler. În motivarea acestei decizii sunt menționate meritele importante în aducerea dramaturgiei românești și a Teatrului Național „Mihai Eminescu” în prim-planul culturii europene, subliniindu-se, totodată, aportul Adei Hausvater la dezvoltarea spiritului civic și democratic în comunitate. 

„Ce se întâmplă la Teatrul Național din Timișoara din 2005 până în prezent reprezintă mai mult decât o suită de mandate de management – parcursul Teatrului Național din acești 18 ani reprezintă fenomenul de succes al leadership-ului în teatru. Dezvoltarea unui teatru de la un profil marginalizat până la nivelul la care a ajuns în prezent Teatrul Național din Timișoara – un reper în spațiul cultural al României și în mediile teatrale europene – nu este un dat, o stare firească ci, dimpotrivă, este rezultatul unui leadership activ și creativ care construiește o echipă la rândul ei creativă, dornică să își asume o viziune și o direcție comună de evoluție, un leadership care pune accentul pe oameni, pe competențe și pe entuziasm, așadar, un fenomen. Acest mod de a lucra împreună pentru un scop comun, în consonanță cu un set de principii, a devenit o reală sursă de inspirație și, în timp, a polarizat un important segment al societății. Mulțumesc Președintelui României pentru înalta distincție pe care mi-a conferit-o și mulțumesc ministrului Culturii pentru înaintarea acestei propuneri  de recunoaștere a unei cariere începute foarte devreme, o carieră pusă în slujba teatrului al cărui parcurs îl construiesc de optsprezece ani și, totodată, în slujba direcțiilor formatoare ale societății: imaginație, umanitate, deschidere, entuziasm, echipă. Mulțumesc colegilor mei, care cred în principiile mele, sunt alături de mine și merg în pas cu mine. Mulțumesc publicului și colaboratorilor mei. Această recunoaștere a profesionalismului și a valorii muncii mele ca artist – ca regizor, ca director general și ca cetățean, alături de titlurile primite la nivel european și național, dovedește importanța și justețea opțiunilor noastre de a persevera pe acest drum complex al managementului creativ și al construcției sociale prin cultură”, a declarat Ada Hausvater, managerul Teatrului Național din Timișoara. 

Din anul 2005 până astăzi, Ada Hausvater și-a asumat proiectul de reconstrucție a Teatrului Național din Timișoara: a readus publicul în sălile de spectacol, a atras către Teatrul Național profesioniști de valoare, a creat o echipă artistică și tehnică valoroasă, profesionistă, impunând trupa de actori în conștiința publicului din România, dar și în cea a mediilor teatrale românești și europene. Ada Hausvater a construit Naţionalului timișorean o identitate puternică, modernă, europeană, prin spectacole valoroase pe plan național și internațional. A îmbogățit infrastructura culturală a României cu două săli de spectacole, recunoscute la nivel național și cu Atelierele „Fabrica de decoruri”, prima linie profesională de producție de decoruri a unei instituții publice de spectacol din România. De asemenea, Ada Hausvater a oferit celui mai important festival dedicat spectacolului de teatru pe text românesc o importantă dimensiune internațională, FEST-FDR fiind primul festival de teatru cooptat în Asociația Festivalurilor din Europa; de asemenea, a introdus Teatrul Național din Timișoara în cea mai importantă rețea de teatre publice din Europa – Convenția Teatrelor Europeană. Ada Hausvater s-a implicat activ în procesul de optimizare a legislației specifice instituțiilor de spectacol și a înaintat o serie de puncte de vedere fundamentate Ministerului Culturii și colegilor săi manageri din țară. Nu în ultimul rând, Teatrul Național din Timișoara, în conducerea Adei Hausvater, a deschis la Sala 2 a TNTm drumul către intrarea Timișoarei în cursa pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii și a înființat Asociația care a elaborat programul câștigător și construiește mai departe noua configurație a Teatrului Național și a Sălii 2 – 2023.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508